Dialoguri privilegiate cu istoricul Ion Maldarescu

MDP: Domnule Ion Măldărescu, m-am bucurat să vă descopăr biografia, impresionanta dumneavostră biografie de plumb. Ce consideraţi că ar fi relevant să se ştie despre dumneavoastră?

Ion Măldărescu:

Sunt un om mărunt, asemenea miliardelor de pe această planetă, iar biografia mea nu este altceva decât o simplă şi comună poveste de viaţă. “Relevant” ar putea fi faptul că exist… poate că sunt suprasaturat de politică şi fals patriotism, de incompetenţa conducătorilor ţării, de intoxicare şi de falsele valori, de comoditate şi de îndobitocire, de prejudecăţi, de laşitate, de hoţie… Din nefericire, “relevantă” ar mai putea fi constatarea tristă că în România, pentru cei “bogaţi în numărul anilor”, verbul “a trăi”, se impune a fi înlocuit cu “a supravieţui”.

MDP: Domnule Ion Măldărescu, intrând direct în miezul dialogului, ce vă spune criza financiară mondială? Este una reală sau este alimentată artificial de noii slujbaşi ai unei alte ordini mondiale?

Ion Măldărescu:

Războaiele de agresiune ale imperiului numit USA, eşecurile războiului din Vietnam şi, ajungând în prezent, din Afganistan şi Irak, precum şi de generos mediatizata luptă împotriva terorismului au pregătit, cu exces de minuţie, declanşarea “evenimentului” apoi, la momentul oportun, l-au “plantat” pe terenul devenit fertil. Într-un fel, “criza” asta aduce tare mult cu fantomatica “gripă aviară” ce bântuia prin lume de colo-colo şi de care sper că vă amintiţi. Atunci a fost o repetiţie pregătitoare pentru etapa pe care o trăim acum, ambele fiind cuprinse în acelaşi vast şi studiat scenariu.

Folosind drept pretext “terorismul”, tranzacţiile de peste 10.000 USD sau Euro au fost şi sunt monitorizate, însă atât timp cât s-au încasarea de comisioane substanţiale a funcţionat, băncile americane au vândut, fără reţinere, asemenea de credite nesigure, iar administraţia s-a abţinut de la orice ingerinţă. Acum, când avalanşa a pornit, când şandramaua se clatină din încheieturi, bănci americane şi europene, de-a valma, dau faliment sau sunt naţionalizate.

Liderii instituţiilor financiare ale lumii emit insistente şi repetate mesaje despre necesitatea stringentă de a se construi “o lume nouă” (parcă şi protagoniştii celui de-al treilea Reich promovau “o nouă ordine”, nu-i aşa?). Următoarea nouă ordine nu se vrea declarată “pentru o mie de ani”, ci pentru TOTDEAUNA!

La sfârşitul anului 2008, un înalt funcţionar al Băncii Naţionale a României, membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale – (grup format din 300 de persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în cele trei mari centre Europa de Vest, America de Nord si Japonia), definea astfel “criza” din România: “Criza este ceva, ca şi cum ţi-ai da singur foc la casă… Cine vrea, va putea înţelege ce vreau să spun!” […] iar în urmă cu câteva zile: “Nu pot să scap de ideea de ciclicitate. Experienţa şi senzaţia de deja-vu, tind să dea fluiditate întregului proces. S-ar putea să fim la sfârşitul unei epoci mai îndelungate şi începutul alteia. (…) Există intr-adevăr ceva ce va schimba definitiv lumea.”

Un alt marcant economist român nu are nici un fel de reţineri, afirmând că “pieţele libere nu mai pot aduce soluţii la probleme globale“. Mesajul este clar: impunerea unui “leadership global” pentru soluţionarea problemelor, pentru o “lume nou㔠…

Asemenea apeluri au un accentuat impact emoţional, însă discursul falsifică realitatea în totalitate şi creează orizontul de aşteptare necesar pentru intervenţia în forţă a instituţiilor mondialiste. Comandamentele ocultei sunt amplasate în băncile mondiale de unde dirijează operaţiunile financiare, iar ONU (UN Headquarters), instrumentul de “oficializare” la nivel planetar.

Nimeni altcineva decât actualul sistem financiar-monetar mondial, sistem realizat şi intreţinut de aceiaşi finanţişti care acum se prefac disperaţi de soarta omenirii au creat, în mod deliberat, criza actuală. Dacă aşa-numitele pieţe libere au existat sau nu vreodată, de acum inainte, va pieri orice urmă a libertăţii economice.

“Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Åži, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun.” (Mihai Eminescu – Scrieri politice)

MDP: Dar sintagma intrarea României în U.E. Nu-i cumva o altă formă de servilism la o postmodernă “Înaltă Poartă”?
Â
Ion Măldărescu: Din păcate este vorba de ceva mult mai serios. Asistăm la transformări radicale şi bulversante pe toate planurile: economic, social, juridic, tehnologic, politic, procese în care societatea românească pare a fi lipsită în totalitate de reperele fundamentale care valorizează persoana umană, o protejează şi îi conferă demnitate.

În opinia mea, deosebirea dintre expansiunile Imperiului Roman, Campaniile lui Napoleon Bonaparte, blitz-krieg-ul celui de-al doilea război mondial si extinderea Uniunii Europeane constă doar în modalitatea de abordare. Scopul este identic: crearea imperiului european sau, dacă doriţi o exprimare “modernă”, a unui superstat european. El face parte din programul globalizării agresive, programul creării de super-state-imperii: EUROLAND-ul – Uniunea Europeană, (NAFTA) North American Free Trade Agreement (Canada, SUA, Mexic) despre care Henry Kissinger spunea ca este: “o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale“ şi a unui similar mamut asiatic, creat în jurul Japoniei.
Â
Înfiinţarea lor oficială constituie o altă etapă inevitabilă, precursoare a declarării “Statului Planetar”, în care totul va fi controlat, în care nu va mai exista intimitate sau libertate. Noul imperiu va fi condus de superpotentaţii planetei, autoerijaţi într-un fel de “şefi de familii” şi autoinstalaţi confortabil în fotoliile guvernului mondial (deja existent), sub egida ONU (UN Headquarters) – instrumentul de “oficializare” la nivel planetar.

În privinţa servilismului, aveţi dreptate: România a cerşit aderarea la UE, dar a şi ignorat autorităţile de la Bruxelles neezitând, să se prosterneze la picioarele Unchiului Sam. (Cele doua organizaţii aparent concurente, sunt, în realitate, elemente componente ale aceluiaşi sistem). În contrast cu situaţia de la noi, o ţară mică, a avut demnitatea şi curajul să înfrunte colosul, respingând prevederile controversatului Tratat de la Lisabona. Lecţia de verticalitate a Irlandei, de ea este vorba, nu a căzut bine şi de aceea se doreşte ascunsă “sub preş”.

MDP: Ne ia, încetul cu încetul, în primire şi globalismul pan-american, alt Big Brother. Mai e ceva de făcut?

Ion Măldărescu: Întrebarea dvs. se mulează perfect pe subiect. Personal, nu agreez sintagma – “Big Brother” – mediatizată, aplicată şi mâzgălită prea des şi total neadecvat, cu inspiraţii “grafitti”. Cândva ne plăcea să ne mândrim cu Franţa – “sora mai mare” a României, dar asta a fost însă demult, acum… Atunci aveam o “soră” mai mare, astăzi avem un “frate” mai mare… Astăzi nu numai că dansăm dupa cum ne cântă “orchestra” Ocultei Big Brother, dar mai arborăm şi o grimasă tâmpă…

Globalizarea înseamnă pierderea identităţii personale şi geografice, anularea suveranităţii naţionale, spălarea creierelor şi imprimarea unei noi ideologii în scopul dominării, a conducerii lumii, cu forţa, de către unica putere: GUVERNUL MONDIAL.

De “luarea în primire” putem vorbi “la trecut”. Din păcate, după 1989, cu ajutorul “vătraielor” autohtone, tăvălugul globalizării a adus deja România în pragul falimentului, oferind condiţii optime dezastrului şi “viitorului globalizat” al omenirii.

MDP: Ce-au făcut cu România conducătorii de după 1989?

Ion Măldărescu: Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros: conducătorii postdecembrişti, unii incompetenţi, alţii interesaţi doar de propriul profit material şi nu în ultimul rând, cei “avizaţi” – cu toţii, nocivi şi cu influenţe nefaste asupra viitorului României – au vândut aproape tot ce se putea vinde. Faptul că la nivelul anului 2009, la două decenii de la evenimentele decembriste, ponderea economică a României se situează la jumătatea celui mai prost an “ceauşist” (1989), demonstrează mai elocvent decât orice altă statistică.Â

După frustrări prelungite ale locuitorilor mioritici, “dictatorul” a lăsat ţara fără datorii, ba chiar cu creanţe de recuperat şi o economie concurenţială. “Postdecembriştii”, au deformat realitatea, au devorat economia României sistematic, cu lăcomia lăcustelor nesăţioase şi au demolat-o ireversibil, pas cu pas.

NATO şi Occidentul ne-au pricopsit cu “beneficiile” războiului, împotriva Serbiei, respectiv ale embargoului impus, măsurile discriminatorii fiind aplicate, evident, în favoarea vest-europenilor… “turcu’ plăteşte!” …

Pentru că am adus vorba de războiul împotriva Serbiei, permiteţi-mi o scurtă divagaţie: Madeleine Korbel Albright personal şi fără a avea vreun scrupul, a influenţat bombardarea Serbiei, transformată în poligon. Vă reamintesc, cinismul “democraţiei” contemporane: pe bombele lansate în ziua de Paşti asupra oraşelor sârbeşti era scris “Paşte Fericit!“ După încetarea ostilităţilor, “aliaţii” nu au putut ierta şi uita faptul că sârbii le-au tras o mare păcăleală, “invitându-i să bombardeze şosele din folie de plastic, tancuri, baterii de tunuri din carton sau din din lemn şi doborându-le cele mai moderne avioane.

Revenind la subiect, “aliatul” de conjunctură al României, SUA, după ce şi-a văzut sacii-n căruţă, a spus României să-şi ia adio de la datoria irakiana. Fabricile, intreprinderile, uzinele “comuniste” au fost transformate în fier vechi, apoi “lichefiate” şi îndrumate spre buzunarele “îmbogăţiţilor de război”, sau concesionate pe durata deceniilor în favoarea celor generoşi cu comisioanele…Â Â

Vastele reţelele de irigarţii, cândva funcţionabile şi eficiente pe suprafaţe cumulând mii de hectare fertile, s-au “volatilizat” iar peste pământul Bărăganului şi al Olteniei bate astăzi vântul deşertizării.

A patra flotă comercială a lumii a “intrat la apă”, dispărând fără urmă, asemenea enigmaticului “Zbor 19” în raidul neterminat spre Bahamas, din “Triunghiul Bermudelor”.

Armata României, care cândva impunea respect, s-a metamorfozat, efectivul acesteia reducându-se, în prezent, la câteva regimente “profesioniste” de mercenari în slujba puterii mondiale. Restul este legendă.   Â

România mileniului trei are datorii de peste 60 de miliarde de Euro şi conform filmului “crizei”, guvernanţii autohtoni bat la uşa cămătarului mondial FMI – demolatorul. Privind retrospectiv, pe unde a trecut “alizeul” FMI, a lăsat în urmă sărăcia, lacrimile şi pustiul. “Ubi solitudinem faciunt, pacem appelant!” (Unde fac pustiu, ei numesc pace. Tacit, Viaţa lui Agricola)

Gafele politicii externe promovate de conducătorii noştri sfidează orice urmă de competenţă profesională, de raţiune ori de demnitate naţională (Adrian Cioroianu este, cred eu, un exemplu mai mult decât edificator).

În căutarea realizarii materiale pe alte meleaguri, românii au ajuns mână de lucru ieftină. Există state europene unde astăzi, buni şi răi, la un loc, românii sunt stigmatizaţi cu pecetea fărădelegii şi a crimei – numai pentru că sunt români. Păstrând proporţiile, la această situaţie şi-au adus din plin “contribuţia” românii certaţi cu legea şi ţiganii. (În ceea ce mă priveşte, sunt sceptic, mă îndoiesc că cea mai mare parte a ţiganilor doresc integrarea reală în societatea civilizată, însă până una alta, în percepţia străinilor, ei sunt tot români şi Vestul s-a săturat de matrapazlâcurile lor).
Â
Mediatizaţi agresiv şi discriminatoriu la televiziunile şi presa scrisă din acele ţări, (chiar şi prin mijloacele audio-vizuale din România), mass-media internaţională omite relatarea, cu aceeaşi vehemenţă, a faptelor comise de criminalii şi violatoriii “băştinaşi”, superiori numeric, dar… la ei acasă. Consecinţele sunt dezastruoase.

MDP: Dincolo de controverse şi prejudecăţi, unde aşezaţi în istorie ziua de 23 August? Istoricii contemporani şi-au intensificat dezbaterile pe această temă.

Ion Măldărescu: De teamă, puţini se încumetă să spună adevărul despre acea nefastă zi, a românilor. Excepţie fac câţiva istorici oneşti, cu coloană vertebrală verticală. Atunci când soarta războiului nu era încă hotărâtă, fostul suveran a trădat poporul român, a arestat, în plin conflict militar pe conducătorul – de facto – al Oştirii Române şi l-a predat inamicului. “Un mareşal al României şi primul ministru al ţării au fost daţi pe mâna inamicului cu aceeaşi uşurinţă cu care erau vânduţi odinioară negrii în târgurile americane.” (prof. univ. dr. Åžerban C. Andronescu).

În cele ce umează voi reda câteva rânduri din volumul scriitorului Åžtefan Dumitrescu, “Delirul”, (continuare a romanul omonim al lui Marin Preda): “Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.

Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai dar ignorat de URSS – declararea unilaterală a armistiţiului, (de fapt o capitulare necondiţionată), s-a soldat cu consecinţe catastrofale pentru România: în intervalul 23 august – 12 septembrie 1944, au fost luareţi în prizonierat a unui număr cuprins între 130.000 şi 170.00 de ostaşi şi ofiţeri, români (menţiunea aparţine evidenţelor Statului Major al Armatei Române), puşi în situaţia de a nu se putea apăra. Dintre ei, puţini au mai revăzut locurile natale, cei mai mulţi pierind în minele din Dombas, în tundra siberiană sau în imensitatea gulagului sovietic. Aproape 100.000 de români au fost deportaţi (20.000 de români şi 72.000 de români de origine germană), 50% din efectivele a 19 divizii au pierit în luptele angajate alături de sovietici la care putem adăuga pierderea libertăţii şi sovietizarea forţată a ţării.

“Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării oricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri, iar mareşalul în loc să fie tratat ca mareşalul Mannerheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat trădător şi criminal de război”. (Cornel Nistoroiu “Privire sub coroană”, Ed. Carpatia Press)

Regele Mihai a trădat România şi pe români, deschizând calea tancurilor sovietice şi facilitând instaurarea unui regim-marionetă, subordonat intereselor Kremlinului. Gurile rele pomenesc şi de posibile contacte ale fostului suveran cu serviciul secret sovietic (KGB), “că nu degeaba i-a acordat Uniune Sovietică cea mai înaltă medalie” – Victoria – pe care nu o purta decât Stalin şi care nu mai fusese acordată decât lui Roosevelt şi lui Churchil”. Dacă acest detaliu “jenant”, va fi cândva dat publicităţii, (după “desecretizarea” arhivelor fostului şi temutului KGB), va demonstra dacă este vorba de speculaţie ori de infamie.

Nu trebuie ignorat nici cadoul personal al lui Stalin: după predarea României “cu arme şi bagaje”, ştiind că-i plac jucăriile cu motor, i-a trimis Regelui Mihai două avioane drept supliment…

La 23 august 1944, aliaţii au primit un cadou, pe cât de gratuit, pe atât de binevenit care, în opinia aceluiaşi Åžtefan Dumitrescu, a fost: “O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”

Răsplata? România fost abandonată de aliaţi şi lăsată la discreţia aliatului din răsărit (vezi notiţa olografă a lui W. Churchill, cu acel 90%, transformat în 100%), iar la încheierea păcii, nu i-a fost recunoscut nici măcar statutul de ţară cobeligerantă. Consecinţele le suportăm şi astăzi.

Aniversarea împlinirii a 60 de ani de la terminarea războiului, “toată floarea cea vestită a întregului apus” s-a întâlnit pe coasta Atlanticului, în vreme ce fostul suveran a preferat vizita la Moscova, unde a primit de la “ţarul” Putin încă o distincţie, pentru acelaşi motiv – recunoaşterea trădării. Opţiunea i-a aparţinut.Â

MDP: Dar evenimentul de la 1989?

Ion Măldărescu: Mă bucură că aţi folosit termenul de “eveniment”. Personal nu am agreat, încă de la început, de la spectacolul consumat în faţa Palatului Regal şi de la acel Crăciun însângerat cuvântul “revoluţie”. Evenimentele din decembrie 1989 au făcut parte – fapt demonstrat – din acţiunile serviciilor secrete aparţinând unor state puternice ale planetei, iar Bush-senior şi Gorbaciov nu au fost străini de iniţierea şi punerea lor în practică. Cât ar fi fost Nicolae Ceauşescu de rupt de realitate, “inabilitatea” organizării acelui miting, din decembrie ’89 nu i-a aparţinut. “Agenturili străine” şi personajele autohtone (unele chiar cu picior în ghips) şi-au spus cuvântul. Atunci s-a produs “schimbarea”. Au căzut victime tineri “vinovaţi” pentru că au crezut în himere.

Episodul “România 1989” a fost un act dintr-o piesă. Asemenea altor împrejurări cruciale, aşa cum spunea marele Nicolae Iorga, România s-a aflat iarăşi şi iarăşi… “la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor…”

MDP: Libertatea atât de trâmbiţată în ţara noastră la ce e bună?

Ion Măldărescu: LIBERTATEA? Care libertate?

Libertatea de a striga în pustiu fără să te asculte nimeni? Este un fel de a te certa cu oglinda.
Libertatea celor puternici de a nu respecta prevederile legilor?
Libertatea bătrânilor de a muri pentru că nu le ajung banii pentru plata obligaţiilor şi a medicamentelor absolut necesare supravieţuirii?
Libertatea de a fi şomer?
Libertatea de a fi atacat de intruşi în propria locuinţă sau pe stradă, fără posibilitatea de a riposta în legitimă apărare?
Libertatea de a fi buzunărit fără milă de Statul Român prin taxe inrobitoare care, indirect, se varsă şi în conturile multimiliardarilor îmbogăţiţi peste noapte?
Libertatea acestora de a nu putea suporta regimul de detenţie, în cazul când jafurile lor au fost dovedite juridic?
Libertatea de a vinde, bucată cu bucată solul şi subsolul României?

Mai pot fi enumerate încă multe alte asemenea “libertăţi”…Â Â Oare la care din ele vă referiţi?

Abuziva şi neconstituţionala Hotărâre de Guvern nr. 31/2002 prin care a fost instituită cenzura oficială, impunându-se “tabu-ul” holocaustului, recenta Lege 298/2008, privind înregistrarea tuturor comunicaţiilor cetăţenilor români constituie dovezi că “dictatorul” şi hulita Securitate procedau timid în comparaţie cu actualii conducători ai României. Până şi americanii au protestat împotriva legii 298, având experienţa lor proprie la acest capitol.

Există libertatea reală de a pleca în lumea largă, unii au şi făcut-o deja, însă cu ce preţ? Cu ce sacrificii? Să întrebăm românii cinstiţi aflaţi în Italia.

Pentru că tot a venit vorba, România “liberă” nu mai este, de multă vreme, condusă de români…

O descriere uimitor de reală a libertăţii mileniului trei, de care aţi amintit, aparţine poetului nostru naţional: ” Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti”.

Nu vi se pare că slova “luceafărului” semănă mai degrabă cu un fel de “amintiri din viitor”?

MDP: În cultură, cum s-a răsfrânt libertatea de după 1989? Petre Å¢uţea spunea că “libertatea e o frânghie agăţată de cer – poţi urca participând la actul mântuirii tale sau poţi coborî în întuneric”. Iată bipolaritatea libertăţii.

Ion Măldărescu: Aţi citat corect, contează doar de sensul vectorului. Românii au avut, mai au încă, valori excepţionale în cultură; din păcate, asemenea celei de care aţi amintit, unele au trecut în altă dimensiune şi cu excepţiile de rigoare, astăzi “întunericul” dă, deseori, frâu liber absurdităţilor culturale. Scandalurile provocate de expoziţiile de “artă” (a se citi aberaţii made Zacusca-sexual ş.a.) la reprezentanţele Institutului Cultural Român de la New York şi de la Berlin aduc deservicii ireparabile imaginii României. Sfidând orice urmă a bunului simţ, directorul acestei instituţii plătite pe banii contribuabilului român, într-o emisiune a unui post de televiziune a ridicat expunerea aberaţiilor pornografice la rangul de “succes imens”.

Împotriva intereselor româneşti şi spre sfidarea Constituţiei României, recent, bustului “Führerului” de la ICR i s-a acordat permisiunea de a rămâne pe “tron” pe o perioadă de încă patru ani. “Apa trece, reziduurile rămân…”

Autointitulata elită intelectuală deţine astăzi monopolul culturii româneşti contemporane: Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Åžtefănescu, Alina Mungiu Pippidi, Dinescu, Cărtărescu… & Co, personaje care apar mult prea des pe ecranele televizoarelor. Această “genereţie expirată” înainte de termen deţine poziţii cheie şi puteri decizionale economice în cultura românească. Peste ea “nu se trece”. Această “genereţie expirată” înainte de termen deţine poziţii cheie şi puteri decizionale economice. Peste ea “nu se trece”.

Se pare că frânghia lui Å¢uţea a permis “elitei” să coboare aşa de mult, încât s-a izolat complet de realitate; “iluminaţii naţiunii” hibernează în clubul lor exclusivist, iar valorile autentice ale tinerei generaţii nu pot ocupa locurile meritate, pentru că mumiile stau lipite de fotoliile mai mult sau mai puţin “academice”.

După spusele unora, Mihai Eminescu nu mai este astăzi “la modă”, iar “înalta” înţelepciune a führerul de la ICR a decis: “Eminescu reprezintă cadavrul din debaraua românilor”. Vreme de zeci de ani scrisul doctrinar, alături de o considerabilă parte a operei poetului au stat întemniţate. Având o părere diametral opusă faţă de cea a autorul volumului “Politice”, mă simt obligat să redau câteva rânduri din scrierile, valabile şi astăzi:

“Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.”

Ultima aberaţie a salariaţilor acestei instituţii plătite din banii contribuabilului român este “mândria” de a batjocori limba română, prin stimularea “îmbogăţirii” ei abuzive cu ghiveciul româno-spaniol numit rumaniol. Cui mă sfătuiţi să dau crezare, “demodatului” Eminescu ori Führerului ICR? După cum vedeţi, ecoul “libertăţii” are numeroase reverberaţii dizarmonice în cultura românească actuală.

MDP: Dar asupra învăţămîntului românesc?

Ion Măldărescu: Începând cu marele reformator al şcolii româneşti, Spiru Haret, sistemul românesc de învăţământ a devenit unul dintre cele mai performante din lume. Chiar şi cu modificările nefericite din perioada de până în decembrie 1989, sistemul a funcţionat. Dovada o constituie multitudinea performanţelor românilor răspândiţi pe toate meridianele lumii, imediat după ‘89. Din nefericire, aşa numita şi mult trâmbiţata reformă postdecembristă s-a dovedit a fi un fiasco total. Miniştrii Educaţiei (?) au ordonat, după un amatorism dăunător şi raţiuni doar de ei ştiute, fel de fel de schimbări. Întregul sistem s-a deteriorat, bulversându-i pe elevi şi pe profesori, deopotrivă.
Â
Profesorii sunt timoraţi, terorizaţi de “democraţia” destrăbălării, de grija zilei de mâine şi, sine die, interesul lor pentru educarea tinerelor generaţii s-a diminuat. Cu puţină vreme în urmă, am fost şocat de răspunsul unui profesor “modern” la întrebarea mea: “Domnule profesor, nu credeţi că educaţia elevilor face parte din obligaţiile cadrelor didactice?” Răspunsul lui a fost, pentru mine, stupefiant: “Educaţie? Să-i facă măsa şi tacsu’. Eu predau doar specialitatea. Restul, nu mă interesează!” Desigur, nu generalizez. Există numeroşi dascăli de elită, devotaţi profesiei lor, însă din păcate, mod de gândire menţionat s-a instalat temeinic în şcoli. Rezultatul acestei politici nu poate fi decât “începutul sfârşitului” învăţământului românesc.

Aş vrea să vă prezint şi aspecte din situaţia reală: chiar după decăderea regretabilă a sistemului educativ şi de învăţământ, exodul românilor spre vestul Europei a demonstrat că absolvenţii şcolilor româneşti sunt, încă, mai bine pregătiţi decât mulţi colegii ai lor din “ţările civilizate”. Iată două exemple edificatoare:
-Â Â Â Un copil de clasa a treia din România, are cunoştinţe compatibile cu cele ale unui coleg din Italia aflat în clasa a cincea. Reîntors în ţară, acelaşi elev care a frecventat clasa a cincea în şcolile italiene, este înscris în clasa a patra…

-Â Â Â La Sibiu, copiii germani, care şi-au însoţit familiile în România, până nu demult foşti elevi ai şcolilor din Germania, astăzi, prin forţa împrejurărilor, elevi în şcolile româneşti s-au exprimat: “[…] este mai greu decât am crezut, dar cunoştinţele şcolare sunt mult mai vaste, iar pregătirea este superioară celei din şcolile germane… regret că am venit aici abia acum… “

Quod erat demonstrandum!

MDP: Informaţia cu caracter istoric naţional de toate gradele care circulă astăzi în societate satisface nevoia de cunoaştere a adevărului istoric?

Ion Măldărescu: “Istoria o scriu învingătorii!” Aşa a fost fabricată – printre altele – şi istoria ultimei conflagraţii mondiale. Atunci când “înteresele… au cerut-o”, nu s-a făcut economie de vopsea neagră ori, după caz, busturile schimonosite au fost extrase din lada de gunoi a istoriei şi căţărate în poziţii nemeritate, pe piedestale înalte.

Iată trei detalii istorice mai puţin cunoscute, cenzurate cu grijă şi ocultate astăzi, chiar mai mult decât înainte de 1989:

-Â Â Â Legătura intimă între Regele Mihai şi spioana internaţională Dolly Chrissolegos – sensibilă atât la dolari, cât şi la mărci germane sau ruble – a fost o realitate de necontestat.

-Â Â Â Mareşalul Ion Antonescu a declanşat un război, justificat şi acceptat de întreaga populaţie a ţării, pentru recuperarea teritoriilor răpite prin diferite înţelegeri între puternicii Europei. Anexele secrete ale Pactului Hitler-Stalin au fost ascunse cu meticulozitate, iar după război, mareşalul a fost condamnat la moarte, de un “tribunal” aservit Moscovei. Împreună cu alţi trei martiri a fost victima unui veritabil măcel. Relativ recent, fără o mediatizare corectă, una din acuzaţiile aduse guvernării Antonescu de către “Tribunalul Poporului”, cea de declanşarea războiului nejustificat împotriva Uniunii Sovietice a fost retrasă…

-   Mătuşa fostului rege Mihai, Principeasa Ileana, o Hohenzollern-Sigmaringen, verişoara a reginei Elisabeta a II-a a Angliei şi căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg era, în anii războiului, de o frumuseţe tulburătoare. Castelana de la Bran, nu s-a ruşinat să adăpostească în propriul buduar, un dezertor din armata română – Emil Bodnăraş – fugit la sovietici pe vremea regelui Carol al II-lea. Legătura principesei, ca şi locaţia spionului sovietic erau cunoscute doar de regele Mihai, de regina-mamă Elena şi de Lucreţiu Pătrăşcanu. După arestarea Mareşalului Ion Antonescu, la 23 august 1944, Emil Bodnăraş a plecat, de la Bran, direct la Bucureşti, pentru a prelua arestatul.

Nu găsiţi nimic relevant în aspectele prezentate?

MDP: Ce ne puteţi spune despre restituirea unor importante valori istorice naţionale?

Ion Măldărescu: Şncerc să conectez răspunsul la această întrebare cu o alta, precedentă: Citez din imbecilul (iertaţi-mi fie exprimarea) manual de istorie pentru clasa a XII-a, al editurii Sigma – 1999, aprobat de Ministerul Educţiei Naţionale:

– “Mihai Viteazul – Personaj preferat al istoricilor români” (atât).
– Decebal – 46 cuvinte.
– Ana Pauker – 127 cuvinte.
– Doina Cornea – 155 cuvinte, fără a lua în seamă “importantele” personalităţi istorice în viaţă: Andreea Esca, Cristian Tudor Popescu sau Ion Cristoiu, prezentate in extenso de autorii manualului.

Sunt ignorate unele descoperiri de mare importanţă pentru completarea istoriei naţionale, numele unor personalităţi româneşti, vechi sau contemporane. Sunt promovate evenimente de minoră importanţă pentru români, dar favorabile intereselor alogene:

– s-a parafat un tratat cu Federaţia Rusă, însă Pactul Molotov-Ribbentrop nu a fost reclamat ferm de partea română, iar anexele sale secrete încă necunoscute integral),
– tezaurul depus la Moscova, în timpul primului război mondial, nu a fost restituit României. Ruşii au făcut câţiva paşi de întâmpinare, însă din păcate, faptele dovedesc că tocmai România nu îl mai doreşte…

Qui prodest?

MDP: Ce este nociv şi trebuie evacuat din istoria prezentului?

Ion Măldărescu: Nociv sau benefic, elementul, evenimentul istoric a fost consumat. Din istorie nimic nu poate şi nu trebuie a fi “evacuat”. Pot fi aduse corecţii în erorile constatate, în “rollerismele” fabricate, fie ele vechi ori de strictă actualitate. Se impune, în prealabil, o recercetare corectă, echidistantă a acestora şi o “atestare” oficială, altfel… nu mai este vorba de istorie, ci de o enumerare selectivă, dăunătoare şi abundând în intoxicări, în interesul politic al momentului.

MDP: În final, cum vede Ion Măldărescu, viitorul?

Ion Măldărescu: “Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi”, însă constat că din nefericire, trăim în plin coşmar, iar viitorul îl văd în nuaţe destul de cenuşii…
Â
Fără voie şi fără posibilitatea de exprimare a opţiunilor, oamenii urmează fie transformaţi, într-un fel de mutanţi. Amintiţi-vă de filmele SF: REÅ¢EAUA, ROBOCAP, TERMINATOR, DEMOLATORUL (le-am numit pe cele mai cunoscute). Creaţiile scenariştilor şi ale regizorilor au prezentat o imagine foarte apropiată de cea a viitorului umanităţii.Â

De două decenii se urmăreşte cu obstinaţie distrugerea naţiunii române pe diverse căi: biologic – vaccinuri infestante cu boli incurabile şi alterarea ADN, iradiere controlată, intoxicare cu alimente toxice (stabilizatori, arome, E-uri ingerate în meniul zilnic). Intoxicare mediatică promoveaza un standard intelectual şi moral deplorabil, efectul ei sodându-se cu compromiterea identităţii umane şi alterarea ei, până la stadiul de subanimalitate. Spectacolul de circ mediatic servit din abundenţă în ultima vreme la posturile naţionale de televiziune şi în presa scrisă românească o demonstrează din plin.

Să fie o simplă coincidenţă faptul că după “agitaţia” vaccinului în SUA, însăşi Madeleine Albright a impus aplicarea vaccinului “Silvergard” (Gardasil), această bombă cu efect întârziat, adolescentelor din România?

Diferenţă între ceea ce se doreşte să perceapă populaţia manipulată şi intoxicată, astfel încât să primească noile “descoperiri” ca pe un act de progres tehnologic, cultural, civic sau de respectare a sistemului judiciar şi realitatea obiectivă este enormă.

Oculta mondială deţine un important potenţial uman şi tehnologic, ceea ce îi oferă certitudinea atingerii scopului propus, rapid şi eficient: NOUA ORDINE MONDIALÄ‚. Redau câteva argumente care pledează în favoarea celor afirmate:

David Rockefeller, “Patriarhul” acestei oculte, fondator şi membru pe viaţă (din 1954) în Consiliul de Conducere al Bilderberg Group, declara la 5 iunie 1991, referindu-se la prestaţia presei ““fidele” faţă de deciziile Bilderberg: “Suntem recunoscători conducerilor publicaţiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au participat la intâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei în toţi acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticată si mai pregătită acum să inainteze spre o guvernare globală … “
Â
Acelaşi personaj rostea la 14 septembrie 1994, următoarea declarţie, în Consiliul de Afaceri al Naţiunilor Unite: “[…] Aceasta fereastră de ocazii, în care putem construi o ordine mondială interdependentă, nu va fi deschisă pentru mult timp. Deja sunt forţe puternice care lucrează şi ameninţă să distrugă toate speranţele si eforturile noastre de a ridica o structură rezistentă de interdependenţă globală.”

George Sörös: “Lumea are nevoie de o nouă ordine mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.“ Se potriveşte, nu?

O declaraţie de strictă actualitate, aparţinând aceluiaşi David Rockefeller este mai mult decât edificatoare pentru zilele noastre: “Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

Un alt membru marcant al Grupului Bilderberg, Henry Kissinger susţinea, contând pe naivitatea oamenilor: “…dacă li s-ar spune că exista o ameninţare externă (o invazie extraterestră, sau de ordin terorist), fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii […] toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpăm de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial“. (Aş întregi imaginea cu “ştirile” despre posibilitatea existenţei extratereştilor, emise aproape simultan de: NASA, Vatican şi MI 5, spre sfârşitul anului 2008). Tot lui Henry Kissinger îi aparţin cuvintele: “Depopularea trebuie să fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia“.

La nivel mondial au fost identificate noi tipuri de probleme, printre care se regăsesc: deteriorarea continuă a mediului, a atmosferei, creşterea demografică accelerată, dar şi caracterul limitat al resurselor naturale. Exploatând aceste constatări, pe una din pietrele din Georgia (USA), monument ridicat de aceeaşi ocultă globalistă, există menţiunea că populaţia lumii nu trebuie să depăşească 500 de milioane! Da! Am spus corect: 500 de milioane. In acest sens indiferenţa birocraţilor însărcinaţi să contabilizeze, sec, “victimele colaterale”, aminteşte de afirmaţia lui I.V. Stalin: “Uciderea unui singur om este crimă, uciderea a câteva milioane, este simplă statistică!” Fără nici un fel de îndoială, există elemente reale în raţionamentul “iluminaţilor” dar şi numeroase fisuri, precum adevărul spus pe jumătate. Deşi comparaţia nu este un argument, cu un strop de îngăduinţă şi păstrând proporţiile, am putem compara situaţia populaţiei umane cu cea a câinilor vagabonzi din România: şi unii şi ceilalţi sunt prea numeroşi. Dacă incompetenţa autorităţilor autohtone nu a găsit rezolvarea problemei câinilor străzii, pentru oameni, una din soluţiile “iliminaţilor” este practicarea eugeniei, ca să nu amintesc de masacrele umane din diverse colţuri ale planetei, lăsate deliberat la voia întâmplării, “libere să ucidă”.
Â
În prezent ne aflăm într-o etapă avansată a războiului de, subordonare totală, a omenirii. Prin ignorare, participăm supuşi, la derularea unei evoluţii nefaste şi abil ocultate a umanităţii, la trecerea sub sclavie modernă a indivizilor umani prin: psihologia clasică, parapsihologia psihotronică, sistemul psihotronic nepersonalizat (telefonie mobilă, televiziune, radio, industrie pornografică, promovarea homosexualităţii, etc.), sistemul psihotronic personalizat (cărţi de identitate şi paşapoarte cu cip biometric, conţinând: configuraţia tridimensională a capului, clona virtuală tridimensională a capului, amprenta facială, irisul, starea medicală, amprente prin sistemul cu multiple surse laser de încriptare şi spaţializare tridimensională. Toate acestea pot constitui surse de energie psihotronică a sistemului PSI.

Rezultatul final al aplicării sistemului descris se va materializa prin controlul total asupra subiectului uman, urmat de depersonalizarea şi/sau alienarea acestuia, de apariţia bolilor neurovegetative şi/sau a celor mentale. Prin mijloace şi percepţii subtile, starea de normalitate va putea fi substituită, cu o alta, de conştiinţa psihoafectivă şi intelectuală alterată, atfel încât orice iniţiativă rebelă să fie anihilată din start.

Ce se întâmplă cu mult trâmbiţatele drepturi fundamentale ale omului şi de încălcarea lor de către potentaţii planetei? Cât ştim despre actele anticonstituţionale şi antidemocratice, care ne privează de libertatea şi intimitatea personală? Pot fi sfidate acestea prin ocultare? Sunt întrebări la care va trebui să răspundă fiecare dintre noi, până nu va fi prea târziu.

Despre DEMOCRAÅ¢IE, Platon, preluat printre alţii şi de Wilson Churchill, spunea: “Democraţia nu-i bună de nimic, însă nu avem altceva la îndemână!” Deşi mă aflu într-o postură mult diferită de a celor doi – pe unul din ei am suficiente motive să nu îl simpatizez – mă văd obligat să le dau dreptate;Â chiar “Oculta” mă obligă.

Intenţia mea nu este aceea de a crea imaginea dezolantă a unui viitor incert, ci de a conştientiza şi de a pune în balanţă avantajele şi riscurile descoperirilor ştiinţifice moderne, fără însă a ignora (pentru unii, aberantele, iar pentru alţii, realele) “Teorii ale conspiraţiilor”. Realizarea fuziunii nucleare a oferit crearea de resurse uriaşe de energie, utilizabile în folosul umanităţii, dar a permis şi apariţia infernului numit bomba atomică.

Alegerea ne aparţine!

Nu intenţionez, nici aş avea competenţa comentez aspectul “biblic” al celor prezentate. (Este regretabil că Sfântul Sinod al BOR a manifestat o atitudine ambiguă şi controversată. A omis să solicite autorităţilor anularea intenţiilor de trecere sub control şi de supraveghere a persoanei umane, în spiritul “NOII ORDINI”).

Al treilea război mondial, pe care deja îl trăim, are reguli şi arme noi, pe “câmpul de luptă mental” fiinţa umană poate fi agresată psihotronic în esenţa ei şi există posibilitatea – aşa cum am amintit – modificării subconştientului pentru transformarea fiinţelor umane în mutanţi fără voinţă (desigur, exceptate sunt şi vor fiind doar “elitele”).

Desigur, pot fi invocate numeroase argumente, pro sau împotriva comentariului meu. Respect părerea altora, însă mi-am luat libertatea de a avea propriul raţionament şi propria părere. Acum, în al douăsprezecelea ceas, subscriu reflecţiei bufonului din piesa lui Shakespeare, “A douăsprezecea noapte”: “Mai bine un isteţ nebun, decât un nebun isteţ!”
Â
Întrebări qvasietorice: Cine a investit GUVERNUL MONDIAL cu puteri decizionale privind soarta omenirii? Oare ne găsim aproape de stadiul în care, asemenea civilizaţiilor dispărute, umanitatea a atins momentul autodistrugerii? QUO VADIS, UMANITATE?

Un mesaj criptat către omenire îl poate constitui, lansarea, zilele trecute, a unei nave spaţiale, al cărei scop declarat este căutarea unui alt loc în univers, capabil să ofere condiţii de viaţă pentru supravieţuitorii pământeni…

Îi las pe cei mai abilitaţi decât mine să întregească sau să corecteze imaginea prezentată. Mulţumesc Domniei Voastre, stimată doamnă Maria Diana Popescu, pentru deosebita amabilitate, ca şi cititorilor răbdători care au suportat dialogul până la capăt.Â