Comunismul a indus in noi umilinta

Interviu cu Al. Florin Ţene Preşedintele Ligii Scriitorilor din România

„Există o necesitate a democratizării
Mişcării literare din ţara noastră”

Monica MUREŞAN: Fiind un scriitor şi un om de cul­tură cu o bogată experienţă, cum vedeţi raportul biografie/livresc în ceea ce vă priveşte? Vă puteţi face un autoportret în puţine cu­vinte – un CV sentimental?

Al. Florin ŢENE: „Omul de cultură este copilul durerii”, spunea Constantin Tsatsos. Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar şi bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creaţiei, se află o rană. Fiindcă şi atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viaţa mea a fost consacrată artei cuvântului şi aceasta îmi aminteşte de rana care înseamnă pentru mine începutul rodniciei şi, în final, bucuria lucrului bine făcut.

Monica MUREŞAN: Revoluţia din 1989 ne-a aruncat direct şi brutal într-o lume guvernată de materialitate, uneori chiar săl­batică. Am fost/suntem pregătiţi pentru aceasta? Cum au stat lu­crurile în cazul dv.?

Al. Florin ŢENE: Într-adevăr, evenimentele din de­cembrie 1989 m-au luat pe nepregătite, deşi le aşteptam de mult cu sufletul la gură. Eram dornic de libertatea cuvântului. În acest sens, am făcut câte ceva. Am scris o scrisoare, împreună cu soţia mea, po­eta Titina Nica Ţene, poetului Adrian Păunescu, în care criticam fa­milia Ceauşescu pentru înfometarea poporului. Urmare acestui fapt, am fost anchetaţi de Securitate şi daţi afară din serviciu. În ajun de ultimul Congres al Partidului, am scris pe drumul dintre Gherla şi Dej, cu aracet, ”Jos Ceauşescu”. Mult au căutat securiştii să găsească făptuitorul, dar nu m-au descoperit. Acum le-am spus eu. Şi ştiţi ce mi-au răspuns? “Bine ai făcut, dar atunci eram în stare să te omorâm”. De atunci, încet, încet, m-am adaptat noilor condiţi şi am trecut optimist de la sintagma să ni se dea, la aceea de a face ceva.

Monica MUREŞAN: Ce gust vă lasă viaţa dv.? Aveţi bucurii, dezamăgiri, regrete? Faceţi ce vreţi, ce vă place?

Al. Florin ŢENE: Mă simt un om împlinit. Viaţa mea are gustul strugurelui de pe Dealul Viilor de lângă oraşul meu natal, Drăgăşani. Am doi băieţi, Florin specialist în imagine la Antena 1, şi Ionuţ, dr. în istorie şi drept, autor de cărţi şi proprietarul ziarului Napoca News. Alături de soţie, poeta Titina Nica Ţene, viaţa ne este fericită şi ne bucurăm de cei 4 nepoţi. Unul, Paul, elev în clasa XII şi fotbalist la U-Cluj. Nu pot spune că nu sunt fericit. Eu ştiu că sunt, fiindcă esenţa vieţii nu este să ”fii”, ci să ştii că “eşti” fericit. În contextul când am înfiinţat, în 2006, LIGA SCRIITORILOR, care acum are 28 de filiale, din care 12 în străinătate, când publicăm re­vista Agora Literară, la Cluj-Napoca, iar filialele din ţară editează revistele Cuib, Heliopolis, Pietrele Doamnei, Moldova Literară, şi când am înfiinţat cenaclurile Vasile Sav, la Cluj, Nord, la Baia Mare, Gib I.Mihăescu, la Drăgăşani etc, pot spune că fac ce-mi place şi ce am visat de la vârsta de 14 ani, când am început să scriu poezie. Am înfiinţat Liga Scriitorilor, fiindcă există o necesitate a democratizării mişcării literare din ţara noastră. Înainte de anul 2000, am avut o bursă în structurile Uniunii Europene şi în Belgia am descoperit că există mai multe asociaţii scriitoriceşti, toate egale în drepturi şi ob­ligaţi. Numai la noi a rămas aceaşi Uniune Sovietică, pardon, Uni­unea Scriitorilor, cu o istorie tristă, prin excluderea, în timpul comu­nismului, a marilor noştri scriitori: Blaga, Radu Gyr şi mulţi, mulţi alţii.

Monica MUREŞAN: Au rămas în noi urme din mentalitatea „epocii de aur”? Cât de adânci şi de ce?

Al. Florin ŢENE: Au rămas. Regimul comunist ne-a schimbat mentalitatea, felul de a gândi şi a muncii. Una spuneam şi alta gândeam. Pentru supravieţuire, ţăranul trebuia să-şi fure propria sa muncă. Emil Cioran spunea: ”De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţei sale golurile dureroase ale trecutului nostru”. Chiar operele literare scrise atunci au aceste sechele. Ele sunt nocive în educaţia tineretului de astăzi. Cu timpul, sperăm, vor fi înlocuite.

Monica MUREŞAN: Cum rezistaţi în haosul prezentului – vânătoarea de dosare, şantaje, sărăcie, lipsuri, mizeria morală, atacuri la persoană, răzbunări, pierderea/ignorarea valorilor cul­turale, morale…  etc. – combinat cu memoria unui trecut nici el prea fericit? Cum vedeţi viitorul, o consecinţă a trecutului adus în prezent, sau nu are nicio legătură cu vechile mentalităţi – am pre­luat ce era bun? Dacă da, ce anume?

Al. Florin ŢENE: Doamnă Mureşan, scrieţi: “memoria unui trecut nici el prea fericit”. Cuvintele ”prea fericit” nu au ce căuta în caracterizarea unui regim criminal. Pentru poporul român, cei aproape 50 de ani au fost o dramă istorică. O abatere de la dez­voltarea firească a societăţi noastre. A fost o rană ce sângerează şi astăzi. De haosul ce-l trăim în prezent se fac vinovate tot fostele structuri ale regimului trecut. Toţi ştim, dar mai ales ţăranul, că atunci când ne construim o casă curăţăm locul, îndepărtăm bălegarul rău mirositor, săpăm adânc temelia, şi apoi construim. Puterea care a venit în 1989 nu a făcut acest lucru… şi de aceea miroase, acum, rău de tot, „casa democraţiei” pe care dorim s-o construim. Vinovată se face puterea din decembrie 1989 care are rădăcini adânci în sistemul trecut şi care l-a protejat, din oamenii căreia s-a constituit clasa poli­tică. În concluzie, vinovaţi de tot ce ni se întâmplă sunt cei care ne-au condus, într-un fel, şi în regimul trecut. Comunismul a indus în noi umilinţa, aceasta fiind un viciu. Deoarece răpeşte omului, cât şi societăţii, farmecul şi valoarea.

Monica MUREŞAN: Plecând de la o carte de Alice Wheaton Iertare şi compasiune să vorbim despre tema responsabilităţii faţă de noi: suntem conştienţi de durerea pe care o pricinuim altora prin neiertare, ură sau răutate. Ne îmbolnăvim din cauza lipsei de iertare?

Al. Florin ŢENE: Atât pot spune: să iertăm, dar să nu ui­tăm. La care mai adaug, cei care ne-au propăvăduit “raiul” socialist să stea deoparte, să nu mai iasă în faţă. Atât. Aşa că nu noi, oamenii de rând, suntem de vină, ci tot ei sunt capul răutăţilor.

Monica MUREŞAN: S-a pus problema dacă este vinovat şi trebuie iertat poporul român pentru împuşcarea cuplului Ceauşescu – opinia dv.?

Al. Florin ŢENE: Nu trebuia omorât. Era necesară o judecată conform uzanţelor europene.

Monica MUREŞAN: Va avea loc împăcarea, creştineşte, ier­tarea creştinului de către creştin, şi în general a omului de către om, când încă suntem pe graniţa dintre urmărit şi turnător, cotro­pit şi atacator. Există toleranţă în lume; la noi?

Al. Florin ŢENE: Trebuie să facem o despărţire între tur­nător, ofiţer de securitate şi activistul de partid. Turnătorul este o victimă a ofiţerului de securitate. El are o vină mai mică. Vinovaţi de ce s-a întâmplat sunt activiştii de partid şi uneltele lor înarmate, ofiţerii de securitate. În categoria activiştilor de partid intră şi re­dactorii de la publicaţiile politice şi literare care au făcut jocul unui regim criminal. Există toleranţă, altfel torţionarii noştri nu ar fi în conducerea ţării încă din 1989.

Monica MUREŞAN: Cine suntem noi, românii? Conform lui Emil Cioran: „totul este compatibil într-o singură persoană, iar morala nu are nimic de-a face cu „darurile” cu care eşti înzestrat, ca arta, etc.” (v. Sanda Stolojan, „Nori peste balcoane” – Jurnal din exilul parizian, Ed. Humanitas, 1996, p. 94, ziua de 11 oc­tombrie 1980); acelaşi a exclamat „Asta-i România! Totul e posi­bil, nimic nu are consecinţe!” (op. cit., p. 20, ziua de 14 martie 1976). Conform lui Constantin Noica: „Aici continuăm să fim alături de istorie şi să păstrăm, ca în cazul meu, „zâmbetul gândirii celei mai adânci”, cum spunea Montherlant în timpul Ocupa­ţiei…” (op. cit., p. 195, ziua de 22 dec. 1984). Conform lui Mircea Eliade: „…de ce românii n-au putut face cultură în sensul occi­dental al cuvântului (…) pentru că n-au fost lăsaţi să o facă. In­vaziile se succedau una după alta… Oraşele au fost necontenit devastate şi incendiate până la începutul secolului XIX.” (Arta de a muri, Ed. Moldova, Iaşi 1993, capitolul despre „Destinul culturii româneşti”, p. 81). Tot Eliade spunea că „singura şansă de a su­pravieţui este prin cultură”. Puteti completa cu alt citat – eventual din creatia proprie -, sau puteti raspunde: Ce părere aveţi?

Al. Florin ŢENE: Dacă poporul român ar fi fost liber de-a lungul istoriei, s-ar fi retras din istorie şi ar fi contemplat ce i se întâmplă, ar fi construit palate, ar fi realizat opere de artă care să reziste la trecerea timpului. Dar poporul nostru nu s-a bucurat de lib­ertatea sa. El este dator să rămână inconsecvent faţă de el. Pentru că nu este un popor liber. Este celula unui organism social şi politic, pluricelular, care este definit prin obiective de valoare absolută, obiective pe care are datoria să le servească celorlalte popoare euro­pene. Şi de care el nu se bucură. Poporul român este liber ca Pro­meteu, dar, la fel ca el, este legat de stânca soartei Europei.

Monica MUREŞAN: Consideraţi că oferim un pro­dus cultural exportabil, competitiv. Dacă da, prin ce şi cine (valoare, inedit, la modă, special prin culoare locală şi/sau specific naţional?). Referitor la deznaţionalizare, prin globalizare: cum ne putem păstra identitatea? Sau chestia asta e doar o „găselniţă” de sperietură?

Al. Florin ŢENE: Deocamdată nu avem valori culturale exportabile şi competitive. În afară de Brâncuşi, Eliade, Cioran şi alţi câţiva, şi aceştia formaţi în afara ţări. Pentru a rezista ca naţiune în contextul integrării europene şi al globalizării e necesar să impunem pe piaţa culturală opere specifice poporului nostru, dar cu elemente valabile şi celorlalte popoare. Un filosof grec spunea: E necesar să scrii conform epoci în care trăieşti, dar vai de aceala care scrie nu­mai conform epocii sale. În condiţiile când Europa va impune una sau două limbi oficiale, există riscul, peste sute de ani, ca româna să rămână o limbă moartă, subregională sau dialect, precum limba is­troromână. Pentru a evita acest fenomen, e necesar să promovăm în Europa şi pe mapamond opere, tradiţii general valabile ce intere­sează şi celelalte popoare, dar având în conţinutul lor şi filonul spe­cific românesc. Literatura pe care o promovăm nu trebuie să fie scrisă cu mentalitatea scriitorului care a trăit în comunism, deoarece opera aceasta nu poate fi înţeleasă de cititorii care nu au trăit experi­enţa dramatică prin care am trecut. Religia ortodoxă este cea care va contribui din plin la perenitatea naţiuni noastre în contextual glob­alizării.

Monica MUREŞAN: Credeţi/Vă temeţi că suntem provincialii Europei, sau „ruda săracă”?

Al. Florin ŢENE: Nu, cu NU mare.

Monica MUREŞAN: Pentru a avea succes la public cu pro­ducţiile noastre culturale – cărţile sau pictura noastră, sau obiectul de artă, de exemplu – trebuie să facem compromisuri? Trebuie să ne adresăm unui anumit public? Cum se împacă azi luciditatea materialistă a lui „to be the best” cu imaginaţia creatoare – şi cu moda?

Al. Florin ŢENE: Nu este nevoie să fii Vergiliu sau Lu­creţiu, Eminescu sau Mazilescu, ca să exişti ca poet. Poţi fii poet veritabil şi dacă rămâi un Catul, un Tibul, Marţial, Cârlova, sau, cu voia dumneavoastră, Al.Florin Ţene. Pe aceştia îi vei aşeza, desigur, mai jos decât pe primii, dar nu-i vei exclude din Parnas. De-i ignori, vei ignora însuşi orizontul neţărmurit al poeziei veritabile. Istoriile recente, însă, au încercat să ignore orizontul neţărmurit al poeziei româneşti.

Monica MUREŞAN: Vom lua vreodată şi noi premiul Nobel?

Al. Florin ŢENE: Dacă mă gândesc mai bine, nu l-am luat datorită felului de a fi al nostru, al invidiei noastre, unde apoftemul ”Să moară şi capra vecinului” stă la loc de cinste. Când ne vom debarasa de această mentalitate, transformată în viciu şi când lucrările noastre interesează şi alte naţiuni, nu ca domeniu al cu­riozităţii, ci ca necesitate, atunci vom trage speranţă pentru un pre­miu Nobel. Pe deasupra mai trebuie un menegement cultural profe­sionist al instituţilor de specialitate. Dar şi fără acest premiu, marea poezie va înflori şi în viitor, la fel şi proza, pentru că nu poate exista viaţă fără poezie.”The poetry of earth is ceasing never” (poezia pământului nu încetează niciodată) spune unul dintre frumoşi efebi ai poeziei engleze, iar al­tul, aproape în acelaşi timp, răspunde: ”Thou was not born for death immortal bird!” (Nu te-ai născut pentru moarte, pasăre nemuri­toare!). (Notă ulterioară: Trebuie, însă, să ne bucurăm şi noi că cel puţin, prin reprezentanţă, pentru anul 2009, Premiul Nobel pentru literatură i-a fost acordat scriitoarei Herta Müller, născută din saşii Banatului nostru, dar nevoită să plece, înainte de 1989, în Germania. Nu trebuie să ne mire, instituţiile germane au propus-o de trei ori şi au ştiut să o susţină. Ale noastre…)

Monica MUREŞAN: În ce lume ne simţim mai bine, în cea imaginară, a propriilor cuvinte şi lucrări, sau în cea cotidiană? Ce aţi iubit (sau ce iubiţi) cel mai mult?

Al. Florin ŢENE: Mă simt bine şi în „sâmbu­rele” cuvintelor aşternute pe hârtie, dar şi în vâltoarea vieţii de zi cu zi. Scriitorul nu trebuie să fie rupt de realitate. „Turnul de fildeş”, de care făcea vorbire Maiorescu, nu poate fi adecvat scriitorului de astăzi. Seva poeziei şi a prozei se extrage din suculenţa vieţi noastre trăite cu adevărat. Luciditatea poetului şi a prozatorului fac să vi­breze sufletele cititorilor.

Monica MUREŞAN: O lucrare personală de referinţă sau cu care vă mândriţi.

Al. Florin ŢENE: Volumul de poezie Cina cea fără de taină şi trilogia romanescă Insula viscolului, cu cele trei volume Chipul din oglindă, Insula viscolului şi Orbul din Muzeul Satu­lui. La acestea aş mai adăuga volumul de eseuri şi interpretări filosofice, Evadare în Cutia Pandorei.

Monica MUREŞAN: Cum aţi convinge/vă convingeţi un citi­tor să vă citească opera?

Al. Florin ŢENE: Prin management cultural, dar mai ales prin calitatea scrisului. Ştim că omul care doreşte să pătrundă fru­museţea unui text îl ”priveşte” altfel decât matematicianul, care caută sensul unei formule, sau decât istoricul, care caută cauzele şi consecinţele evenimentelor. Ultimii doi urmăresc cunoaşterea adevărului, în timp ce primul urmăreşte înţelegerea frumosului. Valoarea cercetării care urmăreşte descoperirea frumosului se spri­jină numai pe opera însăşi, luată ca întreg autonom, indivizibil, unic. Primul mod de abordare este raţional, cel de-al doilea estetic.

Monica MUREŞAN: Demitizarea şi desacralizarea: a avut Albert Camus un punct de vedere profetic, prevăzând rezultatele dramatice ale totalitarismului din secolul XX? …astfel că, după André Malraux, „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc…”? – comentariul meu este că deocamdată a debutat tot anti-retoric, postmodernist (unii zic prostmodernist), prin negare şi demitizare.

Al. Florin ŢENE: În anul 1999 publicam în presa literară un eseu despre apariţia noului curent literar Globmodernul, curent care se caracterizează prin o întoarcere, pe jumătate, la valorile tra­diţionale, respingând postmodernismul care prin generaţia optzecistă a stâlcit limba română prin felul abscons de exprimare. Membrii acestei generaţii sunt poeţi de incubator, rupţi de realitate.

Monica MUREŞAN: Ideologii, anticonformism: este la noi un anticonformism ideologic? Cum rămâne cu credinţa românului în biserică? Pe de altă parte, există şi un anticonformism naţional – vezi „m-am săturat de România”, cu hai cu Eminescu la debara, ori scandalul cu Institutul Cultural Român etc.

Al. Florin ŢENE: Se pune întrebarea: se mai citesc poeţii din epoca romantică? Eu cred că da. Mai ales prin faptul că sunt cu­prinşi în programa şcolară. Chiar dacă au ajuns poeţii clasici nişte… lecturi plicticoase prin licee. Sintagmele „m-am săturat de România” sau scandalurile privind pe Eminescu şi Institutul Cultural sunt frânturi de gânduri ale unor oameni liberi. Au tot dreptul să se ex­prime liber. Asta nu înseamnă că ce afirmă ei este adevărat şi ac­ceptat de o naţiune întreagă. Este foarte periculos să gândim toţi la fel, acest fapt duce la plafonare, şi uneori la dictatură.

Monica MUREŞAN: Ce fac intelectualii, mai sunt ei o pătură elitistă? S-au retras ei, precum Noica, în „gândirea zâmbitoare”? Sau au de dus prea multe războaie de tagmă, prea multe lucruri de rezolvat în ceea ce priveşte relaţiile dintre ei, implicându-se în luptele intestine de breaslă?

Al. Florin ŢENE: Intelectualii, scriitorii se risipesc în confruntări puerile, acţiunile lor pline de un dramatism fals izvorăsc dintr-o invidie puternică, iar sensurile acestora stau în confruntarea cu soarta, cu întreaga alcătuire a evenimentelor sau cu alţi confraţi, puternici ca voinţă şi cugetare. Aceştia nu înţeleg că e loc pentru toţi şi numai timpul şi Dumnezeu are puterea să ne judece operele. Nu dând din coate se poate urca, se poate şi astfel, dar în falsa ierarhie.

Monica MUREŞAN: Îşi găsesc curentele occidentale ecou în gândirea românească? Dau ele discipoli şi teoreticieni? Spre ce ne îndreptăm, odată ce tinerii alunecă tot mai mult spre curente şi tendinţe străine – neo-postmodernism, porno-scato-artă?

Al. Florin ŢENE: Trăind într-o ţară liberă cu spaţiul deschis spre alte orizonturi este normal ca obiceiurile, culturile să interfereze. Până şi trasmiterea adevărului poate fi, ca acţiune în sine, întotdeauna morală, dar ea nu este întotdeauna şi un izvor de acţiune sau atitudine morală. Curentele occidentale vor avea şi chiar au de pe acum reverberaţii în gândirea românească.

Monica MUREŞAN: Faima: este periculoasă faima, duce ea la autosuficienţă?

Al. Florin ŢENE: Faima obţinută prin efortul creaţiei proprii nu duce niciodată la autosuficienţă. În acest sens Victor Eftimiu spunea: „Primeşte numai ceea ce ai cerut singur şi ai obţinut cu mari dificultăţi, fiindcă ceea ce îţi oferă altul, îi foloseşte mai mult lui decât ţie.”

Monica MUREŞAN: Cicluri – apariţie şi dispariţie. Ex: tra­diţie şi modernitate. Se demodează ciclurile?

Al. Florin ŢENE: Istoria culturii ne confirmă apariţia şi dispariţia ciclurilor, deoarece societatea omenească este un organism viu, evolutiv. De-a lungul secolelor ce a fost obicei s-a transformat în tradiţie, iar o parte din tradiţiile care au acceptat schimbarea so­cietăţii timpului prezent au devenit elemente ale modernităţii. Ci­clurile se deomodează, ele ţin pasul cu timpul. Trec în istorie. La fel ca omul. Cum spune Monseniorul Vladimir Ghika: Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai încet şi care trece cel mai repede. 

Monica MUREŞAN: Unii spun că între tradiţie şi moderni­tate coexistă toate modele şi tendinţele (onirişti, experimentalişti, vizionari, fracturişti, neo-lirici etc.). În afara producţilor artistice, autorii sunt oameni obişnuiţi, care respectă tradiţiile româneşti: merg la biserică, ţin posturile, fac parastase. Dar când scriu, de ex., scriu fără frica de Dumnezeu, fără grija faţă de cuvântul scris. E o tendinţă, sau o modă, un teribilism? 

Al. Florin ŢENE: Este un teribilism. Deosebirea între tra­diţie, inclusiv modernitate, şi experimentaliştii de toate felurile şi modelele e ca deosebirea dintre picătura de ploaie şi fulgul de nea.

Monica MUREŞAN: Poţi da în judecată şi autorii şi operele – să zicem literare – ale scriitorilor contestaţi astăzi pentru că au fost comunişti? Sau autorul moare – opera rămâne?

Al. Florin ŢENE: Nu poţi da în judecată. Dar lucrările lor – nu le pot spune opere -, scrise cu mentalitatea implementată de un regim totalitar şi criminal, mor odată cu autorul. Aceste lucrări nu au fost viabile în regimul trecut, ce să mai vorbim de viitor. Însă pe autori îi condamnăm moral că au contribuit cu scrierile lor la promovarea unei doctrine politice străine spiritului neamului românesc.

Monica MUREŞAN: Înainte de ’89 funcţiona rezistenţa in­telectuală – pasivă ori activă. Ce face acum intelighenţa, mai are azi intelectualul o funcţie activă în societate, o responsa­bilitate, mai are vreun rol într-o societate de consum – vezi şi glob­alizare?

Al. Florin ŢENE: Acum este vremea implicării intelectu­alilor în viaţa Cetăţii. Dar „marii” intelectuali crescuţi la sânul regi­mului trecut aşteapă să li se dea. Ei să făceau că scriu la reviste şi salariu le mergea, din banii contribuabililor cărora le serveau în schimb maculatură. A trecut acea vreme. E timpul ca adevăraţii in­telectuali să se implice în viaţa societăţii şi să ştie să-şi promoveze operele inspirate din viaţa reală, nu intoxicată de o ideologie străină neamului nostru.

Monica MUREŞAN: Prin ce credeţi că veţi rămâne în aminti­rea publicului/cititorului sau în istoria literaturii (ori a breslei de care aparţineţi)?

Al. Florin ŢENE: Prin romanele publicate şi prin înfiin­ţarea Ligii Scriitorilor din România. Şi, nu în ultimul rând, prin lupta mea de a democratiza mişcarea literară din ţară.

Monica MUREŞAN: Care a fost cea mai mare nenorocire a României? Sau una dintre ele?

Al. Florin ŢENE: O mare nenorocire a României a fost că după 1989 la conducerea ei a venit eşalonul doi al PCR, condus din umbră de structurile Securităţii. Dar mai înainte, impunerea cu ajuto­rul tancurilor ruseşti a regimului totalitar comunist.

Monica MUREŞAN: Ce altă întrebare – sau temă – pro­puneţi?

Al. Florin ŢENE: Tema pe care o propun este: Rolul Eu­ropei în modernizarea ţării şi promovarea culturii noastre tradi­ţionale şi moderne.