Balada potentaţilor
Noi, ca boierii de-altădată
suntem a ţării temelie –
o castă bob cu bob aleasă
de-a sorţii sită fistichie.
Revolta ne-a catapultat
– călări pe conturi şi devize –
în fruntea mesei cu bucate,
ca să-ntocmim un plan de crize.
Iar ele s-au înşiruit
precum mărgelele pe aţă,
lăsând cu gurile căscate
pe cei ce tot în noi agaţă…
Suntem ciocoi şi ne mândrim
că misiunea odrăslită
de nepătrunsa Providenţă
fără cusur a fost plinită,
astfel că ţara-i pe butuci
şi plină ochi de cerşetori,
cum s-a-ntâmplat şi va mai fi
în lume de atâtea ori.
Când legile-s de hoţi făcute
pentru progresul ciocoiesc,
veghem ca spiritul de gaşcă
să fie neaoş românesc;
să fie, carevasăzică,
dat cu vopsea occidentală,
ca erudiţii să priceapă
c-avem şi noi a noastră şcoală,
unde de toate se învaţă
din disciplinele vieţii:
cum din minciună iese artă
şi cum te-nalţă jocul pieţii.
De-aceea, prea puţin ne pasă
de cârtitorii fel de fel –
ne ştim în branşă fără pată
şi nu ne-abatem de la ţel!
Vino, Doamne!
Îţi mulţumim că eşti cu noi
şi ne-ntăreşti
cu-a Tale nesfârşite haruri!
Dar vino iarăşi ca- trecut
cu biciu-n mână, şi-i alungă
pe cei ce numele Ţi-l pângăresc
cu rugi simţite doar de buze;
vino, că lupii au sporit
de când prin legi s-a hotărât
ca oile să le păzească
şi să le mătrăşească,
pân’ ce păstorii reciclaţi
vor fi la stâni reangajaţi.
Vino, Doamne,
şi nu-ntârzia,
să ştim şi noi
ce-i bucuria!
Simfonia albului
Atâta alb s-a bulucit
peste pământul adormit
de-a iernii cruntă legănare,
că soarele s-a ofilit
tot azvârlind săgeţi şucare,
ce-n inima nămeţilor pătrund
cu scânteieri diamantine
ca albul şi mai alb să fie.
Iar neaua zace zgribulită
sub purităţile pufoase
şi-n albu-ntins se regăseşte
când spulberată-i de vântoase.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.