Doamne, ce frumos mai ninge,
parcă sufletu-mi prelinge
peste alb imaculat,
într-un ritm necontrolat
şi în fulgi se înfăşoară
zilele de-odinioară,
suvenir adus din neguri,
din calote aisberguri
ca o lacrimă-n iernat…
Un copil şi o copilă,
enigmatică idilă
griji şi gânduri nicăieri,
o minune prinsă-n zile
înecate-n amăgire,
adieri, căderi, dureri.
Doamne… e frumos când ninge,
într-un tot imponderabil
sufletu-mi tresare… plânge…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.