frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri
ochii obosiţi de verde
trec peste păduri
în culori
fetele se închipuie mari
prin germinaţia seminţei
în pântecul negru
toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimi
sub sticlă
cu suferinţa săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viaţa curge la vale
nopţile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare
eu dezleg drumurile
primăveriilor care vin
prin muguri
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.