Eu n-am să uit, nicicând, cum se-nfăşoară
un fir de iarbă-n verdele lui cald,
purtând în el acorduri de vioară
şi-n trup strigându-şi dorul de smarald.
Îmi susură-n timpan mesaje tandre,
setea de verde stăruie flămândă,
buzele-patimi freamătă-n meandre
şi spintecă-n eter chemarea blândă.
Mai caldă-mi pare clipa-ameţitoare,
ce sapă-adânc în mine zdrobitor,
descătuşând explozii de culoare,
mă las pierdută-n susur de izvor,
adulmecând nesaţ de căprioare…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.