Aatâta zbucium am cât nu cuprinde marea
şi-n valuri mi s-au scurs întâmplările
spre ţărmuri necunoscute de care întreb,
de ce mi-aţi pierdut îm uitare vedere şi gânduri?
Pe celălalt mal se varsă fluviul durerii
îmbătrânit de nemângâiere şi însingurare.
Luate în palme ceaţa şi frigul
lasă anotimpurile în umbră,
degeaba le vom scotoci după adevăr
paşii mei se vor pierde în tunelul morţii
din care nu a mai ieşit nici un drum.
Obsesiile noastre au băut lumina,
glasul sâgelui ne chema într-acolo
unde nimeni nu poate să dezlege,
taina de nemărginire şi vise halucinante
în care fierul deznădejdii sapă fântâni.
Steaua mea cade şi se ridică,
din cenuşa păsării în care se iscă focul,
suflă prin simţuri şi alungă despletit amurgul.
Curând vor ajunge la izvorul căutat
stafii prin întuneric.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.