A citi sau a nu citi Codul lui Da Vinci

   

    Se zice că cel mai generos cadou pe care îl puteţi oferi cuiva drag este o carte, pentru că în acest fel îi veţi oferi o lume, un mic univers plin de informaţii şi de sensibilitate, îi puteţi deschide o poarta spre cunoaştere şi, deci, spre împlinire! Oferiţi o carte unui copil şi el va învăţa să se joace cu vorbele, lucru care-l va ajuta toata viaţa, oferiţi o carte unui adolescent şi el va reuşi să înţeleagă şi să se facă înţeles mai bine de cei ce-l înconjoară, va reuşi să se regăsescă într-unul sau mai multe dintre personaje, oferiţi o carte unei persoane mature şi probabil că-i veţi oferi un prieten alături de care să-şi petreacă timpul şi în compania căruia să developeze amintiri…

    Dacă te plictiseşti, nu ai chef de nimic, afară e frig, iar prietenii nu sunt prin zonă, alege-ţi o carte după ce ai colindat prin marele labirint al bibliotecii, priveşte-i coperta, citeşte-i titlul şi vei porni într-o aventură care îţi va dezvălui lumea ei minunată… aşa începe totul!

    Sau nu! Poţi cere o carte şi unui prieten!… Aşa am început eu! Vroiam să citesc ceva care să mă şocheze, care să nu mă lase să adorm, ceva nou! Mi s-a propus Codul lui Da Vinci. Nu am fost prea tentată să-l citesc deoarece, auzind doar lucruri cutremurătoare la adresa acestui roman, mă gândeam că nu ar fi potrivit pentru sufletul meu influenţabil şi plin de îndoieli, să-l ispitesc şi mai mult… Pentru dezechilibrul meu sufletesc ar fi ca şi cum aş trece pe un trotuar lung şi îngust, scutit de gropi, ce însoţeşte zidul bolnav al unei case şi, chiar când să dau colţul, pe un scaun cu trei picioare, dau de o bătrână şchioapă care priveşte spre nimic:mama pesimismul! Părul i se agită în vânt, acoperindu-i fruntea în şuviţe maronii. Ochii vicleni oglindesc furtuni. Nu clipeşte. Doar buzelei reci şovăiesc rugăciuni vechi, arătând, din când în când, limbuţa trandafirie. La gâtul ei suflă timid un medalion…mâinile, uitate în poală, tremură pe o traistă plină de amăgeli şi melancolie….uitarea i s-a cuibărit în buzunar…mă priveşte cum vin spre ea şi, dacă se întămplă să fiu nepăsătoare,să trec fără să-i întind mâna cu câţiva lei vechi, începe să bolborosească blesteme încâlcite, aruncând asupra mea pesimism şi singurătate!

    … şi, totuşi, am riscat!

    Am deschis plictisită şi, totodată, curioasă, cartea atât de atacată de critici crezând că o voi închide repede înapoi şi că voi citi, cu siguranţă, altceva…dar m-am înşelat! Am rămas înlemnită! Încă de la început am simţit o atracţie, un mister care mă învăluia din toate parţile şi mă chema spre el! Nu sunt eu foarte curioasă să aflu lucruri pe care poate oamenii nu trebuie să le afle şi, de aceea, nu  aş vrea să merg mai departe decât ni s-a îngăduit,dar acum era cu totul altceva! Mă simţeam prinsă în plasa curiozităţilor şi nu puteam în nici un fel să mă desfac din mrejele ei.Nici acum nu-mi vine să cred cu câtă pasiune şi cu cât interes am citit fiecare pagină! Sorbeam cartea ca şi cum aş fi căutat leacul unei boli necunoscute pentru a salva pe cineva foarte drag mie!

    Mă temeam totuşi, cu fiecare rând citit, să nu descopăr ceva care să-mi zdruncine toate principiile şi credinţele din adâncul inimii. Auzisem că biserica e împotriva acestei opere şi nu înţelegeam de ce. Însă am aflat: la baza romanului stă ideea cum că Iisus ar fi avut o relaţie cu Maria Magdalena şi, mai susţine cartea, ei au avut şi urmaşi…

    O clipă, am avut impresia că tot ce am crezut eu până atunci nu era decât o mare minciună! Îmi simţeam sufletul deschis ca o rană.Aveam impresia că întunericul se dilată la infinit şi că a doua zi nu va mai veni! Tot trecutul îmi apărea cu alt înţeles decât cel cu care eram obişnuită, iar una dintre cele mai dureroase operaţii erau acele concluzii pe care trebuia să le trag pentru ceea ce fusese…dar  toată suferinţa aceasta monstruoasă îmi venea din nimic, pentru că mi-am dat seama că dacă n-ar fi necunoscut în lume, viaţa omului n-ar mai avea nici un farmec, iar din lipsă de mistere, omul se apucă să inventeze câteva, uitând să facă acest lucru în limita bunului simţ. Se ştie: ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracul nu-i face! Aşa că, de ce să nu-şi complice singur existenţa?…

    Tot ce ştiu e că adevarul e dincolo de noi şi că Dumnezeu este enigmă chiar şi pentru îngeri,iar deciziile luate de El nu tebuie contestate! Iar dacă credinţa nu are fapte, e moartă în ea însăşi!

    Deci…   

    …simplu: NU CRED! Nu pot să şi nici nu vreu să cred afirmaţia pe care e clădit romanul, dar dacă ar fi să fie adevărată, care ar fi problema?…

    Dacă ar fi să trec cu vederea ideea cum că Iisus a avut copii împreună cu Maria Magdalena sau dacă ar fi să elimin acel pasaj, Codul lui Da Vinci nu ar fi altceva decât un senzaţional roman poliţist, cu o temă tentantă, foarte atractiv aş putea spune, care merită să fie citit!…

    Nu uita: tu eşti aici, viaţa există, straşnica piesă continuă şi tu ai putea contribui cu un vers la ea, dar ai grijă ce scrii, ca nu cumva versul tău să fie o afirmaţie gravă, bazată pe imaginaţie, căci s-ar putea  creeze panică, nelinişte şi să ducă la conflicte morale de neimaginat!

    Închei spunându-vă: „Deschide cartea ca să vezi ce au gândit alţii, închide cartea ca să gândeşti singur!”

    Şi nu uitaţi: nu inchide-ţi nimănui poarta voastră, că poate-L lăsaţi afară pe Iisus…