nu mai încape nimic
între nodul buricului şi fierăstrăul oaselor sacrate
din măduvă au crescut copaci stufoşi
umbrele lor se amestecă pe ziduri
închise între ieri şi azi
am început să calc împiedicat
ca un sugar în premergător pas după pas
strivesc până la rouă florile de pe covor
pădurea din mine vuieşte a mustrare
nopţile sunt un clei dulce
din scoarţa de vişin bătrân
capcană pentru furnicile grăbite
zilele se evaporă ca naftalina
fluturii albi sunt la fel de vinovaţi
au ales să moară mai devreme
trebuie doar să am răbdare
firul de aţă muşcat cu dinţii
intră greu prin urechea acului
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.