Monotonia desculţă pe străzi
caută dragostea strigată de umbre.
Deasupra nostră cad pe fereastre din cer
bulgări de lumină pe nisipul clipelor,
se curăţă gândurile de păcatele verii.
Într-o mare iubită de furtuni;
viata şi moartea-s pe valuri,
viaţa se teme, moartea nu se îneacă.
Pielea ca o pânză subţire de in
se scaldă-n culori,
buzele-ţi par ventuze cu sângele nopţii
puse pe lună.
Doamne, ce asfinţit mirobolant!
îmi pune în penel culorile
şi ochii tai jumătăţi de apus
îmi sugerează prin umbre,
tabloul finisat pentru vernisajul serii
în saloanele toamnei.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.