eram pesemne plecat
în ochi mi se strângea lumina
iar vorbele strigate din amvonul gurii
se prefăceau în fântâni
eram cuprins de suferinţă
încât sufletul plutea în afara mea
şi parcă durerea s-a smuls
de sub pietrele pieptului
atunci
m-am regăsit înaintea timpului meu
un copil sărman
care-şi căuta drumul atât de departe
ca şi cum aş fi cunoscut o lume
din care am fugit râzând
eram atât de imperfect
încât mi se părea oraşul o ficţiune
şi n-am ştiut că tu eşti
în fiecare clipă o întâmplare
care-mi traversează gândurile pe la răscruci
ca nişte poduri suspendate
de unde privesc acum
de sus
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.