Ninge delirant peste moarte
Nu-mi fac promisiuni
noaptea-i de plumb cu ferestre înalte,
greutatea-mi cade de pe pervaz pe picioare
şi n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se lasă peste ape
ciclurile nopţii mă vor acoperi,
vestigiile trupului se rup din durere.
Ninge delirant peste moarte,
nimeni nu crede că-mi închin femeii
zilele de aluminiu care nu ruginesc
cu şoapte-n auz ce abia le desluşeşte.
Mă aşteaptă lumina din sentimente
lacul unde nuferii sărbătoresc nunta de argint
şi caii scăpaţi din căpestre
în lacrimi după stăpânii plecaţi,
până dau ninsorile
şi foşneşte fânul pe obrazul iernii.
Atunci, cu vântul de teamă
privesc perdelele trase,
furtuna-i năprasnică şi până la tine
nu-mi mai fuge nici un gând.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.