când tata era mort
în sicriul lui destul de încăpător şi scump
o bentiţă bleu ciel îi lega tâmplele
în rest părea că doarme
cerul era senin dar în ziua aceea nu am privit în sus
am căutat în portofelul lui negru
am găsit o icoană câteva bancnote şi cifre
despre cum se construieşte o şosea
tata era un om al numerelor şi serpentinelor calculate
dar mă încăpăţânam să nu joc şah cu el
spunea că era visul lui
eu mă închideam în camera mea fără cheie
el aşeza tabla de şah
îmi dădea mereu piesele albe şi multe avantaje
mă învăţa că turnurile din colţ pot să atace simultan
şi că fără greş o apărare bună înseamnă să înaintezi
eu nu ascultam totul era în zadar
zarurile mă amuzau mai mult
parcă se învârteau uşor şi fără voia mea
pe vremea aceea viaţa mi se părea serioasă
o ordine în care jocul de şah era prea mult
plicticos obositor efort inutil pentru timpul liber
îmi plăcea doar zgomotul pieselor pocnetul lor
când le strângeam de pe tablă la sfârşitul partidei
nebunii de alb aveau capul negru
nebunii de negru aveau un moţ alb
era o zi fierbinte
liniştea înghiţea cuvintele
priveam cu ochii deschişi ca prin lupă
şi tulbure şi clar
tata zâmbea senin în sicriu
cu fruntea strânsă de o bentiţă bleu
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.