joc în doi
un om azvârlea
cu lespezi
în baltă
şi râdea în hohote
apoi
nevăzut
de nimeni
pe partea cealaltă
dedublare
de câte ori omor
în somnul raţiunii mele
câini
de-atâtea ori
mă-ntorc afara
rece
şi mă spăl pe mâini
metamorfoză
copil fiind
un an
creştea în ochii mei
cât un Olimp
azi doar descreşte
şi se strânge
cu cât mă urc în timp
întâlniri matinale
aceeaşi pasăre
în fiecare dimineaţă
îmi ciripeşte-n vis
intrând pe geamul larg
al vieţii
uitat mereu deschis
itinerar
las zilele să-mi cadă
ca filele îngălbenite
dintr-un calendar
şi calc cu viaţă
desfrunzită
mai departe
în zadar
mirare
atâta Soare astăzi
iarbă verde
şi exubernaţă
încât n-a mai rămas
pe mâine
Doamne
nici un loc
pentru speranţă
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.