uneori nopţile stau faţă în faţă cu mine
şi mă cert că nu am privit cum se cuvine
verdele crud al primăverii
că m-am bucurat prea puţin atunci când prima
rândunea îşi odihnea zborul cu miros de mare
că n-am privit lumina şi nu m-am minunat
de risipirea ei în petale
că nu mi-am iubit mama cât ar fi trebuit
şi mi-a rămas atâta iubire nederuită
cu care acum nu am ce să mai fac
că am dat mai mare importanţă lucrurilor şi fiinţelor mărunte
şi păşirea mea a fost de multe ori imponderabilă …
aşa-mi (pe)trec uneori nopţile iar spre dimineaţă
mă amăgesc încă o dată
pierzându-mă printre umbre
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.