Naşterea lui Teodosie Vârtej fusese învăluită multă vreme în mister şi, probabil, ar fi rămas aşa până la sfârşitul vieţii sale dacă lucrurile n-ar fi luat, la un moment dat, o întorsătură neaşteptată. Teodosie se născuse departe de lumea civilizată, într-o staţiune montană, unde tânăra sa mamă, angajată de administratori să conserve propietatea pe timpul iernii, trăise o aventură de-o noapte cu un necunoscut aflat în trecere pe acolo. Rodul acelui impuls instinctual, de care nu se simţise niciodată mândră, se materializase, nouă luni mai târziu, sub forma unei creaturi marine gelatinoase, pesemne din ramura moluştelor, cu corpul rotund, ca un sac, şi cu mai multe braţe, prevăzute la capete cu ventuze. Oripilată şi îngrozită la început, tânăra femeie reacţionase sub imperiul unui sentiment de vinovăţie, aruncând creatura într-unul din puţurile calde cu apă termală, dar nu mult după aceea o descoperise cu uimire înotând în bazinul mare din faţa staţiunii, jucându-se sau disimulându-se, pur şi simplu, când în moluscă, când în copil. Mai mult decât atât, simţise că bizara creatură exercita asupra ei o atracţie inexplicabilă, hipnotică, inducându-i în mod insidios un simţământ contrar celui deja instalat, care sfârşise prin a-i ademeni din cotloanele cele mai întunecoase ale minţii, unde se cuibărise înspăimântat, sentimentul matern.
***
La douăzeci de ani, aflat încă sub tutela mamei sale, Teodosie Vârtej parcurse toate etapele de instrucţie posibile şi îşi perfecţionase într-atât arta dismiulării încât nimeni nu bănuise vreodată creatura din spatele său. Înzestrată cu o inteligenţă neobişnuită şi cu o largă paletă de capacităţi extrasenzoriale, care-i permiteau, de pildă, să pătrundă în mintea oamenilor, creatura putea asimila aproape instantaneu un volum uriaş de informaţii sau reacţiona aplicat, înainte ca impulsul din mintea interlocutorului să se transforme în faptă. Întâlnirea cu Ion Adamescu, preşedintele unu partid renumit, la putere, avea să-l propulseze în lumea politicii, unde, graţie însuşirilor sale misterioase, reuşise să acceadă până la rangul de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne. În scurt timp, întreg sistemul se afla la picioarele sale şi râurile de banii negri, stoarse de la oficialităţi sau de la interlopi, începuseră să curgă în visteria mamei sale, Magda Vârtej, ajunsă peste noapte propietara staţiunii „Gheizer” şi a pădurilor din jur, alături de străinul acela ciudat, cu care se încurcase întîmplător în tinereţe şi-l concepuse pe dânsul, poreclit Chelbosul. Lucrurile mergeau ca pe roate şi nimic nu părea să tulbure tihna acestei familii când într-o zi de noiembrie, pe la amiază, în barul staţiunii intră un individ înarmat şi trase şapte gloanţe asupra Chelbosului, ucigându-l. Dacă stupoarea provocată de atacul armat fusese explicabilă prin efectul factorului surpriză, transformarea stranie a Chelbosului ucis dintr-un macho într-o moluscă disgraţioasă, gelatinoasă, nu avea nicio explicaţie nici măcar pentru autorităţile Statului, sosite la locul faptei şi puse în faţa unei realităţi inexplicabile.
***
Vestea atentatului, la care se adăugase dispariţia subită a mamei sale, despre care apropiaţii credeau că fugise în munţi, avu asupra lui Teodosie Vârtej două efecte devastatoare : primul, durerea insuportabilă a pierderii celor dragi, manifestată cu violenţă şi cruzime asupra unor oameni nevinovaţi, şi al doilea, pierderea capacităţii de a se disimula, de a se arăta în orice altceva decât în propria-i fiinţă, adică în adevărata ei urâţenie şi condiţie rudimentară.
– O spurcăciune ! murmură lumea adunată în jurul său în timp ce bărbatul cu suliţa o străpunse şi o ţinea imobilizată acolo, în mijlocul drumului, aşteptând să-şi dea duhul. O spurcăciune…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.