nu mai ajunge cerul pentru îngerii martiri
nici porţile deschise dincolo de planetă
nici lacrimi nu mai sunt la mame în priviri
şi nicio pâlpâire-n candela de sub icoana violetă
*
atâţia dumnezei în cer şi pe pământ
se nasc ca viermii pe cadavrul din camară
încât nu mai încap la propriu-n locul sfânt
decât gonind martirii şi îngerii-n afară
*
o lume tristă printre cărări de Soare
şi printre lacrimi care sapă-n inimi şanţuri
şi mai încolo altă lume rece şi nepăsătoare
cu toate porţile şi geamurile ferecate-n lanţuri
*
de mâine însă totul se va risipi precum un gând
şi se va stinge flacăra aprinsă în regrete
şi vor intra alţi îngeri şi martiri la rând
trecând prin vămile acestei existenţe violete
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.