amână mugurii să se deschidă :
se feresc de lumina asta-otrăvită
prin care se-nvârtejesc spinii
cununii Lui Crist
El înţelegea: nimeni
nu L-a-nţeles
a predicat pustiului din
Templu: vipere surde I se
prelingeau – vâscos – peste
tălpi
atâta răceală – atâta
răceală
Cristul Iubirii n-a avut vreun
prieten : doar cei ce învaţă să
silabisească Biblia de la
sfârşit spre-nceput – se
gudurau – rânjind – spre
Lumină
şi astăzi simt ce
simţea El atunci: carnea smulgându-ne
răutatea-nţelegerii
pe dos – cu-argumente
când se va coace Lumina
bunei-credinţe – în arterele noastre – mârâind
a pagubă – ca nişte chiuvete-nfundate?
când – din Veşnic Pocalul de Aur – nu se va mai vărsa
picătură de sânge?
El stă pe gânduri: ele – de fapt – sunt
Crucea Lui
„Eli, Eli…”
nu – e doar întârziata repetiţie
a unui cor – grăbit spre
spectacolul Râpei Sublime
adevăratul concert nu are puse
afişe – dar – fără greş
„săvârşitu-s-a”
împlinit este miezul în meri
chiar înainte ca mugurii să-şi
astâmpere frica vădirii
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.