din volumul CU IN-CE-TI-NI-TO-RUL
Să vorbim despre altceva,
Despre copaci sau statui,
Despre ceva ce nu se mişcă
Şi nu poate vorbi.
Să facem aluzie doar la realitate
Ca nu cumva realitatea
Să se supere pe noi.
Evident, puţini au strigat „Jos Hitler!”
Sub dictatura hitleristă.
Excrementele muştelor stau pe tavan,
Muştele nu vorbesc,
Ele au ochi mari şi pot zbura,
Sunt negre, au antene
Şi număr mic,
Au microfoane şi megafoane
Şi îşi fac veacul
În jurul nostru.
În general m-am săturat
Să tot găsesc metafore,
Să tot scriu fabule, alegorii.
În fond fiecare ştie
Cine sunt muştele,
Cine sunt statuile,
Cine sunt copacii,
Cine a fost Hitler.
Vreau să scriu poezie,
Nu vreau să scriu fabule,
Nu vreau să scriu caracterizări,
Nu vreau să scriu reclamaţii,
Nu vreau să-mi scriu biografia,
Nu vreau să scriu epitafuri,
Nu vreau să scriu în stăinătate!
Cer să se recunoască greşelile,
Cer să se dea jos lozincile,
Cer înapoi vieţile celor morţi,
Cer înapoi timpul pierdut,
Cer înapoi poezia!
Dacă nu ştiţi ea este o bucurie
A cuvintelor – o nuntă a unui biet om
Cu o biată realitate
Atât cât încape ea în câteva cuvinte.
Ştie oricine,
Poezia nu a declanşat revoluţii,
Nu a ucis – decât pe poeţi
Pentru că ea e o aripă transparentă,,
Nicio pasăre nu şi-a folosit aripa
Ca să înjunghie.
În fine, să vorbim totuşi despre altceva!
Muştele încă zboară,
Excrementele mă privesc din tavan
Şi eu strig:
Gata! Ajunge!
Jos puşcăriile!
Jos spitalele!
Jos frica!
Jos muştele! Ajunge!
Nu vedeţi că sunt ocupat?
Nu vedeţi că n-am timp?
Nu vedeţi că trăiesc?
Nu vedeţi că scriem toţi aceleaşi fabule
În loc să scriem măcar
Un singur adevăr?
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.