Cărarea trupul firav şi-aşterne
în faţa paşilor pribegi
pe care dimineaţa albă
îi duce către-o nouă zi.
Clepsidre mari cu ochi de sticlă
zac răsturnate-n şanţuri reci
ce-s transformate-n cimitire
pentru nisipul orelor deşarte.
Credeam că timpul pentru mine e etern
pe când bunica îmi citea poveşti.
Dar glasul pentru totdeauna stins
a transformat eternitatea în poveste.
Nisipul din clepsidre moarte scurs
îmi râde-n faţă, -mi biciuie obrazul.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.