Mi s-a furat NeSimţirea
Şi-a fost dusă în turnul de fildeş
Al Marelui NeSimţit al Universului.
Apoi mi s-au furat aripile nevăzute
Şi-au fost expuse într-un cub de plasmă
La Muzeul Inter-Galactic
Al Aripilor Lepădate de Îngeri.
Iar când am rămas fără Sfinţenie
Am devenit Om…
Un actor la Teatrul lui „D”.
Poştaşul Căii Lactee
Mă înştiinţase că „D” mă doreşte în Legiunea Străină…
Am devenit Cărăuş de Suflete Rătăcite în Spaţiu
Şi eram plătit cu frânturi de NeSimţire.
Negustorul de Suflete Rătăcite
M-a înşelat la Cântar…
Minţise în raportul de răscumpărare
Şi-am fost acuzat de abuz.
Aripile mi se regenerau greu,
Dar îmi pierdusem de-acum
Instinctul zborului.
Fusesem transformat în regizor
Şi încă mai visam la Hainele Sfinţeniei;
Mănăstirile Sacre de la Poalele Carului Mare
Îmi păreau totuşi prea sărace
Să-mi întreţină vie speranţa.
Mi-am recâştigat NeSimţirea…
Scenaristul îmi cumpărase pelerină
Cu implanturi de Aripi de Înger,
M-am îndrăgostit de o actriţă de pe altă planetă
Şi mai primisem o Sticluţă de Sfinţenie.
Era destulă eternitate…
Nu mai măsuram Timpul în Ere Lumină,
Iar furnicăturile Sfinţeniei
Au început să-mi ardă înfăţişarea de Om.
Nu mai simt, nu mai sunt Om
Am aripi noi, iar Muzeul Inter-Galactic
Al Aripilor Lepădate de Îngeri
A rămas doar cu autograful meu
Şi cu biletele vândute.
Nu mai sunt actor, nu mai joc teatru…
Nu mai primesc telegrame de la „D”.
Acum îi stau alături
Mai Sfânt ca Niciodată.
Mai Marele NeSimţit al Universului
A pierdut biciul cu numele meu
Şi-a trebuit să mă plângă.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.