Pirogă de vise / Străină ancoră / Cu sabia tăcerii / Silabe / În ape de descântec /
Pirogă de vise
E rece ţărâna frângându-se-n spasme,
şi candela-i tristă rotindu-şi lumina.
Vegează tăcerea culorile sihastre
lipindu-şi cu moarte de clipă, retina.
Pirogă de vise mi-e trupul de crin…
grăbite bătăi de-aripi la intrare,
o lacrim-ascunsă în sângele din vin,
un cântec rătăcit cu vechi miros de sare.
Cu funii albe priponit-am malul
de un Olimp zadarnic şi fără asfinţit
şi cavalerii trec visând în van Graalul
pe când mirarea pare doar un nebun smintit…
Corolele se sparg de ultima iubire.
Iar trece anotimpul ce-mi fost-a hărăzit
şi noaptea mea cum pare că-i trasă la galere…
Rămâne numai timpul să-l simt de nu-i oprit…
Străină ancoră
Când noaptea-şi bea de gând paharul
să trecem râul de tăceri !
Uitate zilele de ieri
îşi ard sub pleoape trist amnarul.
Cuvântul… rar ca-ntr-o baladă
adapă ielele-n pridvor
şi ape-albastre-n suflet dor
lăsând culori în colb să cadă.
Prin geamul alb de lună plină
îmi poleieşti cu gând hoinar
umbrite gesturi – degete de var
şi trupul tău e-o ancoră străină.
Cu sabia tăcerii
Simt foamea cum macină grinda iubirii
şi somnul cum lunecă-ncet spre vecie
şi fusele orare despodobesc iar mirii
spre asfinţitul roşu , prin coardele de vie.
Eroii mei de basm s-au prefăcut în var
şi pleoapele luminii atârnă grele-n noapte
iar stelele sclipesc din cer prelinse rar
ghicindu-şi anotimpul în porţile cu şoapte.
Miresmele sunt pline cu rouă de-ntuneric
când melcii răsucesc în spate întrebarea.
Cu sabia tăcerii iubirile îmi ferec
sleind pe buzele paharului gol sarea.
Silabe
Cât de pustiu e drumul pe care nu mai vii
să îmi aduci parfumul din flori de liliac !
Chiar dacă-i primavară , tot toamnă e prin vii
şi palid este roşul obrajilor de mac.
Nu pot să mă mai joc cu vorbele prin scorburi
şi ierburile-mi strigă să nu mă mai opresc;
în praf e luna plină iar stelele sunt cioburi.
Din gesturile tale aş vrea un semn ceresc…
Şi …iată! Voi veni ca de pe ceea lume
ţărâna aducand pe talpa mea amară
că să mă nasc din nou, din nou să se adune
silabele în vorbe( rostite-a cât-a oară ?).
În ape de descântec
Miresme de toamnă se pierd printre castani,
cu aripile grele din scorburi noaptea iese.
Prin stepa frumuseţii cu teamă trec elani
şi-n ape de descântec se despletesc mirese.
La marginea luminii cu gura nu culeg
decât poadoabe albe de stele bocitoare;
culorile de taina iubirii le dezleg
de întuneric flori să le prefac în soare.