se spărsese tăcut lacătul
de la uşa angoaselor
(un fir ţepos născut din deziluzie
a reuşit chiar
să-mi sângereze în glezna dreaptă)
am lipit lacătul într-o dimineaţă,
cu trei picaturi fierbinţi de iubire
seara îmi aştern cu migală pe pleoape
pulbere de speranţă
apoi închid ochii
(ca să pot privi mai bine în suflet)
văd cum cresc două ramuri
(imbraţişate ca una)
în fiecare noapte se naşte o frunză
într-un târziu adorm zâmbind
dizolvată în doi
(crezi ca ai putea spune despre mine , ce a spus Freud despre Martha?)
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.