Jurnalul meu

Texte de Monica Sumalan

Revelaţie / Arhitectură / Adânc / Fara cuvinte / De dragul lor

Revelaţie

se lasă înserarea

pe umarul meu.

luminile  răsfrante ale abisului,

cheamă visele să se alăture

iluziile toride ale Fetei Morgana

îndrăgostite  de braţul gol al stelei

care a apus

cu degetele pe clapele rasaritului.

Arhitectură

Timpul, magnificul

a construit  trupul de calcar

cu o răbdare dementă

în fiecare zi,

în fiecare clipa

a acestui acest timp

şi din altul.

Arcuindu-şi albastrul

şi geana de lumină,

gandurile nenumarate pe care le ţinea ferecate

într-o  filozofie a  nemuririi.

Adânc

În fiecare noapte

Visul se trezeşte la viaţă

În somnul de lumină al pajiştilor înflorite

Metamorfoza unui fluture

În oglindă,

Al carui zbor il mai simt printre pleoape.

Zbaterea unui trup prins între doua lumi neştiute.

Fara cuvinte

Chestia asta cu poezia trebuie să fie ceva ascuns în adancul tau,undeva in clepsidra care te compune şi recompune. Încerc mereu să schiţez un zâmbet atunci când scriu şi penelul încearcă să îmi răspundă în cuvinte mai clare in fărâme de semnificaţii care adunate să exprime  prea plinul  trăirii.

Dar  oare ce este un poet ?

De unde vine el ?

Ce mări se ascund în sufletul tau,ce inalţări  sau câte abisuri ?

Sensibilitatea ta nu îşi găseşte locul în lumea  în care traieşti.Şi totuşi cred că ea aduce acel tremor neistovit de acorduri, acea nota distinctă care transformă universul în  note muzicale cu intensitaţi

diferite.

Haosul îţi este indiferent pentru că reprezintă dezechilibrul în cugetare.Ai căzut din lumină în întuneric, pentru ca mai apoi să te ridici deasupra norilor.

Ce eşti tu?

Nu eşti floare,nu eşti izvor, noapte sau zi. Exişti pentru că ţi s-a dat dreptul la creaţie.

Unicitatea ta s-a construit din prea multe  zboruri frânte,din aurore boreale, din tristeţi  tulburi si semnificaţii care şi-au pierdut esenţa.

Poezia te-a consolat în momentele în care iubirea semenilor ţi-a fost refuzată,ai fost şters şi condamnat la tăcerea sinistră cu iz de apocalipsă.

Eşti memorabil în eternitate şi prost dispus în viaţa de zi cu zi, pentru că ai fost creat pentru un scop  durabil.

Aşteaptă pâna mâine,sau…

Poetul de azi, poetul de ieri sunt suflete de viori, pentru care lumea e un sanctuar.Posteritatea le dă şansa regăsirii identitaţii pe care o construiesc în strofele poeziilor în rimele reuşite sau dezorientate.

Umanitatea le construieşte amintirea systematic într-un edificiu al valorii sau non-valorii. mereu în lumină.

Si totusi,iubirea     

De dragul lor

Uitarea nu le acopera pasii

In noapte,

Un gand

s-a ratacit intr-o lacrima,

Care tulbura cerul,

la rasarit si apus.

o umbra

saruta pleoapa timpului,

dincolo de viata…

in moarte.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top