„ … deschide clavirul şi cântă-mi … ”

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

„ … De-atâtea nopţi aud ploând / Aud materia plângâd … ”

„ … Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –

Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig –

Stam singur lângă mort, şi era frig,

Şi-i atârnau aripile de plumb…”

( Plumb )

Venind parcă dintr-o lume de dincolo de timp, inaccesibilă muritorilor de rând fără tălmacirea ei într-o cheie  apropiată de înţelegerea noastră, dar niciodată mai prejos de strălucirea plumbului incandescent, pe care alchimiştii îl toarnă în forme fabuloase, inconfundabilul poet calcă glorios pe treptele mileniului trei la fel de firesc şi „obosit” ca acum 129 de ani, când a văzut pentru prima oară lumina zilei. Face şcoala primară la Bacău, unde îşi termină gimnaziul şi liceul, apoi se înscrie la Şcoala militară din Iaşi, pe care o abandonează foarte repde. Urmează cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, dar renunţă la ele numai după un an, pentru ca în anul următor, întors la Bacău, să se înscrie şi să obţină diploma de licenţă în drept la facultatea cu acelaşi profil din Iaşi. Nu profesează niciodată ca avocat, poate şi din cauza sănătăţii şubrede, ocupând de-a lungul vieţii funcţii mărunte de funcţionar, şef de birou, copist, referent sau bibliotecar. La 47 de ani se căsătoreşte cu poeta Agatha Grigorescu, cu care are un fiu, iar la 51 de ani se pensionează primind de la Societatea Scriitorilor o pensie de 1000 de lei, majorată succesiv pînă la 10.000 de lei de-a lungul unei vieţi cu dimineţi şi cu „amurguri de toamnă violet”.

„ … Prin târgul-nvăluit de sărăcie

Am întâlnit un popoă, un soldat…

De-acum pe cărţi voi adormi uitat,

Pierdut într-o provincie pustie…”

( Plumb de toamnă )

Publică volumele Plumb, Scântei galbene, Bucăţi de noapte, Poezii, Comedii de fond din care nu lipsesc accentele profunde, neliniştea surdă, ancestrală, spaima şi groaza în faţa curgerii ireversibile a timpului, neodihna spiritului sau povara tot mai a grea a vieţii, după cum nu lipseşte nici liniştea aceea binefăcătoare, întotdeauna caldă şi voluptoasă, pe care i-o prilejuieşte întâlnirea cu femeia iubită.

„ … Iubito, şi iar am venit…

Dar astăzi, de-abia mă mai port –

Deschide clavirul şi cântă-mi

Un cântec de mort.

Şi dacă-am să cad pe covoare

În tristul, tăcutul salon, –

Tu cântă nainte , iubito,

Încet, monoton … ”

( Trudit )