Drama copiilor supradotati

“Geniul se deosebeşte de un simplu talent, a cărui trăsătură caracteristică constă într-o îndemânare şi o ascuţime mai pronunţată în domeniul cunoaşterii discursive, decât în cel al cunoaşterii intuitive. Individul talentat gândeşte mai repede şi mai bine decât alţii; geniul, dimpotrivă, contemplă o altă lume, ideal diferită de a celorlalţi. De fapt, el nu face decât să contemple mai adânc lumea ce li se înfăţişează şi celorlalţi, cu deosebirea însă că aceasta se reflectă în creierul lui mai obiectiv, adică mai pur şi cu mai multă claritate.”

Copiii supradotaţi fug de sistemul românesc, marea majoritate fiind oarecum marginalizaţi. Sunt victime ale unui sistem bolnav. Psihologii estimează faptul că mai bine de jumătate dintre copiii supradotaţi ajung adulţi rataţi din cauza sistemului educaţional care nu le oferă metode specifice de învăţare şi a unei societăţi care îi determină să se izoleze.

S-a constatat recent că în ţara noastră, copiii supradotaţi, cu un IQ de peste 130 şi cu abilităţi deosebite într-un anumit domeniu reprezintă circa 2% din populaţia României, adică peste 4.000 de persoane, un număr deloc neglijabil. Calităţile lor se manifestă încă din primii ani de viaţă. Aceşti copii provin din toate mediile sociale şi se pot naşte atât în familii de intelectuali, cât şi din părinţi cu studii medii, diferenţa decisivă pentru viitorul unui copil supradotat fiind adusă de mediul în care creşte, învaţă şi îşi dezvoltă abilităţile. Inteligenţa lor nu se reflectă întotdeauna în rezultate şcolare bune. Dimpotrivă, majoritatea sunt consideraţi elevi mediocri, iar unii dintre ei rămân chiar repetenţi sau abandonează şcoala din cauză că sfera lor de interes depăşeşte limitele programei şcolare. Există şi exemple concrete celebre în acest sens: Albert Einstein a vorbit la patru ani (ca şi Lucian Blaga de altfel) şi a citit la şapte, Thomas Edison a fost catalogat de către profesorii săi drept “prea prost ca să poată învăţa ceva”,  Winston Churchill a rămas repetent în clasa a şasea etc. Exemplele ar putea continua.

Toţi cei amintiţi au dovedit pe parscursul vieţii calităţi deosebite. S-au dovedit creativi şi au ştiut să-şi folosească foarte bine imaginaţia.

Multe dintre problemele copiilor supradotaţi sunt cauzate în mare măsură de educaţia necorespunzătoare din copilărie. De cele mai multe ori copiii supradotaţi sunt trataţi ca nişte „ciudati”. “Copii supradotaţi”, nu reprezintă neapărat pleiada de olimpici pe care îi vedem defilând pe micile ecrane. Există şi alte categorii de genii, mult mai restrânse. Howard Gardner a propus o teorie cunoscută în care există 8 categorii de bază ale inteligenţei:

* talentul lingvistic cu deprinderile verbale, cum ar fi vorbirea şi scrierea
* talentul logico-matematic, cu numere şi modele logice
* talentul spaţial cu deprinderi vizuale, cum ar fi desenatul sau artele vizuale
* talentul cinestetic corporal cu deprinderi corporale, cum ar fi atletismul sau dansul
* talentul muzical cu deprinderi muzicale
* talentul naturalist ce vizează animalele şi mediul înconjurător, inclusiv plantele şi grădinăritul
* înţelegerea unic-interpersonală şi empatia către ceilalţi
* cunoaşterea sinelui unic-intrapersonală

El îndeamnă să  “urmăreşti ceea ce îi place copilului tău să facă cel mai mult."
“Pentru unii copii, orientarea poate fi foarte pronunţată, pe când la alţii nu”, spune Howard Gardner. Un domeniu în care Howard Gardner crede că copiilor nu li se acordă atenţie este dezvoltarea intrapersonală.  Acelaşi Howard Gardner afirmă faptul că există o tendinţă care prin concentrarea crescândă a testelor standard din şcoli, deprinderilor verbale şi logico-matematice li se dă prioritate. “ Acolo se măsoară performanţele”.  Acest lucru îngreunează sarcina părinţilor de a-i convinge pe profesori şi conducerea şcolilor să-şi schimbe orientarea spre stiluri diferite. Rămânând tot la Howard Gardner, acesta recomandă obţinerea unei evaluări personale la un psiholog, sau puţină muncă de cercetare la bibliotecă.

“Marile genii au împărăţia lor, izbucnirea lor, mărirea lor, victoria lor, strălucirea lor şi n-au nevoie deloc de măreţii trupeşti, cu care nu au nici o legătură. Geniile sunt percepute nu cu ochii, ci cu spiritul. Şi aceasta ajunge.” (Pascal)

Un exemplu în acest sens este cel al lui Mozart, care la vârsta de 5 ani, înainte de a ştii să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său.

“Un geniu este acela de la care omenirea învaţă ceea ce el nu a învăţat de la nimeni.” (Schopenhauer) Total de acord. În cazul copiilor supradotaţi, cei mai mulţi dintre aceştia se nasc cu un dar divin. Dobândesc calităţi importante, dar nu se încumetă să le arate şi celorlaţi. Pe nedrept marginalizaţi aceştia rămân închişi în ei. Un lucru remarcabil l-a spus Goethe: “Credem, în genere, că un geniu e capabil să facă orice, deşi nu e în stare să facă decât anumite lucruri.”

În cazul copiilor supradotaţi aceasta ar putea reprezenta un motto.