Epoca modernităţii himerice?

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Meta-naraţiunea globalizării neo-liberale versus contra-naraţiunea anti-globalistă

Cuvinte cheie: antropo-localism[1], contra-naraţiune (anti-globalistă), corporatism (fascism-cu-faţă-neoliberală), hiper-realitate[2] („realitatea“ noilor croitori ai hainelor împăratului), meta-naraţiune (globalizare neoliberală), modernitate spectrală/ himerică[3]

Abstract

The hollow closure of post-modernity’s neo-liberal formative context and codifying social practices is what I call, for want of a better word, “spectral” or “ghost-modernity”. According to Schumpeter’s classification, this commoditised, irreflexive and “eternal now” that we keep traversing at ever-increasing speed is the fourth (and last!) Kondratieff long-wave of capitalist cycles. After the Industrial Revolution (1780s to 1842), the “Railroad-ization” (1842 to 1897) and the “Innovative Revolution” (1898 to the end of the 1930s) trinity we are now traversing yet another of several collateral trinities: Modernity – Post-Modernity – Ghost-Modernity (spanning two World Wars, a Cold War and a Global War on Terrorism,[4] punctuated by the two Great Depressions, the latter of which having been brought about by arguably the most revered trinity since the advent of the Christianity cult: privatisation, deregulation and global economic “liberalization”).

Investigarea contextului teoretic al modernităţii spectrale – introducere

Prezenta cercetare exploratorie analizează critic falimentul structural al paradigmei neoliberale. Ancorat în domeniul eterogen al sociologiei politice, eminamente predispus schimbărilor istorice şi polemicii agenţiilor emitente de politici sociale, prezentul demers abordează direct dificultăţile inerente analizării (obiective) contextului hiperreal al dimensiunilor sociale specifice în capitalismul falimentar pentru revoluţionarea acestei paradigme depăşite.

Trebuie notat că imposibilitatea reformării sistemice (Gorbaciov) sau „re-educării“ naturii umane – ce viza (în varianta ceauşismului naţional-comunist) crearea unui „om nou“, modificat genetic pentru evitarea păcatelor biblice ale lăcomiei, avariţiei, apatiei (post-politice) etc. – contribuie la succesul ideologic al paradigmei concurente, care ridică aceste păcatevirtuţi (ale unei individualităţi profund alienate), în condiţiile embargoului financiar şi tehnologic dar şi al periculoasei curse a înarmărilor (în care Războiul Rece înlocuieşte cel de-Al Doilea Război Mondial doar pentru a fi la rândul său înlocuit cu interminabilul „Război global împotriva Terorii“) expun limitele singurei paradigme care pune în real pericol continuitatea de peste cinci secole a capitalismului. la rang de

Cercetarea vizează explorarea modalităţilor prin care individul, alienat cronic în acceleratorul informaţional al capitalismului corporatist post-industrial, ar putea revoluţiona paradigma ideologizantă a „Visului American“ pentru a-şi recupera identitatea socială. Meta-naraţiunea[5] neoliberalismului post-politic este analizată critic după cum sunt analizate şi rolurile de figuraţie distribuite (în dramaturgia[6] vieţii sociale curente) actorilor sociali – foşti cetăţeni ai societăţii civile instituţionalizaţi şi transformaţi în resurse umane obediente, „mobile“, apatice şi apolitice, simple piese de schimb cu termen de utilizare determinat, consumatoare vorace înzestrate cu spiritul critic al unor păpuşi gonflabile.

Scenariul acestei dramaturgii sociale implică exploatarea resurselor subalterne pentru profitul agenţilor (naraţiunii hegemonice a) globalizării, într-un proces de omogenizare, instituţionalizare şi sublimare a discursurilor indigene, antropo-locale – o monoglosie paradigmatică a pieţelor (de capital) „libere“ (de interferenţele societăţii civile). Free marketing-ul (sic!) individualismului antreprenorial rezultant în urma „colonizării mentale“[7] a acestor resurse umane subalterne utilizează decepţia şi/ sau coerciţia, reducându-le heterogeneitatea discursivă la un numitor comun atât de primar, încât transformă gândirea critică într-o reiterare de axiome ideologizante, digerate parţial.

Rememorând realităţile istorice controversate ale acestei perioade de modernitate târzie, ce permite prevalarea de „ambiguitatea fundamentală dintre ştiinţă şi ideologie”[8], libertatea promisă cu „viclenia raţiunii [agenţilor globalizării] universale“[9] este tradusă în practică printr-un cumul de operaţiuni strategice militar-industriale, tehnologice şi psihologice[10] (subsumate sintagmei de „gândire pozitivă“[11]) de prozelitizare a populaţiei. Folosind vechile dar, şi noile mijloace de comunicaţie în masă[12], aceste operaţiuni sunt concretizate într-un asalt multilateral – politic, economic, militar, juridic, birocratic, cultural sau antropologic[13] – culminând cu schimbarea regimurilor nealiniate/ independente sau instrumentarea unor lovituri de stat (pregătind şi susţinând junte militare pro-americane), prin instigarea de războaie naţionaliste, curăţare etnică (sau chiar genocid) şi falimentarea societăţilor rezistente la acest gen de schimbare.[14]

Acestui caz i se circumscriu acţiunile neoliberalilor Thatcher sau Reagan în Occident, care transpun în practică viziunea monetaristă a laureatului Premiului Nobel pentru economie, Milton Friedman. Modelele Şcolii sale de la Chicago[15] sunt exportate apoi de alţi „croitori ai hainelor împăratului“, cum se întâmplă în cazul brutalului dictator Augusto Pinochet în Chile sau în alte ţări ale Americii de Sud obligate să-i adopte „reţetele“ amare în urma unor lovituri de stat regizate de Washington. Aceste modele economice neoliberale penetrează bariere ideologice considerate anterior impenetrabile, aşa cum este cazul comunismului corporatist din China, unde adoptarea acestui model de creştere economică o distanţează de guvernările disfuncţionale din Europa de Est sau de comunismul primitiv rural din Cambodgia lui Pol Pot.

*

Dincolo de analizarea schimbărilor sociale aferente adoptării acestui gen de politici economice, un alt obiectiv al prezentei cercetări exploratorii vizează evidenţierea tendinţelor conexe de urbanizare şi gentrificare a societăţii civile – tendinţe care au drept rezultat acutizarea inechităţii sociale la un nivel tot mai rar întâlnit în modernitate, ceea ce rezultă în revenirea la diviziunile profunde care separau clasele sociale în epoca premodernă. Polemizarea revizionistă a contradicţiilor aparente în modelele alternative ale dezvoltării economice este analizată prin comparaţie cu rezultatele economice nete ale motorului în doi timpi al societăţii capitaliste (ciclurile de creştere şi faliment, sau aşa-numitul „boom-bust“), în virtutea căruia aproape un miliard de locuitori ai planetei suferă astăzi de foame, în vreme ce unul din şapte locuitori ai celui mai bogat stat capitalist al planetei trăieşte sub pragul de sărăcie recunoscut oficial.[16]

Dar, chiar şi aceste date statistice deprimante par să fie cu mult mai optimiste decât o arată realitatea. Potrivit datelor oferite de Academia Naţională de Ştiinţe a SUA, în 2008 existau 47,4 milioane de americani care trăiau în sărăcie, faţă de cele 39,8 milioane raportate în Recensământul din 2009. Diferenţa înregistrată se datorează folosirii unei metodologii învechite, datând din 1955, care nu ia în calcul costurile crescute de trai, educaţie, transport, asigurări medicale (potrivit datelor oficiale, 50,7 milioane de americani nu posedă asigurare medicală, ei fiind nevoiţi să recurgă la „Medicaid“) etc. Dincolo de faptul că 52 de milioane de americani (17% din populaţia SUA) beneficiază de programe „anti-sărăcie“, 41 de milioane primesc bonuri de masă, 10 milioane primesc ajutor de şomaj iar alte 4,4 milioane primesc ajutor social (welfare) fără ca în aceste programe „anti-sărăcie“ să fie incluşi cei 30 de milioane de copii care beneficiază de varianta americană a programului „Cornul şi laptele“ (National School Lunch Program), ceea ce ar mai adăuga încă un minimum de 20 de milioane de oameni statisticii optimiste, „venitul şi consumul sunt elemente cruciale pentru calcularea standardului de viaţă, doar că […] acesta poate fi calculat doar în conformitate cu informaţia oferită oficial”.[17]

Potrivit ultimului studiu statistic avansat de agenţia americană de resurse umane, Career Builder, în parteneriat cu Harris Interactive, 77% dintre americani trăiesc de la un salariu la celălalt. Ceea ce înseamnă că, din cele 310 de milioane de americani, 239 de milioane sunt la un pas de ruină financiară.[18]

*

În fine, cel de-al treilea obiectiv al cercetării curente îl constituie evaluarea situaţiei socio-economice actuale printr-o abordare metodologică a problematicii complexe supusă dezbaterii şi amendării critice: o analiză (ex post) a rezultatelor previzibile adoptării politicilor de redistribuire necesare recuperării ontosului afectiv comunitar şi/ sau de re-naţionalizare a bunurilor şi activelor sociale care au fost privatizate abuziv, în baza decretelor ideologizante ale acestei paradigme falimentare. Formularea punctelor de vedere etice/ existenţiale utilizează cadrul weberian al raţionalităţii instrumentale (Zweckrationalität) oferind utilizatorilor comunităţii epistemice un instrument coerent de analiză şi de interpretare sociologică a întrebărilor fundamentale adresate realităţii şi comportamentului uman, furnizând totodată actorilor sociali un „Fir al Ariadnei“ destinat orientării prin labirintul comportamentelor umane.

Transformări sociale globale: proiectul neoliberal al globalizării

Epilogul contextului formativ[19] şi practicilor sociale de codificare[20] ale post-modernităţii post-politice sunt ceea ce eu numesc modernitate spectrală.

Potrivit clasificării lui Schumpeter, „eternul acum“, fetişizant, iraţional şi golit de semnificaţie al contemporaneităţii, care se derulează la viteze mult prea mari pentru a mai permite reacţii, reprezintă cel de-al patrulea (şi ultimul!) Mare Ciclu economic Kondratiev.

După „sfânta treime“ a Revoluţiei Industriale (1780–1842), Extinderii căilor ferate[21] (1842–1897) şi Revoluţiei Inovaţiilor” (1898 – sfârşitul anilor ’30)[22], parcurgem în prezent ultima fază a unei alte treimi: Modernitate – Post-Modernitate – Modernitate Spectrală (care închide perioada dintre Marea Depresiune a anilor ’30 şi himera epistemică ce a instaurant definitiv şi iremediabil recesiunea curentă). Metastază financiară curentă este rezultatul celei mai proslăvite trinităţi de la cultul creştinismului încoace: privatizare, de-reglementare şi „liberalizare“ economică globală.

Transformările sociale începute în secolul al XVI-lea, prin intermediul colonialismului, instrumentează tranziţia societăţilor către modernitate. Până atunci, economiile lumii fuseseră nişte structuri extrem de instabile, care aveau fie tendinţa de a se transforma în imperii, fie de a se dezintegra. Una dintre particularităţile notabile ale acestei perioade istorice, observă Wallerstein, o constituie nu atât durabilitatea (de cinci secole) a sistemului economic născut din colonialism, cât mai ales faptul că acesta nu se transformă într-un imperiu global. Secretul vitalităţii sistemului capitalist îl constituie faptul că în întreaga economie mondială coexistă o multitudine de sisteme politice.[23]

Printre cele mai importante transformări efectuate acum se numără interconectivitatea tot mai intensă a societăţilor capitaliste şi concentrarea puterii efective în mâinile unor elite sociale şi birocraţii raţionale. Întregul proces al schimbării socio-economice este prezentat de agenţii comunicării şi educaţiei drept un perpetuum mobile al progresului social, în ciuda faptului că acest lucru atrage după sine dezrădăcinarea progresivă a membrilor comunităţilor din care se compun aceste societăţi. Diferenţele economice dintre clasele sociale se adâncesc, iar migraţia către „oportunităţile“ economice oferite claselor subalterne este prezentată eufemistic sub numele de „mobilitate socială“.

Modelul critic oferit aici nu se vrea a fi exahaustiv, el constituind doar un catalizator al vocilor tot mai numeroase care cer astăzi schimbarea paradigmei. Deşi este total improbabil ca dezvăluirea faptului că „Împăratul“ neoliberalismului militar-industrial este „dezbrăcat“ să constituie catalizatorul care să galvanizeze masele pe baricade revoluţionare, există nenumărate dovezi empirice care atestă faptul că stabilitatea naraţiunii pieţelor de capital neoliberale este, de fapt, cu mult mai precară decât pretind suporterii acesteia. Înainte însă de a-i analiza elementele centrale, ar fi poate indicat să luăm în considerare superficialitatea reţelelor sociale ce virtualizează spaţiul naraţiunii corporatismului schizoid[24].

Astfel, lansând în acest sens o întrebare cvasiretorică, ar fi interesant de ştiut câţi dintre utilizatorii „ciripiturilor“ (Twitter) autiste sau dintre „prietenii“ virtuali de pe Fakebook (sic!) mai încearcă în ziua de azi să îşi verifice preconcepţiile inculcate de manipulatorii acestor reţele pentru refulat anxietăţi post-politice, şi care sunt mecanismele prin care acest gen de reţele distrag atenţia utilizatorilor de la problematica descoperirii înşelăciunilor noilor croitori ai hainelor împăratului, în varianta contemporană a poveştii lui Andersen.

Un posibil răspuns oferit acestei întrebări necesită un dram de imaginaţie. Dincolo de obiectivitatea ternă a cercetării ştiinţifice, ar trebui imaginat un tablou post-impresionist. În „cadrul“ fluid al imaginaţiei, singurul potrivit formulării ipotezelor, s-ar putea întrevedea o clepsidră a globalizării, în manieră van Gogh. Ar deveni atunci vizibilă subţierea continuă a capătului „risipitor“ al „superîmbogăţiţilor“, în vreme ce poziţia azimutului prin care este flitrat timpul se modifică îngrijorător, transformând clepsidra într-o sticlă tip „Boxbeutel“ – o bulă supra-ponderală, plină cu perdanţii meta-naraţiunii globalizării, sufocaţi fie din pricina poluării sau suprapopulării planetei, fie a lipsei unui loc de muncă sau a neputinţei de a se mai ridica la înălţimea propriilor aşteptări, înşelate de poveştile capitalismului tuturor posibilităţilor. Joseph Stiglitz denumeşte acest proces de gentrificare economică „trickle-up economics“.[25]

Orice deţinător al unui simţ critic decent poate interpreta această viziune drept o parabolă a gentrificării societăţii civile şi, de aceea, o „oportunitate“ de a reveni la realismul primar al bunului simţ. Continuând şirul logic al deducţiei, revoluţionarea paradigmei optimismului desuet, dacă nu chiar a înşelăciunii deliberate, se poate efectua doar printr-o redistribuire a bunurilor sociale ale statului. Recuperarea acestor active fundamentale calităţii de cetăţean, văzute ca o pradă de oportuniştii căţăraţi în stratosfera societăţii, devine o datorie nu doar etică, ci şi morală.

*

Antonio Gramsci, unul dintre cei mai semnificativi gânditori (marxişti) ai secolului XX, prefigura procesul globalizării atunci când teoretiza felul în care societăţi de o mare diversitate culturală pot fi conduse de o singură clasă socială, exercitându-şi hegemonia culturală asupra societăţilor/ claselor subalterne. În acest sens, Gabriel Tarde semnalase deja [1901][26] faptul că manipularea consensuală[27] este semnificativ mai eficace chiar şi decât proiecţia strategică a puterii militare.[28] Într-adevăr, este evident faptul că, de-a lungul istoriei, prozelitismul religios, ideologic sau cultural „pacifică“ populaţiile mult mai eficient decât ocupaţiile militare.

Adaptând viziunea gramsciană la zilele noastre vom vedea că, cu cât se scurtează mai mult ciclurile de creştere şi faliment ale complexului militar-industrial capitalist, cu atât vor rămâne tot mai puţini „superîmbogăţiţi“ în bula superioară a „risipei“ şi va creşte numărul „refugiaţilor“ din fosta clasă de mijloc dornici să schimbe triada mythopoios, noëmatopoioseikonopoios, creatoare de mituri, înţelesuri şi ,respectiv, imagini hiper-reale[29] ale stării de fapt. şi

Pe măsură ce criza financiară se acutizează, devine tot mai clar faptul că fenomenul de pauperizare globală depăşeşte fundamental ciclicitatea observată de Kondratiev, ea transformându-se în prezent într-o criză structurală a capitalismului. Tot mai mulţi comentatori afirmă în prezent, în mod implicit sau explicit, „oportunitatea“ schimbării paradigmei hegemonice a neoliberalismului, fără să ofere însă la schimb soluţii redistributive pentru rezolvarea inechităţii sociale prevalente. Este clar vizibil astăzi faptul că ambele proiecte de inginerie socială, aşa cum au fost ele aplicate în zonele de influenţă ale fostei Uniuni Sovietice şi, la nivel global, de Statele Unite ale Americii, şi-au dovedit limitele.

Chiar dacă o analiză obiectivă arată „competiţia neloială“ la care a fost supus de adversarul său ideologic, a cărui propagandă insidioasă expulzează dezideratele generoase ale proiectului marxist original în ghettoul politicilor de stânga, proiectul înfiinţării unor societăţi socialiste (multilateral dezvoltate) se dovedeşte, în ultimă instanţă, falimentar. Trădând viziunea progresistă a proiectului de emancipare socială, care vizase redresarea inechităţilor sociale ce duseseră la apariţia nazismului, dar şi a gulagurilor sovietice, actorii sociali postbelici pornesc să „echilibreze“ artificial societăţile eliberate după înfrângerea Germaniei naziste.

Nedreptăţile sociale, care au acompaniat toate schimbările revoluţionare de-a lungul istoriei, nu doar începând cu 1917, se acutizează în timp, în contextul războiului propagandistic şi embargoului economic operat de agenţii globalizării. Amendând preceptele keynesiene care dădeau capitalismului o faţă umană  şi prezentând globalizarea ca pe un proces natural[30], rezultând în urma evoluţiei economice (Pierre Bourdieu[31]), sociale, industriale sau tehnologice a umanităţii, agenţii (umani) ai globalizării corporatiste reuşesc aparent să scurt-circuiteze însăşi logica evoluţiei către emancipare socială sau, şi mai precis, procesul pe care-l numim „istorie“.

La nici un secol de la izbucnirea „focului“ revoluţiilor socialiste împotriva inegalităţii şi inechităţii sociale, prevalente în sistemul capitalist de îndoctrinare (marketing), gestionare (management) şi dresare (training) a resurselor umane în scopul producerii şi asigurării bunăstării unei minorităţi infime[32], agenţii globalizării reuşesc să îl înnăbuşească, decretând „sfârşitul istoriei“. În acest fel este câştigată „prima bătălie“ a Războiului proiectelor de inginerie socială ale modernităţii şi postmodernităţii.

Lungi exerciţii de marketing ideologic bazate pe speculaţii financiare, de sorginte neocolonială, întrerup momentan acest process evolutiv. Un nou ism este ataşat libertăţii (neo-liberal-ism) într-un exerciţiu discursiv în care sunt redigerate vechi aranjamente de organizare a muncii (management „ştiinţific“) în scopul cimentării victoriei corporatismului conservator – care îşi îngroapă adversarii ideologici într-un cor de refrene falimentare din punct de vedere social, economic şi ecologic.

Analiză conceptuală: deconstrucţia proiectului globalizării

Thomas Friedman consideră că motivaţia fundamentală a globalizării rezidă în instinctul ontologic al umanităţii de a prospera.[33] El se alătură corului asurzitor ce a pus unilateral capăt dezbaterilor critice privind evoluţia umanităţii către un mod mai echitabil de a-şi asigura acest deziderat generos. Pentru corul credincioşilor în religia anti-comunistă a capitalismului de piaţă, nu poate exista alt mod mai eficient de asigurare a prosperităţii speciei umane în afara acestui gen particular de darwinism social[34], ridicat prin decret aprioric la rang de paradigmă supremă. Doar că, reducerile drastice ale asigurărilor sociale şi cheltuielilor bugetare (sănătate, educaţie etc.) pentru asigurarea acestei prosperităţi profund descentrată nu reprezintă altceva decât o simplă revocare unliaterală a contractului social încheiat de statul capitalist cu societatea civilă.

„Jiletca de aur“[35] impusă tuturor aspiranţilor la prosperitate de protocolul serendipităţilor „ştiinţelor” economice seamănă mai degrabă cu o cămaşă de forţă. Ea este ajustată de croitorii „turmei electronice“ de agenţi ai globalizării corporatiste care pretind că ar fi fost însărcinaţi de Mână Invizibilă a lui Adam Smith să faciliteze colonizarea resurselor umane rezistente la schimbare. În numele catehismului „sfântei treimi“ a privatizării (bunurilor şi activelor publice), de-reglementării (practicilor de dumping social) şi eliberării pieţelor (de capital de interferenţele societăţii civile) este desfinţat statul şi societatea sa civilă, împreună cu sindicatele şi restul asociaţiilor rezistente la încorporarea în matricea informaţională capitalistă, capabile să negocieze aceste decrete ideologizante.

Dacă economismul ideologizant aferent paradigmei neoliberalismului este evident, ceea ce nu transpare tot atât de uşor din toată această întreprindere teleologică[36] este tocmai axiologia care-i fundamentează scopurile meschine de obţinere a profitului speculativ susţinându-i totodată pretenţiile ştiinţifice.

*

Axiologia – provenind din grecescul άξιος, însemnând valoare – este disciplina dedicată studiului originii, naturii, funcţiilor şi/ sau a interrelaţiilor dintre valorile etice, estetice sau religioase. Este ştiut că axiologia formală explorează natura logică a semnificaţiei – în particular, tensiunile intelectuale aparente şi cadrul lor structural, considerat ca un set de predicate.[37] O explicaţie la nivelul celui mai primar numitor comun arată că acest tip de axiologie reprezintă un gen particular de matematică şi, dat fiind faptul că matematica este apriorică, dar şi obiectivă, axiologia formală devine la rândul ei o întreprindere ştiinţifică, apriorică şi obiectivă.

Clasificarea axiologică a diverselor niveluri de cauzalitate nu este însă un proces natural, atâta vreme cât provine dintr-o serie de alegeri euristice. Mai mult, suspiciunile îndreptăţite pe care le trezeşte fundamentarea acestei paradigme într-o „ştiinţă“, cum este cea economică, incapabilă să diferenţieze între teleologie, axiologie şi etică în formularea scopurilor sale înguste, nu pot fi desfiinţate prin codificarea matematică a schemelor de creştere a ratelor de profit. Se prea poate ca acesta să fi şi fost motivul pentru care Max Weber inventează schema raţionalităţii instrumentale (Zweckrationalität), care permite utilizatorilor să îşi ascundă motivaţiile egoiste în spatele unor eufemisme lingvistice, precum este cazul aşa-zisei „responsabilităţi sociale corporatiste“.

Milton Friedman, laureatul Premiului Nobel pentru serendipităţile „ştiinţei“ gospodăriei (sic!), nu foloseşte însă jumătăţi de măsură, afirmând că singura responsabilitate socială a oamenilor de afaceri este accea de a-şi creşte nelimitat profiturile prin intermediul unor… jonglerii monetariste şi/ sau prin tipărirea de bani.[38]

Fie că sunt folosite „reţetele“ Şcolii sale de la Chicago, fie cele ale „ciclurilor de afaceri“ emise de Şcoala austriacă a lui von Mises şi Hayek (unde dobânzile prea joase crează o inflaţie a creditelor atrăgând, în consecinţă, finanţări şi capitalizări hiper-reale), acelaşi cadru weberian de referinţă poate fi la fel de bine utilizat în scopul deconstrucţiei şi, eventual, al revoluţionării paradigmei neoliberale, prin instrumentarea unor valori etice progresiste. Pentru evidenţierea mai clară a obiectivelor prezentului proiect de cercetare exploratorie, care intenţionează în viitor să ofere detalii suplimentare privitoare la elementele de expertiză calitativă pe care le va utiliza pentru evaluarea situaţiilor concrete şi a rezultatelor previzibile adoptării unor decizii în acest sens, vom reveni acum la cadrul weberian al instrumentalităţii raţionale.

Deşi Weber evidenţiază diferenţele dintre valori şi adevăruri propriu-zise, rămâne neclar dacă el credea cu adevărat că un cercetător poate fi capabil să elimine inferenţele valorizatoare din analiza datelor care-i stau la dispoziţie.[39] Doar că, încercările de analizare a relaţiilor dintre obiectivitate şi valorile neştiinţifice este plină de neprevăzut, la fel ca în cazul încercărilor de a limita obiectivitatea cercetării la o simplă analiză a faptelor şi adevărurilor disponibile.

Atunci când Weber compară sisteme politice, sociale sau religioase, el îşi admite limitele demersului său prin recunoaşterea faptului că nu pot fi făcute alegeri bazate pe criterii axiologice fără ca să considerăm valorile şi scopurile afirmate de agentul cercetător. Numai că atât valorile, cât şi scopurile afirmate aparţin acum perspectivei „ştiinţifice“ a cercetătorului în cauză, ceea ce pune într-o lumină mai obiectivă comparaţiile pe care Weber le face între sistemele capitaliste şi cele socialiste de guvernare.

Chiar şi aşa, odată cu afirmarea valorilor, mijloacelor şi scopului cercetării sale, agentul cercetător poate încă declara neutralitatea axiologică a proiectului său de cercetare. Din acest motiv, şi în ciuda dificultăţilor inerente încercării de a determina precis sursa perspectivelor valorizante ale individului – mai precis, dacă aceasta provine din natura umană, identitatea de sine, din perspectiva metafizică asumată sau dacă perspectiva particulară pe care o deţine individul respectiv nu reprezintă altceva decât un simplu construct cultural – prezentul proiect promite o rezoluţie dialogică[40][41] de epistemologie normativă, de genul analizelor calitative ale fenomenelor sociale totale.[42] „războiului rece“ dintre meta-naraţiunea globalizării neoliberale şi contra-naraţiunile anti-globaliste. Ea se va baza pe un protocol constructivist

Potrivit regulii de trei simplă, dacă afirmaţiile lui Weber creează un precedent pentru „prezentarea şi justificarea subiectivă a fenomenelor economice“, aşa cum transpare din afirmaţiile pe care le face în „Statul-naţiune şi politicile sale economice“[43] că, până şi „adevărurile economice sunt supuse influenţei perspectivelor valorizatoare“ atunci, afirmarea „jumătăţii pline a paharului“ deficienţelor politice şi economice ale capitalismului de către acest părinte al sociologiei, făcute într-o cuvântare intitulată „Profesiunea şi Vocaţia Politicii“[44], permit afirmarea jumătăţii goale ale aceluiaşi pahar, mai precis, a falimentului total al sistemului egoist al capitalismului.[45]

 

Formularea axiologică şi etiologică a modelelor necesare descentrării puterii politice şi instituirii unei democraţii consensuale

Orice sistem economic a cărui existenţă este dependentă de consumarea întregii sale producţii interne este esenţialmente condiţionat şi predispus unor crize (economice) tot mai profunde. Fie că îşi obţine legitimitatea în baza unor convenţii constituţionale opace, a unor reguli şi/ sau proceduri birocratice, implementate mecanic de instituţii autonomizate[46] ori prin gesturi simbolice de interacţiune şi schimb, perpetuarea sa se datorează în principal „fibrilatorului“ operat de formatori de opinie plătiţi să îndoctrineze masele de manevră cu un discurs dogmatic, urmărind prelungirea momentului adevărului pentru apetitul auto-devorator astfel indus.

Desigur, chiar dacă metastaza pieţelor „libere“ reprezintă momentul adevărului pentru naraţiunea economismului globalizant, acest lucru nu înseamnă şi ignorarea avansurilor epistemice asimptotice produse în ştiinţă sau Teoria cunoaşterii[47]. Deşi este perfect plauzibil ca triumfalismul câştigătorilor Războiului Rece să fi contribuit într-o oarecare măsură la repornirea istoriei, întregul proces al evoluţiei istorice a urmat o dialectică similară felului în care mecanica cuantică a creat mecanica solidelor, iar ulterior, în paralel cu electronica, a dus la crearea supercomputerelor de astăzi, care au revoluţionat industria, comerţul şi comunicaţiile. Astfel, fără existenţa unor condiţii sociale favorabile, niciuna dintre aceste cuceriri nu s-ar fi petrecut, chiar dacă ele erau „epistemologic posibile şi, totodată, dezirabile social“[48]

Chiar şi aşa, metastaza sistemică curentă confirmă predicţiile marxiste referitoare la declinul profitabilităţii. În vreme ce economiştii neoliberali insistă asupra evoluţiei infinite a capitalismului în virtutea posibilităţii că o productivitate a muncii superioară, realizată în contextul reducerii costurilor aferente investiţiilor efectuate, ar putea compensa în mod simetric creşterile de capital fizic dar şi de salarii reale, oferite resurselor umane în schimbul muncii prestate de acestea, „efectul acestei productivităţi crescute în reducerea costului investiţiilor viitoare nu-i ajută pe capitalişti să profite de pe urma investiţiilor deja efectuate.“[49]

Presiunile crescute care afectează productivitatea muncii derivă din devaluarea rapidă a investiţiilor efectuate în scopul obţinerii unor profituri tot mai mari. Tendinţele descendente vizibile în procesul de acumulare, în contextul obţinerii unor rate de profit tot mai înalte, alienează capacităţile de producţie ale sistemului capitalist de abilitatea pieţelor acestui sistem de a le absorbi. Supra-producţia (sau, sub-consumul!) care rezultă de aici este doar consecinţa încetinirii pe termen lung a ratei de acumulare, chiar dacă luăm în considerare rata rapidă de acumulare din China.

Pe un fundal în care sute de milioane de oameni trudesc în China, lipsiţi de drepturi şi remuneraţi cu salarii mizere, pentru subvenţionarea prosperităţii nesustenabile a Occidentului, goana financiară după profituri facile deviază şi mai mult investiţiile productive către politicile monetariste ale creditelor fără acoperire şi tipăririi de devize. Acest lucru are rezultate negative asupra acumulărilor de capital, care ar trebui să permită absorbţia întregii producţii a unui sistem ce se auto-devorează din obsesia creşterii economice[50], chiar şi cu preţul distrugerii mediului înconjurător.

Din acest motiv, procesul globalizării concentrează acumulările de capital până la saturaţia unui sistem în care componentele sale multinaţionale au devenit atât de interdependente încât nu mai permit valului schumpeterian al „distrugerii creative“ să îl cureţe de coloşii financiari neprofitabili, din teama de a nu nărui astfel întregul eşafodaj.

Dintre cauzele multiple ale crizei economice globale, financializarea economiei şi supraconsumul au contribuit decisiv la spargerea „bulei“ datoriilor nesustenabile acumulate. Dezechilibrul major dintre creanţele Chinei, Indiei sau Japoniei şi datoriile Marii Britanii sau Statelor Unite, dar şi dintre balanţele comerciale ale celor două grupuri de ţări nu poate continua la nesfârşit. Deja, rata împrumuturilor în SUA şi Marea Britanie (cumulând datoriile sectoarelor publice, corporatiste şi cel al consumatorilor) comparată cu capacităţile de producţie ale celor două ţări depăşeşte 300%.[51]

„Întrebarea de 1,4 trilioane de dolari“, care reprezintă valoare activelor americane deţinute de China, demonstrează faptul că, “fără miliardul de dolari pe care China îl plăteşte zilnic (în dobânzi) doar pentru a le menţine valoarea, SUA nu şi-ar putea menţine economia stabilă şi nici nu ar putea preveni colapsul dolarului“[52]. În aceste condiţii, din momentul în care Federal Reserve a tipărit (în martie 2009) peste un „trilion“ de dolari[53], la care urmează să se adauge, până la sfârşitul lunii iunie 2011, încă alte 600 de miliarde de dolari,[54] activele de bonuri americane de trezorerie şi devize deţinute în străinătate s-au diminuat continuu, fără ca guvernul SUA să îşi poată reduce deficitul bugetar fără precedent.[55]

Disperarea inflaţionistă – care ipotechează viitorul comun al generaţiilor care ne vor urma, oferind colateralul hiper-real al unei paradigme falimentare, ale cărei politici inechitabile de dezvoltare au generat nu doar un număr tot mai mare de şomeri dar şi degradarea ireversibilă a mediului înconjurător – constituie oportunitatea ideală pentru responsabilizarea instituţiilor financiare globale[56] şi pentru înlocuirea dolarului american cu un instrument financiar mai credibil, care să poată diferenţia între un miliard şi un bilion.[57]

Toate datele dramatice enumerate anterior indică nevoia de-financializării economiei globale urgentării înlocuirii corporatismului global cu un sistem integralist,[58] format din democraţii cosmopolitane[59] autonome, în care să poată fi recuperat idealul democratic privatizat fraudulos, în baza abuzului lingvistic al celei mai fundamentale aspiraţii umane: libertatea.[60]

 

 

Formularea elementelor de expertiză calitativă (de tipul interacţionismului simbolic „deteritorializat“) pentru evaluarea scenariului previzibil adoptării unor politici de redistribuire: aplicaţie

 

Prezenta cercetare dezvăluie „dramaturgia“ coregrafiei constructelor speculative – lexicale şi teoretice – ale metanaraţiunii neoliberale, prozelitismul cultist care îi fundamentează decretele economiste (sic!) dar şi embargoul economic pe care îl aplică adversarilor săi ideologici.

Aşa cum se întâmplă în diviziunea „stânga-dreapta“ din sistemul politic american – o transpunere simplistă a duopolului comercial (Coca-Cola versus Pepsi, McDonald’s versus Burger King etc.) în agora socialului capitalist – iluzia de competiţie şi ofertă, supusă alegerii disponibile „agentului moral autonom“ (Kant) – numit „plătitor de taxe“ „consumator“ sau orice alt apelativ eufemistic care permite evitarea calităţii de „cetăţean“, de participant la procesul decizional – este motorul care alimentează mecanismele de funcţionare şi auto-reproducere ale paradigmei neoliberale. Conceptele „liberului arbitru“ şi „auto-cunoaşterii“, acea „capacitate de reflecţie şi punere în practică a dorinţelor, preferinţelor şi intenţiilor“[61] individului sunt pervertite aici dincolo de a mai putea fi recunoscute ca atare. Un nou limbaj de auto-decepţie[62] este creat, forţând oamenii să pretindă că îşi cred propriile minciuni.

Deleuze, Baudrillard şi o serie de alţi teoreticieni ai post-modernităţii consideră acest gen de simulacru drept condiţia premergătoare apariţiei hiperrealităţii şi, odată cu ea, a unei societăţi (capitaliste) care este parţial sau în totalitate simulată. Frederic Jameson susţine chiar că una dintre condiţiile societăţilor capitalismului târziu o constituie reproducţia în masă a simulacrului, creând astfel „o lume a irealităţii prin care pluteşte absenţa referentului.“[63]

Acest gen de teorii critice servesc evidenţierii schemei Ponzi a „Visului American“, care seamănă leit poveştii lui Hans-Christian Andersen, Hainele cele noi ale Împăratului, unde o Mână Invizibilă[64] dă libertate pieţelor să privatizeze profiturile (în refugii tarifare) şi să îşi „socializeze“ pierderile (în pensiile plătitorilor de taxe).

Oferind oportunităţi de căpătuire pentru indivizi lacomi şi bine conectaţi, care profită de noua libertate de a „privatiza“ bunurile întregii societăţi (şcoli, drumuri, spitale, surse de energie sau apă), foştii cetăţeni ai societăţii civile sunt transformaţi în consumatori obedienţi în procesul manufacturării consimţământului populaţiei.[65] În mod deschis sau implicit, o serie de surse epistemice sunt utilizate în scopul previzionării dorinţelor populaţiei şi dirijării acesteia în direcţia preferată de factorii decizionali (de la politicieni şi până la comercianţii bunurilor de consum).

Astfel, percepţia maselor este manipulată de agenţi folosind o serie lungă de tehnici (de sorginte cultistă sau militară), variind de la canalele vechi de informaţie al mass-mediei (aflată în buzunarul corporaţiilor proprietare), din care utilizatorii sunt bombardaţi cu o mixtură de distracţie şi decepţie, numită în domeniul militar de unde a fost preluată, managementul percepţiei, acutizată prin transgresiuni logice, muzică uşoară, „infotainment“[66] sau reclame subliminale şi/ sau prin canalele noi de comunicare în masă, oferite prin aşa-zisele „reţele sociale“ virtuale, gen Fakebook (sic!) sau Twitter, care favorizează apariţia afecţiunii psihologice compulsive denumite în limbajul de specialitate „calendar variabil pentru consolidare.“[67]

*

Un alt mod de reducere a spiritului critic al populaţiei afectează în prezent domeniul educaţiei. Denaturând viziunea idealistă a învăţământului universal, şi decretând primatul aptitudinilor speculative faţă de cunoaşterea academică, aşa-numitul „Proces Bologna“, obsedat de ideea profitabilităţii, a performanţei şi eficienţei, se dovedeşte a nu fi decât un proces de comercializare a educaţiei. Supraproducţia de absolvenţi, insuficient pregătiţi din pricina reducerii ciclurilor universitare, care se presupun a fi ulterior completate prin aşa-numita „învăţare la locul de muncă[68], sunt trimişi pe bandă rulantă să satureze o piaţă a muncii deja intrată în incapacitate de absorpţie.

Toţi cei care rezistă tratamentului de prozelitizare forţată sunt defăimaţi drept nostalgici, comunişti etc. „Gândirea pozitivă“ este însă doar una dintre metodele de impregnare a societăţii cu reacţii Pavloviene, care permit succesul paradigmei Schumpeteriene a inegalităţii sociale văzută ca o virtute. Bancherii creatori de avuţie pot astfel devaliza nestingheriţi activele sociale, din vârful Piramidei lui Maslow în care a fost transformată societatea, în vreme ce restul muritorilor de rând pot continua să viseze să ajungă şi ei acolo sus, cândva.

Toate acestea arată faptul că, în realitate, motorul în doi timpi (boom-bust) al meta-naraţiunii neoliberalismului corporatist şi-a încheiat ciclul de viaţă programat prin construcţie. El seamănă, din cauza poluării pe care o produce şi mai ales din cauza redundanţei sale manifeste, cu un „tractor“ 4X4 (precum sunt cele care „ară“ cu insolenţă arterele capitalei noastre balcanice!) propulsat cu un motor de Trabant. Este vremea să ne uităm sub capota bolidului.

 

 

Sumar critic

 

În baza rezultatelor (parţiale) obţinute în urma analizării tuturor datelor colectate, la care se face aluzie în această introducere, vor fi proiectate modelele teoretice ale noii paradigme, supuse analizei critice a comunităţii epistemice din ţară şi străinătate (peer review), reconsiderate exhaustiv şi apoi finalizate într-un model teoretic ce va permite schimbarea calitativă a paradigmei curente.

Considerând toate datele colectate anterior, reiterez definirea modernităţii spectrale ca reprezentând stadiul terminal al paradigmei neoliberalismului. Aşa cum am arătat anterior, această golire a contemporaneităţii de sens şi semnificaţie este cauzată de contextul formativ impregnat societăţii post-industriale prin intermediul practicilor de aculturaţie[69][70] ai globalizării. universală şi codificare axiologică aplicate de agenţii transnaţionali

Desigur, în virtutea mobilităţii sociale, poluante (din cauza avioanelor care străbat „satul global“ al planetei, şi nu numai), dar mai ales, alienante (prin dezrădăcinările multiple pe care le suferă individul în goana după „aurul“ supravieţuirii sale în „capitalismul rapid“ contemporan), suntem cu toţii cetăţeni ai lumii. Rămâne însă greu de întrevăzut felul în care acest proiect va reuşi să revitalizeze conştiinţa cetăţenilor pentru a le reda etosul comunitar. Este şi mai greu de întrevăzut felul în care aceştia vor putea realiza transformarea identitară din spectatori pasivi în cea de agenţi ai schimbării de paradigmă.

Chiar dacă idea de a schimba lumea cu o carte aparţine altui secol, prezenta contra-naraţiune dialogică poate oferi treptele mentale care să producă o astfel de schimbare calitativă la nivelul propriei conştiinţe, invitând la considerarea posibilităţilor de evadare din matricea hiper-realităţii cognitive a capitalismului târziu. Cu siguranţă ea va contribui însă la Proiectul stângii democratice europene pentru construirea unei societăţi mai bune[71] şi adresarea deficitului marcant de justiţie socială evident azi.

Desigur, există şi alţi agenţi ai schimbării, uneori în cele mai neaşteptate locuri, aşa cum se întâmplă în cazul birocraţiei consolidate a Uniunii Europene. Există în prezent încercări serioase de a reglementa fondurile speculative (aşa-numitele „hedge funds“) sau fondurile de capital privat (private equity) şi restul investiţiilor speculative (Credit Default Swaps), în ciuda opoziţiei virulente venită din partea Statelor Unite ale Americii.

Poate că, în condiţiile în care avem deja un salariu minim pe economie, ar fi oportun să luăm în considerare şi un salariu maxim pe economie, aşa cum exista în anii ’60, în Suedia, concomitent cu un nivel de taxare a veniturilor de până la 90%. Neal Lawson susţine o astfel de idee oferind exemple care variază de la încercările UEFA de a pune o limită salariilor fotbaliştilor şi până la sfatul pe care magnatul J.P. Morgan îl oferea acum mai bine de un secol, potrivit căruia nicio companie nu ar trebui să aibă un diferenţial de salariu mai mare de 10. El considera că acest factor era suficient pentru a-şi motiva angajaţii.[72]

*

Nu a venit oare momentul să ne întrebăm cui folosesc diferenţele şi mai mari de venit, şi ce efecte au aceste diferenţe asupra planetei? Desigur, putem scrie „pamflete inflamatorii“ dar, atâta vreme cât vom rămâne cu capul plecat, „caravana“ complexului militar-industrial al capitalismului egoist, deţinătoare a „sabiei“ cu care îşi apără poziţiile, va trece mai departe încă cinci secole de-acum înainte… Sau, putem „educa” proletariatul post-industrial, societatea civilă, alienată şi abrutizată în apatie, în spiritul revoluţionar al naţionalizării şi redistribuirii mijloacelor de producţie şi comunicare globală pentru schimbarea revoluţionară a paradigmei curente. Poate chiar a venit vremea să ne trezim din Visul American al capitalismului văzut ca sfârşit al istoriei şi emancipării sociale!

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE selectivă:

 

 

1. Agger, Ben, Fast Capitalism: A Critical Theory of Significance, University of Illinois Press, 1989.

2. Andeweg, Rudy B., Consociational Democracy, Annual Review of Political Science, Vol. 3: 509-536, iunie 2000.

3. Bamberg, Michael, Considering Counter-Narratives, Capitol în: Bamberg şi Andrews, Molly (eds.), Considering counter narratives: Narrating, resisting, making sense, Amsterdam: John Benjamins, 2004 http://www.clarku.edu/~mbamberg/Papers/Counter%20Narratives.htm.
4. Bakhtin, M. M., The Dialogic Imagination: Four Essays, ed. Michael Holquist, trad. Caryl Emerson şi Michael Holquist, Austin şi Londra: University of Texas Press, 1981.
5. Barker, Britann, Kreider, Joy, Peissig, Jessie, Sokoloff, Greta, Stansfiel, Maura, eds. Glossary of Terms for the Experimental Analysis of Behaviour,

http://www.psychology.uiowa.edu/Faculty/Wasserman/Glossary/homepage.html.

6. Baudrillard, Jean, Simulacra and Simulation, Ann Arbor, The University of Michigan Press, 1994.

7. Baudrillard, Jean, The Gulf War Did Not Take Place, trad. P. Patton, Bloomington, Indiana University Press, 1995.
8. Baudrillard, Jean, The Power Inferno (Paris: Galilée, 2002).
9. Beaverstock, J.V., Boardwell, J.T., Negotiating Globalization, Transnational Corporations and Global City Financial Centres in Transient Migration Studies, Applied Geography, 20 (2), pp. 227-304, 2000.
10. Bergsman, Joel, Macro Policy Space, the Public Welfare and the Electronic Herd, 2007, scris pentru The Evolution of the Nation-State in the Twenty-First Century, Douglas, William A., 2007, http://bergsman.org/joel/MALS/Macro%20policy%20and%20the%20herd%20v.3.doc.
11. Bezuidenhout, Ilze, A Discursive-Semiotic Approach to Translating Cultural Aspects in Live Advertisements, 1998, http://ilze.org/semio/index.htm.
12. Boudon, Raymond (coord.), Tratat de sociologie, ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.
13. Bunge, Mario Augusto, Treatise on Basic Philosophy, vol. 6, Epistemology & Methodology II: Understanding the World, Springer, 1983.
14. Burton, Mark, Sustainability: utopian and scientific, 21st Century Socialism, august 2009, http://21stcenturysocialism.com/article/sustainability_utopian_and_scientific_01880.html.

15. Călinescu, Matei, Five Faces of Modernity, Indiana University Press, 1977.

16. Cato, Molly S., Markets, Sustainability and the End of Politics, Social Europe Journal, Good Society Debate, 17.02.2010, http://www.social-europe.eu/2010/03/markets-sustainability-and-the-end-of-politics/.
17. Castoriadis, Cornelius, Figures of the Thinkable (incluzând Passion and Knowledge), trad. din franceză şi redactată anonim ca serviciu public; publicată electronic: feb. 2005. http://www.scribd.com/doc/16190386/Castoriadis-C-Figures-of-the-Thinkable.
18. Chua, Roy, Y.J. and Zou, Xi, The Devil Wears Prada? Effects of Exposure to Luxury Goods on Cognition and Decision Making, Working Paper, 10-034, Harvard Business School, 2009.
19. Clastre, Pierre, Societatea împotriva statului, ed. Ararat, Bucureşti, 1995.
20. Collier, Paul, Development Models Revisited: European Democracy vs. Asian Autocracy, Social Europe Journal, http://www.social-europe.eu/2010/09/development-models-revisited-european-democracy-vs-asian-autocracy/.

21. Chossudovsky, Michael, War without Borders: Continuous Warfare for Decades to Come, Dick Cheney’s Global War on Terrorism (GWOT), GlobalResearch.ca, Centre for Research on Globalization, oct. 2005,

http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=1060.

22. Cruddas, John and Nahles, Andrea, Building The Good Society: The Project of the Democratic Left, Compass, Direction for the Democratic Left, http://www.compassonline.org.uk/.
23. DeGraw, David, That ‘Official’ Poverty Rate? It’s Much Worse than You Think, Alternet, 23.9.2010, http://www.alternet.org/economy/148255/that_/.

24. Deleuze, Gilles şi Guattari, Felix, Anti-Oedipus: Capitalism and Schizophrenia, (Minneapolis, University of Minnesota Press, 1983)
25. Dobrescu, Paul, Viclenia Globalizării: Asaltul asupra puterii americane, Institutul European, 2010.

26. Dorling, Danny, Injustice: why social inequalities persist, Bristol: Policy Press, 2010.
27. Downes, Stephen, Stephen Downe’s Guide to the Logical Fallacies, 1995, citat în Minnesotans for Sustainability, 2002, http://www.mnforsustain.org/student_logical_fallacies_with_references.htm.

28. Ebrahim, Alnoor şi Herz, Steve, Accountability in Complex Organizations: World Bank Responses to Civil Society, Working Paper 08-027, Harvard Business School Working Knowledge, 2009, http://www.hbs.edu/research/pdf/08-027.pdf.
29. Eco, Umberto, Travels in Hyperreality, San Diego şi New York, Harcourt Brace and Company, 1983.

30. Ehrenreich, Barbara, Smile or Die: How Positive Thinking Fooled America and the World, Granta Books, 2010.

31. Elster, John ed., The Multiple Self, Cambridge, Cambridge University Press, 1985.

32. Elster, Jon, Sour Grapes: Studies in the Subversion of Rationality, Cambridge University Press, 1985.

33. Escobar, Arturo, Beyond the Third World: Imperial Globality, Global Coloniality and Anti-globalisation Social Movements, Third World Quarterly, Vol. 25, nr. 1, pp. 207–230, 2004, http://abahlali.org/files/AEscobar2004.pdf.
34. Fallows, James, The $1.4 trillion question, The Atlantic, ian./feb., 2008.
35. Friedman, Milton, Capitalism şi Libertate, Editura Enciclopedică, 1995.

, The New York Times Magazine, 13.09.1970. Copyright @ 1970, The New York Times Company.

37. Friedman, Thomas, The Lexus and the Olive Tree, Harper Collins, London, 1999.
38. Fukuyama, Francis, The End of History and the Last Man, Harper Perennial, 1993.
39. Giddens, A. şi Hutton, W., On the Edge: Living with Global Capitalism, Vintage Books, Londra, 2001.
40. Goffman, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, Anchor Books, 1959.

41. Golinger, Eva, The Chávez Code, http://www.chavezcode.com/2009/11/honduras-victory-for-smart-power.html, A Definitive Report on the Crisis in Honduras: A Victory for “Smart Power”, 2009, Axis of Logic http://axisoflogic.com/artman/publish/Article_57381.shtml.
42. ter Hark, Michel, Popper, Otto Selz and the Rise of Evolutionary Epistemology, Cambridge University Press, 2004, reprodusă în http://assets.cambridge.org/97805218/30744/sample/9780521830744ws.pdf.
43. Habermas, Jürgen, Knowledge & Human Interest, 1968, Polity Press, 1987, Jürgen Habermas Archive, Philosophy Archive@marxists.org.
44. Habermas, Jürgen, The Theory of Communicative Action, vol. 1: Reason and the Rationalization of Society, Boston, MA, Beacon Press, 1984.
45. Habermas, Jürgen, Cunoaştere şi comunicare, ed. Politică, 1983.
46. Harman, Chris, Not all Marxism is Dogmatism: A Reply to Michael Husson, International Socialism http://www.isj.org.uk/?id=600.
47. Hartman, Robert S., Formal Axiology and the Measurement of Values, Journal of Value Inquiry, nr.I, 1967.
48. Held, David, Models of Democracy, 2nd ed., Polity Press, 1996.
49. Held, D. şi McGrew, A., Globalization/Anti-Globalization, Cambridge: Polity Press, 2002.
50. Herman, Edward S. şi Chomsky, Noam, Manufacturing Consent: A Propaganda Model, Pantheon Books, 1988.
51. Hermans, H.J.M. şi Dimaggio, G., Self, Identity and Globalization in Times of Uncertainty: A Dialogical Analysis, Review of General Psychology, vol.11 (1), pp.31-61, 2007, http://www.dialogicalscience.com/Hermans%20&%20Dimaggio%20%282007%29.pdf.
52. Hinsliff, Gaby, The Tyranny of the Positive People, January 2010, the New Statesman, http://www.newstatesman.com/society/2010/01/self-positive-anger-injustices.
53. Hoenisch, Steve, Max Weber’s View of Objectivity in Social Sciences, 2006, http://www.criticism.com/md/weber1.html.
54. Holmes, Douglas R., Integral Europe, Fast Capitalism, Multiculturalism, Neofascism, Princeton University Press, 2000, http://press.princeton.edu/chapters/s6967.html.
55. Holub, Robert, Jürgen Habermas: Critic in the Public Sphere, Routledge, 1991.
56. Huntington, Samuel P., The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order, Simon & Schuster, 1997, Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale, Antet, 1998, trad. Carp, Radu, ISBN 973-9241-58-1.
57. Jackson, Jeffrey, T., Theorizing the Agents of Globalization: The International Development Profession and the Emergent Global State, lucrare prezentată la American Sociological Association Meeting, Atlanta, 2003, http://www.allacademic.com/meta/p_mla_apa_research_citation/1/0/6/9/6/p106966_index.html, accesat la 28.08.2010.

58. Jacoby, Tim, Understanding Conflict and Violence, Taylor and Francis, 2008.
59. Jameson, Fredric, Signatures of the Visible, New York, Routledge, 1990.

60. Janoski, T., Alford, R., Hicks A., Schwartz, M.A. Eds., The Handbook of Political Sociology, States, Civil Societies and Globalization, Cambridge University Press, 2005.
61. James, Oliver, The Selfish Capitalist, Vermillion, 2008.
62. Jensen, Michael C., Integrity: Without It Nothing Works, Harvard Business School, Negotiation, Organizations and Markets, Research Paper no. 10-042, 2009.
63. Jurado, Elena and Shankar, Priya, Beyond Exceptionalism? The United States in a Multi-polar World, Foresight USA Symposium, Washington DC, June 18/19 2009 http://www.foresightproject.net/.
64. Kaufmann, Walter, From Shakespeare to Existentialism: Studies in Poetry, Religion, and Philosophy, Beacon Press, Boston, 1959.
65. Keane, J., Cosmocracy: A Global System of Governance or Anarchy, New Economy, 9 (2), 65-67.
66. Kellner, Douglas, Habermas, the Public Sphere and Democracy: A Critical Intervention, http://www.gseis.ucla.edu/faculty/kellner/kellner.html.
67. Klein, Naomi, Doctrina Şocului: Naşterea capitalismului dezastrelor, traducere de Lepădatu, Bogdan şi Şiulea, Ciprian, ed. Vellant, 2008.

68. Koensler, Alexander, Il Beduino e la Tenda: Un’Associazione Fatale. Dinamiche di Protesta e Potere Intorno ad un Nouvo Insediamente in Israele, ACHAB, No. 8, 2006, pp. 32-36, http://www.achabrivista.it/rivista.asp?id=8.
69. Korten, David C., The Post-Corporate World – Life after Capitalism, Lumea Post-corporatistă – Viaţa după Capitalism, ed. Antet, 1999, trad. Năstase, Nicolae, ISBN: 973-8203-80-5.
70. Lait, Angela, The Politics of Corporate Literature: Writing the Self in a Flexible Work Culture, lucrare prezentată în cadrul celei de-a 10-a Conferinţe în Teorie Politică Critică, desfăşurată la Essex, 16-18 iunie, 2010.

71. Lanteri, Alessandro, (Why) do selfish people self-select in economics?, Erasmus Journal for Philosophy and Economics, vol. 1, issue 1, autumn 2008, pp.1-23, http://ejpe.org/pdf/1-1-art-1.pdf.
72. Lassman, Peter and Speirs, Ronald eds., Weber, Political Writings, Cambridge Texts in the History of Political Thought, Cambridge University Press, 1994.
73. Lawson, Neal, An Idea Whose Time Has Come, Social Europe Journal, Columns: economic policy, 03.02.2010, http://www.social-europe.eu/2010/02/an-idea-whose-time-has-come/?utm_source.
74. Lewis, B., The Roots of Muslim Rage, The Atlantic Monthly, Sep. 1990, vol. 266, nr. 3, pp. 47-60.
75. Lièvre, Pascal şi Géraldine Rix, Codifying Social Practices, Encyclopedia of Case Study Research, 2009, SAGE Publications; accesat la data de 18 Aprilie 2010, <http://www.sage-ereference.com/casestudy/Article_n53.html>.

76. Lijphart, Arend, Democracy in Plural Societies: A Comparative Exploration, New Haven, CT: Yale University Press, 1977.
77. Löwy, Michael, Marxism and Religion: Opiate of the People?, New Socialist issue no. 51, May/June 2005, http://newsocialist.org/newsite/index.php?id=243.
78. Lyotard, Jean-François, La Condition postmoderne: rapport sur le savoir, Les Editions de Minuit, 1979, The Postmodern Condition: A Report on Knowledge (Theory and History of Literature, vol.10), trad. Bennington, Geoff şi Massumi, Brian, University of Minnesota Press, 1984.

79. Marcuzzo, Maria C., Is history of economic thought a “serious” subject?, Erasmus Journal for Philosophy and Economics, vol. 1, nr. 1, 2008, pp.107-123, http://ejpe.org/pdf/1-1-art-5.pdf.
80. Marshall, Andrew Gavin, Global Power and Global Government, Global Research.ca, Centre for Research on Globalization, http://www.globalresearch.ca/index.php?context=home.
81. Marx, Karl, Das Kapital, 1867, prima ediţie în limba engleză, 1887, trad. Moore, Samuel şi Aveling, Edward, ed. Engles, Frederik, vol. 1, Procesul de producţie al capitalului, Marx/Engels Internet Archive (marxists.org) 1995, 1999, http://www.marxists.org/archive/marx/works/1867-c1/index.htm.
82. McCutcheon, Richard, The Iraq War as Globalized War, lucrare prezentată la Forum on International Arms Embargoes and the Case of Iraq, Toronto, 2001.
83. McGuire, Annie, The Dictionary of Financial Scam Terms: The Truth vs. The Scam, Fraud Aid, Fraud Victim Advocacy; electronic version http://www.fraudaid.com/dictionary-of-financial-scam-terms/.
84. McLuhan, Marshall, Understanding Media, Cambridge, MIT Press, 1994.

85. Mills, Albert J., Durepos, Gabrielle şi Wiebe, Elden, Encyclopedia of Case Study Research, Copyright © 2010 by SAGE Publications, Inc.
86. Mooney, Annabell şi Evans, Betsy eds. Globalization: The Key Concepts, Routledge, London and New York, 2007.
87. Mulholland, Marcus, The Soviet model and the Economic Cold War, 21st Century Socialism, 2006, http://21stcenturysocialism.com/article/the_soviet_model_and_the_economic_cold_war_01331.html.
88. Murray, Jenny, Smile or Die: How Positive Thinking Fooled America and the World by Barbara Ehrenreich, The Observer, 10 ianuarie 2010, http://www.guardian.co.uk/books/2010/jan/10/smile-or-die-barbara-ehrenreich.

89. Otnes, Per, The Sale, Total Social Phenomenon?, lucrare nepublicată, prezentată la ICRC Conference, Sorbonne, 25-28.07.2001 şi la Norwegian Sociological Association’s Winter Seminar 04-06.01.2002, http://www.uio.no/studier/emner/sv/iss/SOS2502/h04/Tilleggslesning/TramPdfTri.pdf.
90. Peston, Robert, The New Capitalism, BBC, dec. 2008, http://www.bbc.co.uk/blogs/thereporters/robertpeston/16_12_09_new_capitalism1.pdf
91. Pilger, John, The Lying Game: How We Are Prepared for Another War of Aggression, oct. 2009, Axis of Logic, http://axisoflogic.com/artman/publish/Article_57096.shtml.
92. Phelps, Edmund S., Capitalism vs. Corporatism, Critical Review, 21:4, 401-414, Critical Review Foundation, 2009.
93. Quiggin, Tom, Understanding al-Qaeda’s Ideology for Counter-Narrative Work, Perspectives on Terrorism, vol. III, nr. 2, http://www.terrorismanalysts.com/pt/index.php?option=com_rokzine&view=article&id=77&Itemid=54.
94. Ragazzi, Francesco, The Invention of the Croatian Diaspora: Unpacking the Politics of “Diaspora” During the War in Yugoslavia, Global Migration and Transnational Politics, Working Paper nr. 10, nov. 2009, p.9, http://cgs.gmu.edu/publications/gmtpwp/gmtp_wp_10.pdf.
95. Reich, Robert, Republican Economics as Social Darwinism, 26.09.2010, http://robertreich.org/.

96. Rostis, Adam, Formative Context, Encyclopedia of Case Study Research. 2009. SAGE Publications; accesat la data de 18 Aprilie 2010, http://www.sage-ereference.com/cases.

97. Rozanov, Andrew, Who Holds the Wealth of Nations, Central Banking Journal, 2005, vol. 15, nr. 4.
98. Russell, Bertrand, [the] Theory of Knowledge, Encyclopaedia Britannica, 1926, PhilosophyArchive@marxists.org, http://www.marxists.org/reference/subject/philosophy/works/en/russell1.htm.
99. Rutherford, John, An Economy without Ethics, Social Europe Journal vol.4, nr.3, 2009, pp.13-17.
100. Samuels, Philip, Fahrenheit 9/11: A Case Study in Counternarrative, the University of Kansas, 2007, http://kuscholarworks.ku.edu/dspace/bitstream/1808/4070/1/umi-ku-2387_1.pdf.
101. Schmitter, Philippe C. and Lehmbruch, Gerhard eds., Trends toward corporatist intermediation, Sage, Londra, 1979, 53-61: http://www.uni-konstanz.de/FuF/Verwiss/Lehmbruch/Veroeffentlichung/Jerusale.rtf.
102. Scholte, Jan Aart, Global Capitalism and the State, International Affairs, 73 (3), 427-452, 1997.
103. Schumpeter, Joseph A., The Theory of Economic Development, cu o nouă introducere de Elliott, John E., trad. Opie, Redvers, Transaction Publishers, New Brunswick (SUA) şi Londra (GB), 1996.
104. Smith, Adam, The Theory of Moral Sentiments, (1759), ed. Soares, Sálvio M., MetaLibri, 2005.

105. Sorman, Guy, Big Money Merges with Big Brother, Project Syndicate, 22.10.2010, http://www.project-syndicate.org/commentary/sorman11/English.

106. Soros, George, From Karl Popper to Karl Rove – and Back, Project Syndicate, 2007, http://www.project-syndicate.org/.
107. Spengler, Oswald, Declinul Occidentului, ed. Beladi, 1996.
108. Spivak, Gayatri Chakravorty, Can the Subaltern Speak? Speculations on Widow Sacrifice, Wedge 7/8, 1985, pp. 120-130.
109. Stanford Encyclopaedia of Philosophy, Dialogical Logic, 2009, http://plato.stanford.edu/entries/logic-dialogical/.
110. Stiglitz, Joseph, Freefall: The Sinking of the Global Economy, Centenary Oration, the University of Queensland, Big Ideas, Australian Broadcasting Corporation, 2010, http://fora.tv/2010/07/26/Joseph_Stiglitz_on_Free_Markets_and_the_World_Economy.

111. Strinati, Dominic, An Introduction to Theories of Popular Culture, Routledge, London, 1995.
112. Stockman David, Four Deformations of the Apocalypse, The New York Times, 31.08.2010, http://www.nytimes.com/2010/08/01/opinion/01stockman.html?_r=4&pagewanted=1.

113. Sunstein, Cass R. şi Thaler, Richard H., Libertarian Paternalism Is Not an Oxymoron, The University of Chicago Law Review, vol. 70, no. 4, 2003.
114. Tarde, Gabriel, On Communication and Social Influence: The Public and the Crowd, 1901, în L’Opinion et la foule, Paris, Alcan, 1922.
115. Taylor, Brian, Capitalism isn’t Evil, it’s Stupid, 10.04.2010, Anti-Social Engineering, http://www.anti-socialengineering.com/, retrieved on the 27.05.2010 http://www.anti-socialengineering.com/2010/04/capitalism-isnt-evil-its-stupid.html.
116. Taylor, Paul, Pattern Recognition in Fast Capitalism: Calling Literary Time on the Theorists of Flux, Fast Capitalism 2.1, 2006, http://www.uta.edu/huma/agger/fastcapitalism/2_1/taylor.html.
117. The National Defense Strategy of the United States of America, martie 2005, http://www.defense.gov/news/Mar2005/d20050318nds2.pdf.

118. Thomas, Peter, Modernity as “passive revolution”: Gramsci and the Fundamental Concepts of Historical Materialism, Journal of the Canadian Historical Association / Revue de la Société historique du Canada, vol. 17, n° 2, 2006, pp. 61-78, http://id.erudit.org/iderudit/016590ar.
119. Thomassen, Jacques and Aarts, Kees, Electoral Institutions and Satisfaction with Democracy, lucrare prezentată la American Political Science Association, Marriott Wardman Park, Omni Shoreham, Washington Hilton, Washington, DC, sep. 2005.
120. Toynbee, Arnold J., A Study of History, 1934 – 1961, OUP, 1939.
121. Voinea, Liviu, Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global, ed. Polirom, 2007.
122. Wallerstein, Immanuel, The Modern World-System: Capitalist Agriculture and the Origins of the European World-Economy in the Sixteenth Century, New York, Academic Press, 1976.

123. Weber, Max, Teorie şi metodă în ştiinţele culturii, ed. Polirom, 2001.
124. Whitehead, Neil L., Ethography, Torture and the Human Terrain / Terror Systems, Fast Capitalism 5.2, 2009, http://www.uta.edu/huma/agger/fastcapitalism/5_2/Whitehead5_2.html.
125. Williams, Gwyn A., The Concept of “Egemonia” in the Thought of Antonio Gramsci: Some Notes on Interpretation, JSTOR, vol. 21, no. 4 (Oct.-Dec. 1960), pp. 586-599, http://www.jstor.org/pss/2708106.
126. Yalnizyan, Armine, The Regina Manifesto is Still Relevant, Canadian Centre for Policy Alternatives (CCPA), http://www.policyalternatives.ca/publications/monitor/regina-manifesto-still-relevant.
127. Young, Allan, The Harmony of Illusions: Inventing Post-Traumatic Stress Disorder, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1995

128. Žižek, Slavoj, First as Tragedy, Then as Farce, The Royal Society for the encouragement of Arts, Manufactures and Commerce (RSA), 24.11.2009, http://www.thersa.org/events/vision/vision-videos/slavoj-zizek-first-as-tragedy,-then-as-farce.