Intelectualii „de partid şi de stat” …
Intelectualii „de partid şi de stat” sau „intelectualii prezidenţiali” sau, într-o română ceva mai colocvială, „intelectualii lui Băsescu” se dovedesc nişte straşnici încasatori – sau, cu o formulă de la partidul mamă şi tată dar, în acelaşi timp, anexă prezidenţială, nişte foarte buni „înghiţitori de broaşte”.
Într-o singură săptămînă, au încasat două afronturi grele, au înghiţit două broaşte. Fără să clipescă măcar. A fost, mai întîi, alegerea EBA-ei, în legătură cu care au tăcut filosofic, dar erau antrenaţi în această privinţă încă de pe vremea nominalizării sale pe lista PDL, înainte de eroica asumare a „independenţei”. Sigur, atunci, a protestat şi a refuzat să fie trecută pe lista de candidaţi D-na Alina Mungiu-Pippidi, dar acesta nu e lucru de mirare devreme ce D-Sa pare să aibă exact, poate cu asupră de măsură, ceea ce le lipseşte „intelectualilor lui Băsescu”. Între alegerea europeană a pupilei „de partid şi de stat” şi cel de-al doilea afront, a mai vorbit, totuşi, şi dl. Horia-Roman Patapievici, dar nu cuprins de vreo scîrbă sau revoltă, ci pentru a explica pe înţelesul poporului mai slab de înger „fenomenul EBA”! Doamne, iartă, ce înaltă preocupare intelectuală, curat filosofică!
Şi, atunci, de ce ne-am mira că, simţind slăbiciunea, dacă nu adoraţia acestor intelectuali fini şi subtili, dl. Băsescu plusează şi iar plusează? În bună formă la început de săptămînă, că nu degeaba înoată, precum Mao, în fiecare dimineaţă, dispus să abordeze toate subiectele, de la „re-ce-si-u-ne!”, unde a dat cu bîta în baltă, pînă la starea învăţămîntului, unde a mai dat o dată cu bîta în baltă, dl. preşedinte şi-a găsit vreme să tragă o scatoalcă amicală intelectualilor săi de serviciu, botezaţi cumva generic „filosofi”, dar şi intelectualilor în general, exprimîndu-şi franc preferinţa pentru chelneri şi tinichigii! Acum, ce să spun? Cînd te uiţi la intelectualii aborigeni, care nuli şi necompetitivi cu exteriorul, care fripturişti, care slugarnici pînă la senzaţia de regurgitare, parcă îţi vine să-l înţelegi şi pe bietul preşedinte în umoarea-i scăpată din frîu.
Şi, pînă la urmă, de ce s-ar abţine în legătură cu nişte inşi care s-au făcut preş de preş sub augustele-i picioare fără să le-o fi cerut nimeni, aşa numai dintr-o puternică pornire interioară? La unii, moştenită de pe vremea Tătucăi sau a d-lor Iliescu şi/sau Constatinescu, la alţii proaspătă, nou-nouţă, fragedă, doar pentru dl. Băsescu, „pentru că merită”, cum sună reclama de la produsele L`Oreal! Te-ai fi aşteptat, după aşa vorbă mare, la reacţii, proteste, liste de semnături, apeluri la solidaritatea poporului cu intelectualii săi batjocoriţi. Cînd „filosoful” Spînu ot Craiova i-a calomniat cam mîrlăneşte, au sărit ca arşi! Acum, nimic. Păi, n-au combătut ei eroic, laolaltă cu preşedintele, comunismul după decesul acestuia? Nu l-au sprijinit „strînsuniţiînjurul” cu prilejul referendumului? Nu şi-au ţinut ei pliscul la pocinogul cu EBA? Ba da, „au făcut totul” şi chiar ceva pe deasupra! Dar acum e tăcere, „o tăcere asurzitoare”, după vorba unui poet. O fi vorba despre punerea în aplicare a zicalei „dacă tăceai, filosof rămîneai!”, iar ei asta doresc, să rămînă în veci şi de-a pururi filosofi, filosofii de serviciu ai unei lumi de chelneri, tinichigii auto şi alţi muncitori manuali, dar măiestru diriguită de „vrednic cîrmaciul”.
Filosofi „de partid şi de stat”, de bună seamă, că e rentabil – mai cade o comandă la editură, pe vremuri de criză, un buget la institut, poate un institut nou, dacă nu mai ajung cele deja existente, o comandă de stat la nişte tiraje neapetisante ş.a.m.d. Trai nineacă, pe banii prostălăilor – despre noi este vorba! – ce-şi plătesc disciplinat impozitele!
În seara cu pricina, am avut un schimb de mesaje cu dl. Dan Petrescu – formula din titlu îi aparţine şi îi mulţumesc. Şi, tot cu o vorbă a sa, ar mai trebui să vedem dacă „greva gîndirii” trebuie chiar declarată ori numai recunoscută – poate că oamenii sînt, de fapt, în grevă de mai multă vreme, poate chiar de la începuturile gîndirii, şi nu ne-am dat noi seama. Şi-o fi dat, în schimb, seama dl. preşedinte, ceea ce, în fond, ar putea explica şi reacţia dumisale – iritată, complet nefilosofică, vag contondentă, doar verbal, din fericire!
PS Pe aceeaşi temă, trebuie neapărat văzută excepţionala primă pagină a „Academiei Caţavencu” de săptămîna asta! Tabloul acela reinterpretat spune mai multe, şi cu infinit mai mult umor!, despre destinul intelectualilor noştri decît o pot eu face într-un biet articol!
PPS Între timp, la Bookfest, preşedintele i-ar fi şoptit d-lui Liiceanu că a vrut, mai întîi, să spună „timpiţi”, dar s-a răzgîndit şi a spus „filosofi”. Ei, bine, cred că asta l-a liniştit întrutotul pe filosof…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.