Suntem înconjuraţi de interese, clanuri şi afaceri dubioase…
Ştiu, veţi spune că e o datorie cetăţenească să participi la vot, să alegi tu pentru a nu da altora posibilitatea să aleagă în locul tău, că trebuie să votezi pentru a avea dreptul ca apoi să comentezi etc etc etc…
Ei bine totuşi NU o să mă duc la vot.
În primul rând pentru că până acum am tot fost şi am fost degeaba. Şi eu la rândul meu îi acuzam pe cei care nu participau la vot că nu-şi fac datoria de cetăţeni ai minunatei ţări. Dar după mai bine de 20 de ani timp în care nu s-a făcut nimic în ţara asta chiar dacă s-a perindat la putere toată clasa politică existentă rostul de a mai merge la vot s-a risipit.
Ce avem după 20 de ani de democraţie ?
Câţiva oameni bogaţi rău care sunt convins ca nu ne pot explica cum şi-au strâns averea prin muncă cinstită şi o mulţine de români (restul) nemulţumiţi de traiul lor.
Ce nu avem după 20 de ani de democraţie?
Nu avem autostrăzi, nu avem spitale, nu avem justiţie serioasă şi fermă, nu avem turism decent, nu avem nimic.
Şi dacă nu avem a cui e vina ?
Evident a clasei politice care de 20 de ani nu a făcut nimic.
Şi dacă nu a făcut nimic ce să votez? Să votez aceleaşi partide dar probabil cu alţi oameni dar cu aceleaşi obiceiuri ? Nu mulţumesc. Nu votez.
Probabil veţi spune că nu realizez nimic că nu mă duc la vot. Oricum nu realizez nimic nici dacă mă voi duce. Cel puţin voi avea mulţumirea că de data aceasta nu am mai îmbogăţit alţi politicieni sau acoliţi de-ai lor.
Poate aş fi mers daca Principele Duda ar fi candidat şi cred că l-aş fi votat. Pentru că e singurul care-mi inspiră încredere. Şi m-aş fi dus totuşi la vot dacă ar fi candidat orice alt om care nu a fost implicat până acum deloc în afaceri şi politici şi cu toate astea să fie cât de cât cunoscut. Bineînţeles convingându-mă că merită.
Nu demult Alexandra Svet a iniţiat campania Asta nu e România noastră “Suntem blocati, inerti, paralizati privind la doua Romanii: Romania LOR – hotii, coruptii, agramatii, tupeistii si Romania NOASTRA-a oamenilor cinstiti, muncitori, pregatiti, integri, capabili, tineri si destepti”
Aşa e Alexandra, ai dreptate. Nu e România noastră dar e România în care trăim. Nu am mai auzit nimic nou despre campania iniţiată. Presa i-a dat oarecum importanţă dar apoi s-a retras văzându-şi liniştită de treaba de a servi mai departe intereselor nenorociţilor. Pentru că fie vă place, fie nu, presa nu a ajutat cu nimic România. Nici nu mă miră pentru că şi acolo sunt interese şi afaceri. Altfel nu ar fi rezistat. Mai nou a început şi presa să aibă mişcări de rezistenţă. Nu ştiu în ce ar putea consta această mişcare iniţiată de Jurnalul dar sincer nu-mi inspiră încredere. Oricum, orice intenţie de dezgheţare a stării de fapt în care trăim este binevenită. Să vedem totuşi care vor fi rezultatele.
Alexandra Svet anunţa un program, acţiuni. Şi nu o voi acuza dacă nu va reuşi să facă nimic. Asta e ţara noastră, cu oameni care ştiu doar să plângă fără a lua măsuri, care ştiu doar să strige când sunt singuri dar nu sunt în stare să se adune mai mulţi pentru a striga împreună. Şi toate astea pentru că, probabil, ştiu că nu există nicio soluţie, nicun rezultat. Atâta timp cât cetăţenii ţării vor căuta să-şi urmărească propriile interese în detrimentul intereselor tuturor nu avem nicio şansă, nu avem nicio scuză, ne merităm soarta.
Şi atunci la ce folos să merg la vot ?
Ne-am obişnuit să strigăm dar nu suntem în stare să facem nimic. Pentru că nu putem. Nu mai putem. Suntem înconjuraţi de interese, clanuri şi afaceri dubioase. Suntem închişi într-un ţarc din care nu putem ieşi. Nu mai putem. Şi toate acestea pentru că am tot schimbat puterea prin vot şi tot degeaba. Au fost doar alte partide, alte coaliţii dar cu acelaşi profil de politician. M-am săturat de promisiuni şi vorbe aurite apărute de fiecare dată doar înainte de alegeri. Iată motivele pentru care NU mă duc la vot.
Şi vă întreb:
Veţi merge la vot ?
Dacă da, de ce ?
Dacă nu, vă înţeleg.
Notă
După trimiterea articolului am aflat, întâmplător (că presa noastră nu ştie să vorbească decât despre “de ce nu e bun Băsescu”), că există în total 12 candidaţi la preşedinţie:
POTÎRCĂ CONSTANTIN-NINEL
ANTONESCU GEORGE-CRIN-LAURENŢIU
BECALI GEORGE
KELEMEN HUNOR
VADIM-TUDOR CORNELIU
GEOANĂ MIRCEA-DAN
BĂSESCU TRAIAN
IANE OVIDIU-CRISTIAN
OPRESCU SORIN-MIRCEA
CERNEA REMUS-FLORINEL
ROTARU CONSTANTIN
MANOLE GHEORGHE-EDUARD
Dacă unul din cei necunoscuţi din lista de mai sus va reuşi să mă convingă o să merg. Dar nu cred că va ajunge la mine pentru că în presă nu are loc de Băsescu, Antonescu, Geoană şi Oprescu.
Remus Cernea ar fi o opţiune. Dar ideile sale nu au cum să fie aplicabile în România şi, personal, nu le împărtăşesc.