Lupta cu inertia

Când morala pierde bătălia argumentelor, cine câştigă?

cand_moralaDintr-un motiv care îmi este încă necunoscut, am manifestat dintotdeauna un soi de curiozitate faţă de prostituţie. Oare ce anume determină o femeie să aleagă acest drum?


Şi mai ales, pornind de la considerentul că o prostituată, la fel ca oricare dintre noi, îşi ascultă vocea inimii, cum se împacă această voce ceea cu ce manifestă ea la exterior? Mi-am pus întrebările astea ani de-a rândul, dar prejudecăţile semănate de exclamaţii şoptite, auzite prin vecini „oh, lucrează pe centură, vaaaai!“ şi culivate cu grijă, ani de-a rândul, chiar de către mine, fără ca macar să bag de seamă, m-au împiedicat de fiecare dată să găsesc un răspuns satisfacător.

Pe Daria o cunosc de câţiva ani buni. Ne-am întalnit pentru prima dată la un curs de drept contractual, şi încă îmi mai aduc aminte de figura ei serioasă, de aspectul de fată cuminte pe care i-l dădeau ochelarii cu ramă fină, aurie, şi tricoul negru, închis la gât. Răspunsese chiar la o întrebare şi am admirat-o, în tacere, pentru că eu habar n-aveam ce voia proful acela uscativ şi sobru, ce vorbea despre tot felul de inţelegeri între părţi, care pe mine mă lăsau rece. Dar mă aflam de bună voie la acel curs, mă trecusem chiar pe lista de examen, aşa că mă simţeam obligată să fiu atentă şi să îmi alung gândurile rebele care mă bântuiau cu o regularitate încăpăţânată. Daria, la fel ca şi ceilalţi, se implica activ în discuţii, lua notiţe, şi părea concentrată asupra materiei – pentru mine mai mult decât incoloră… Târziu, cunoscând-o mai bine, aveam să realizez, pentru a câta oară, că multe lucruri nu sunt ceea ce par a fi. În primul rând Daria îl plăcea pe Fritzemeyer (aşa îl chema pe expertul în drept contractual, şi nu numai), pentru că îi amintea de Harald. În al doilea rând, participase la un alt curs de-al lui cu un semestru în urmă, scrisese o lucrare bunicică şi luase o notă nemeritat de mare. Motive mai mult decât suficiente pentru prezenţa ei în clasă, în acea dupa amiază plictisitoare de luni.

Povestea Dariei aveam s-o aflu în mai multe episoade, în pauzele dintre cursuri, aşezate amândouă în faţa unui pahar de latte macchiato, în cantina facultăţii de drept a universităţii din Muenchen. Petrecuse doi ani de zile la o familie din Austria, îngrijind-o pe fetiţa lor de nouă ani. Cum probabil se întâmpla deseori în situaţii asemănătoare, când soţia şi soţul trăiesc împreună numai de dragul copilului, Harald, tatăl fetiţei se îndragosti de Daria. Şi viceversa. El – un bancher de peste 50 de ani, rezervat la prima vedere dar extraordinar de rafinat, plin de umor, apreciat în societate însă incapabil să îşi deschidă sufletul. Ea – o studentă de 24 de ani, entuziastă, gata să ofere totul, spontană şi în acelaşi timp ambiţioasă şi dornică să fie tratată ca o prinţesă. Flacăra dintre ei a continuat să ardă cu putere de-a lungul celor doi ani, întreţinută de admiraţia lui pentru inocenţa tinereţii şi de visul ei de a deveni o femeie stilată, sociabilă, agreabilă, pe măsura lui.

Oare de ce avem nevoie pentru a ne da seama că societatea este cea care ne forţează să ne încadram în asemenea tipare? Vom putea deschide vreodată cu adevărat ochii şi conştientiza că unicul lucru pe care îl obţinem, atunci când ne lăsăm conduşi de asemenea dorinţe, este să luptăm împotriva propriei firi?

– Harald e tare ocupat, a primit o poziţie foarte importantă la bancă, şi vine să mă vadă cam o dată pe an. Dar ne scriem cu regularitate sms-uri… Ne-am iubit foarte mult, şi încă mai există sentimente puternice între noi, dar acum pot privi inapoi cu detaşare, după ce m-am distanţat fizic de el, şi îmi dau seama că de-a lungul celor doi ani m-am purtat copilăreşte, pentru că am oferit mai mult decât putea să îmi dea el. Nu am realizat la timp că trebuia să mă opresc. Vreau ca relaţiile mele viitoare să mă ajute să nu mai fac asemenea greşeli.

– Daria, ai fost îndragostită, şi este extraordinar să iubeşti şi să dăruieşti din inima! Eu nu găsesc aici nicio greşeală.

– Dar vezi tu, el nu a fost dispus să dea, iar eu trebuia să văd asta şi să mă opresc la timp. Am fost pur şi simplu penibilă insistând sau spunând „da“ necondiţionat, fără rost…

– Ok, tu aveai mai multe resurse decât el. Unde e problema? Tu oricum ai fost fericită dăruind.

– Dar nu am putut primi ceea ce aşteptam, pentru că el nu îşi putea deschide inima, nu putea oferi complet, necondiţionat, aşa ca mine. Nu voi mai repeta aceeaşi greşeală! Vreau să aflu cum gândesc bărbaţii, să dobândesc suficient tact pentru a şti când să mă opresc. Vreau să ating un nivel de experienţă care să îmi permită să ştiu exact când şi unde trebuie să spun „Gata, până aici!“, cum trebuie să mă port într-o relaţie, şi implicit, în societate! Şi vreau în acelaşi timp să fiu tratată frumos. Pe Harald nu am ştiut să îl fac să mă respecte…

Aşteptările astea… Observ de exemplu la mine că de multe ori acţionez numai din dorinţa sau speranţa de a fi recompensată pe măsura efortului. Oare ego-ul are propriul său instinct de conservare? Sau se hraneşte cu ceea ce primeşte de la ceilalţi? Uneori muncim pentru salariu sau promovare, ne purtăm frumos pentru a fi trataţi cel puţin la fel, oferim cadouri gândindu-ne la propria zi de naştere…

Într-o bună zi, Daria îmi povesti zâmbind că se înscrisese de ceva timp la o agenţie ce oferea servicii de escortare. Am rămas literalmente cu gura căscată. Îmi mai vorbise de asemenea planuri, dar nu o putusem lua în serios. Iar acum stătea în faţa mea, sigură pe ea, încercând să mă convingă cu zeci de argumente, că avea dreptate.

– Bărbaţii ăstia mă divinizează, nici nu ştii cât de frumos se poartă cu mine!

– Şi nu te simţi ca… un obiect?

– În niciun caz!

Era atât de convinsă, încât a trebuit să accept că într-adevăr studenta cuminte cu tricou negru închis la gât de la cursul de drept contractual devenise prostituată…

– Daria, dar te-ai întrebat dacă nivelul pe care îţi doreşti să îl atingi în acest fel corespunde dorinţelor sufletului tău? Pe tine te preocupă în momentul acesta o anumită categorie de reguli care au fost inventate de oameni. Nu contează oare mai mult vocea ta interioară? Bărbaţii ăştia care te divinizează, o fac numai pentru câteva ore, pentru o noapte. Se folosesc de tine pentru a-şi satisface dorinţele pe care nu le pot avea acasa…

– Nu se folosesc de mine! Dacă i-ai vedea! Se poarta ca nişte copii, sunt liberi şi fără prejudecăţi, şi mă apreciază pentru că sunt stilată, pentru că tind spre acel nivel de care îţi vorbeam. Până acum nu am reuşit nicicând să plac bărbaţilor pe care îi găseam atragători. Dimpotrivă, singurii pe care îi interesam erau muncitorii care fluierau dupa mine pe stradă, când încă mai locuiam în Ucraina. Iar acum sunt apreciată pentru ceea ce sunt – nu de oameni de calitate joasa – ci de bărbaţi cultivaţi.

– Dar nu se întâmplă toate astea la suprafaţă? Nu sunt astea doar relaţii care sunt departe de profunzimea spre care tindem cu toţii?

– Nu, pentru că în primul rând învăţ mă cunosc mai bine pe mine însămi, mă simt bine in pielea mea; pentru că sunt, cum ziceam, divinizată şi nu în ultimul rând pentru că reuşesc să cunosc bărbaţii. Şi voi şti, atunci când va fi cazul, cum să mă port şi când să spun „nu“. Ceea ce este însă mai important decât orice: mă simt liberă!

Argumentul forte! Libertatea nu se împacă, din punctul meu de vedere, cu acel nivel de „high class“ pe care îl caută un anumit tip de bărbaţi, din categoria cărora face parte Harald… Dar Daria nu mă înţelegea, vorbeam efectiv una pe lângă cealaltă, şi replicile ei nu erau de fapt răspunsuri la întrebările mele, ci explicaţii care îi dădeau ei impresia că drumul pe care tocmai îl alesese nu putea fi greşit.

– Daria, tu cauţi să te reeduci, sa te supui unor criterii care nu îţi aparţin. Adică încerci să te schimbi, deşi eu nu văd nimic greşit în faptul că până acum nu ai ştiut când să te opreşti din dăruit. Te vei stila atât de mult, încât atunci când te vei îndragosti nu vei mai putea lăsa inima să vorbească, vei fi îngropat deja mult prea adânc spontaneitatea indispensabilă relaţiilor interumane. Pentru că tu înveţi astfel cum să te porţi în anumite situaţii, iar cea care va dicta în momentul respectiv va fi experienţa, nu sufletul. Şi atunci poate că îţi va fi imposibil să mai dăruiesti o iubire pura…

– Aici greşesti. Voi şti mai bine ce vor bărbaţii şi voi reuşi să fiu plăcută de cei care până acum m-au ignorat sau nu m-au luat în serios. Voi atinge nivelul lor, învăţând chiar de la ei. Când îl voi revedea pe Harald, va rămâne extraordinar de surprins de schimbarea mea  şi în sfârşit va recunoaşte că mă iubeşte şi că e dispus să o părăsească pe Sabine şi să spună întregii lumi că mă iubeşte… Ceea ce nu a îndrăznit să facă pe vremea când locuiam la ei, pentru că în ochii lui eram o simpla fată de la ţară…

Eram pe punctul de a renunta să o mai contrazic. Ştiam că în tăcere încă suferea în urma despărţirii de Harald, îmi dăduse de înţeles în câteva rânduri, deşi niciodată nu o spusese în mod direct. Deci el era responsabil de întorsătura pe care o luaseră lucrurile în viaţa ei?

– Poate ai avea nevoie de nişte cursuri de karate – vreau să spun… pentru cazul în care va fi nevoie să te aperi, în cine ştie ce situaţie. Ceea ce faci poate fi periculos şi nu toţi bărbaţii sunt manieraţi.

– În primul rând lucrez pentru o firmă care are anumite pretenţii şi clienţii corespund acestora. În plus, dacă ofer iubire, primesc iubire, deci nu am nevoie să mă apăr!

– Şi dacă oferi iubire, cum se face că până acum nu ai primit-o de la bărbaţii cărora erai dispusă să le-o oferi? Conform teoriei tale, în care cred şi eu, era normal ca aceşti bărbaţi să emită înapoi exact ceea ce transmiteai tu, nu-i aşa?

– Încă nu ştiam cât să ofer, dar voi învăţa, în urma acestor experiente. În plus, pot spune „nu“ oricând vreau, asta mă face liberă.

Am fi putut continua discuţia la infinit, Daria voia cu orice preţ să-mi şi să-şi demonstreze că are dreptate. Pe sine se convinsese. Pentru a mă convinge pe mine avea nevoie de „argumente bune“ gândeam, din punctul de vedere al studentului de la drept, care căuta argumentul perfect în orice dezbatere. Dar oare contează cine are argumentul cel mai tare? Trebuie neapărat să câştige cineva? Pentru că în faţa forului său interior, fiecare crede că are dreptate… Şi câţiva ani de studiu într-o universitate de renume îmi dau dreptul să împart argumentele în „bune“ şi „proaste“ numai în faţa instanţei  sau şi atunci când este vorba de procese de conştiinţă?

Din fericire, aflandu-mă sub influenţa lui Donald Walsh (autorul seriei de “Conversaţii cu Dumnezeu“ ) , am simţit o compasiune nemarginită pentru această fiinţă care, la fel ca restul miliardelor de oameni de pe pământ, la fel ca şi mine de altfel, caută. Cu toţii sperăm să găsim fericirea şi asta ne uneşte. Dar fiecare dintre noi are drumul său personal spre fericire. Iar Daria, pornind de la considerentul că fericirea presupune a şti să se poarte, găsise calea ei proprie pentru a acumula cunoştinţele pe care le considera în momentul respectiv esenţiale. Şi era atâta ambiţie în dorinţa ei de a învăţa încât cuvântul prostituată îşi pierdea încărcătura negativă acordată de mii de generaţii însetate să stigmatizeze, să judece şi să condamne.

Poate că într-adevăr drumul în sine e scopul. În cazul acesta există, drum gresit? Iar dacă ea crede că are nevoie de aceste experienţe pentru a învăţa, cine îmi dă mie dreptul să ridic piatra?

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top