…„în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înaite de a fi fost vreuna din ele”…
De Paşte sărbătorim viaţa, care a învins moartea prin iubire şi credinţă. Pentru aceasta ne pregătim prin zilele în care ne purificăm sufletul şi trupul.
Acum 64 de ani, în 4 aprilie 1944, ţara s-a zguduit sub cumplitul bombardament declanşat de aviaţia anglo-americană asupra Gării de Nord şi a Bucureştiului. Forţele războiului şi-au găsit victime nevinovate. A fost un adevărat genocid. Mii de oameni, copii şi femei, mulţi refugiaţi, au fost omorâţi cu o laşitate care va fi depăşită doar la Hiroshima şi Nagasaki. Peste 300 de clădiri, multe dintre ele folosite ca spitale, având semnul crucii roşii pe ele, au fost distruse. Atunci, ca şi în ultimii ani în Iugoslavia, Afganistan sau Irak, mai ales aviatorii şi-au făcut obiceiul de a distruge uneori mai mult civili decât soldaţi adverşi. Dacă eroii neamului erau conştienţi că pot pieri în luptă, aceşti oameni fie erau în tranzit, fie încercau să-şi găsească un cămin nou, ca refugiaţi. Printre ei a fost şi tatăl meu care plecase de la Liceul Militar Mănăstirea Dealu, în vacanţă. A scăpat de bombardament, fiind în trenul ce a plecat spre Craiova. Avioanele au survolat trenul, dar nu l-au bombardat.
Destinul lui a fost să trăiască pentru a-şi dărui viaţa pământului ţării ca agronom-cercetător şi pentru a deveni tată. În acele momente „viaţa lui a renăscut”, devenind a doua aniversare pentru el, iar mai târziu şi pentru mine. Numerologic, pentru cei care cred în numerologie, totul a fost fără noroc (ziua de marţi, de patru ori patru şi suma datei, opt). Totuşi atunci şi în 1977 pe 4 martie, pentru tatăl meu trenul cu care pleca din Bucureşti a fost salvator. Altfel ar fi fost în Hotelul Victoria care s-a prăbuşit la cutremur.
Uneori ne vine greu să înţelegem că există un destin hotărât dinaintea naşterii, dar el este precizat în Psalmul 139. 16: „în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înaite de a fi fost vreuna din ele”. Înţelegerea lui ne poate ajuta să privim cu seminătate, chiar dacă ni se prelinge o lacrimă. Azi, gândindu-ne la cei care au pierit, poate le alinăm suferinţa de a fi murit într-un mod atât de violent. Prin nemulţumirea noastră faţă de acel bombardament, prin conştientizarea efectelor negative ale unor acte reprobabile care încalcă legile umane, poate ceva în lume se schimbă. Astfel lumina care va izvorî de Paşte va spăla rănile celor jertfiţi atunci şi va alimenta speraţele de pace ale oamenilor.
Suntem datori să sperăm într-o lume mai bună, în care pacea şi armonia să fie izvorul care să potolească orice pornire negativă. De fiecare dată când iau condeiul în mână sper ca lumina să-mi umple sufletul, iar gândurile să aducă acea schimbare în care armonia să dăruiască oamenilor acea dorinţă de iubire faţă de strămoşi şi de patria străbună. Eu sunt ca o plantă; n-aş putea trăi fără rădăcini şi fără lumină…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.