Eseu despre eseu

Doua dintre cele patru cicluri pictate pana acum de Romeo Niram au fost intitulate, intr-un mod inca nedeslusit, «eseuri»: Eseu despre luciditate si Eseu despre neluciditate.
Sunt intemeiat sa cred ca primul este un imprumut dupa cartea omonima a lui José Saramago, in timp ce ultimul (dar, cronologic, anterior) a fost botezat, prin contrast, retrospectiv. Sa fie vorba de o preluare (omagiala), motivata de fascinatie, de o „coincidenta" apasata de intentii comune sau de o simpla criza de imaginatie?

Raspunsul nu este nici singular si nici limpede. Reflectand mai staruitor, am inteles ca eseul este, la Niram , insasi structura creatoare a operei. Si asta pentru ca artistul insista asupra lui atat denominativ cat si procesual ― e „atelierul" imaginarului sau, daca ma pot exprima asa. Culturaliceste vorbind, genul apare mai intai in literele europene, prin publicarea celebrelor Eseuri (1580) ale lui Montaigne, ca modalitate fragmentara, pornind de la unele experiente existentiale si individuale ale autorului.

Astazi eseul (ca formula literara) pare traversat de un anume disconfort sau suspiciune fata de valorile instituite, ceea ce-i permite scriitorului ca ideile sa tasneasca fara acea slefuire absoluta dictata de genuri mai procustiene. In acest sens, eseul devine un exercitiu de libertate impotriva disciplinarii tensiunilor si contradictiilor ideatice. Este Niram departe de aceasta intelegere?

Daca am trece la teoria plasticii, am putea afirma ca eseul plastic are aceeasi functie de rezistenta, ca recunoaste caracterul provocator, violent uneori, dar si arbitrarietatea relatiei dintre semne, precum si a relatiei pe care acestea o stabilesc cu spectatorul sau cu propria cunoastere. Astfel, ceea ce un eseist plastic propune lumii nu este ceva nici comod, nici conformist, nici neutru, nici autoreferential. Pe de alta parte, asa cum vedem la Niram , lucrarile surprind formal si stilistic, avand o conceptie autonoma, impura, mediata si care apeleaza la reflectie critica pentru justa lor receptare. Raportat la poezie, eseul plastic preia placerea ei ludica, facand ca realitatea si fantezia sa se ingemaneze; la fel, rigoarea metodica si imaginatia. Metaforele, «imaginile», pulverizeaza de multe ori coerenta semantica, devenind „dizertatie", digresiune, insa conceptele, daca le sesizam, recapata mult din puritatea originara a stiintei sau filosofiei. De aceea, eseu plastic este, in chip esential, interpretare.

Experienta intelectuala traita de pictor e, fireste, subiectiva, dar mereu impartasita. O propunere deschisa, cordiala, sa spunem, dar polemica in fundamente, si care depinde de spectator pentru a-si produce efectul. Menirea pictorului este aceea de a ne arata insolitul vietii, dimensiunea umana si istorica intr-o forma mobila, caleidoscopica, dar cu o profunda simpatie.

Eseurile lui Romeo Niram sunt, asadar, cicluri, succesiuni, cu reveniri si „rescrieri", o eterna intoarcere la anumite montaje spatiale emblematice, eutopice, unde eroul sau a pasit intaia data. Intotdeauna artistul isi ia si un martor al „adevarului" si empatiei (Celalalt) pe care «ordinea desfasurata» de pe panze il pune destul de bine in evidenta.

Erou miturilor lui Niram este intotdeauna Marele Roman (calator sau exilat) pe care artistul il intalneste in peisaje straine si, totusi, familiare. Deocamdata, in cea mai occidentala capitala a Europei. Asa se face ca trei din cunoscutele piete ale Lisabonei se „reintorc", in aceasta expozitie, intr-o viziune noua laolalta cu dostoievskiana locuinta (a pictorului, banuim) formand mare scenariu. Eroul este, de asta data, cine altul decat Mircea Eliade in anii petrecuti in Portugalia (1941-1945).

Suntem, evident, la punctul terminus al eseului, al intrigii, la „lovitura de teatru". Niram ne revela, in sfarsit, identitatea eroului in numele caruia a construit cu luciditate, etapa cu etapa, acest indraznet scenariu. O drama in patru tablouri, domestica si stradala.

Iata cum eliadofania a devenit tema tinta a Jurnalului portughez al lui Romeo Niram.

Dan Caragea

Critic de Arta

(Articol din Catalogul expozitiei "Jurnal Portughez:Eliade (eseu)" de Romeo Niram, Porto, sept. 2007)