Elegie pentru o gutuie…

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

In memoriam Tatiana Stepa

 

Vine o vreme, o singurǎ datǎ în rǎstimpul unei vieţi, când sufletul este coplesit, în toatǎ mǎreţia lui astralǎ, de definiţia literarǎ a unui singur cuvânt: ETERNITATE… Pentru cǎ, privindu-ne ochii în oglinda necuvântǎtoare a apei, trebuie sǎ avem curajul de a recunoaşte cǎ VIAŢA, înaintea tuturor metaforelor în care este aşezatǎ, e o Tainǎ, iar Taina nu e altceva decât miezul unui vers, care participǎ la sporirea muzicii sale interioare prin tǎcerea sa în faţa Creaţiei Universului, o tǎcere superioarǎ asemuitǎ bǎtǎilor uşoare de aripǎ a îngerilor Luminii…

Aş căuta definiţia cea mai profundǎ a cuvântului „VIAŢA” în Lacrimǎ.  Dar nu în oricare lacrimǎ. Doar în aceea a Christos-ului ucis pe Cruce în numele neiubirii. Şi aş suferi împreunǎ cu El pentru rǎmǎşiţa de poveste dintre un mereu aproape concret, real, viu şi un mereu departe abstract şi plin de necunoscut, care se confundǎ un timp pânǎ la identificare şi se aştern ambii, apoi, cu trupurile devenite cenuşǎ stinsǎ, în faţa dumnezeirii într-un timp fǎrǎ graniţe precise şi fǎrǎ substanţǎ, unde acest parcurs al omului se va fi scoborât, deja, încet, în eternitatea, a cǎrui rǎsǎrit  veşnic şi sacral L-a nǎscut pe Dumnezeu-Fiul prin vrerea lui Dumnezeu-Tatǎl. Sǎ ne închinǎm, aşadar, acestui rǎsǎrit plenar al nǎdejdii, cu toate limitele şi nelimitele fiinţei noastre de pǎmânt şi de apǎ la un loc şi sǎ considerǎm cǎ sacrificiul de sine în numele suprem al iubirii este cel in faţa cǎruia se inchinǎ şi Fiul dumnezeesc, cu toatǎ rǎstignirea Sa orânduitǎ, în strigǎtul ultim al deznǎdejdii: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai pǎrǎsit?!…”.

Despre TATIANA STEPA ar trebui sǎ se glǎsuiascǎ ACUM în cea mai necuvântǎtoare limbǎ a pǎmântului – limba copacilor cu crengile bǎtând obrazul copiilor sǎraci şi graiul iubirii unor inimi crescute la focul sfâşietor al durerilor amare. Prin muzicǎ, TATIANA STEPA şi-a adâncit povestea trecerii sale pǎmânteşti prin sacralitatea singularǎ a versului şi a spart în mii de bucǎţi oglinda iernii unor suflete, care uitǎ, secundǎ de secundǎ, cǎ, într-o zi, neştiutǎ de nimeni, pǎdurea cu braţele întinse spre cer îşi va pierde definitiv puterea de a privi in ochi Lumina şi va deveni, nimic altceva, decât scrum şi uitare…

Astǎzi, sǎ stǎm o clipǎ şi sǎ ne întrebǎm sufletul, dacǎ mai poate sui. Dinspre întuneric şi prǎpastie cǎtre Lumina, bineînţeles. Sǎ ne gândim cǎ ţipǎtul VIETII pentru TATIANA  STEPA a fost sfâşiat vremelnic şi pentru totdeauna de ghearele morţii hulpave de duh sfânt şi de orice. Strigǎtul nostru interior e unul de lebǎdǎ mutǎ cǎtre o lume ancestral surdǎ, cǎtre un Univers care îi deschide acum porţile şi o aşazǎ acolo, unde vom locui, într-o anume clipǎ a acestei sfinte treceri, cu toţii, fǎcând-o sǎ nu mai fie pentru noi, aşa cum a fost o bucatǎ mult prea scurtǎ de timp, sprijinitǎ cu coatele de geam la cǎpǎtâiul gutuilor copilǎriei, care îngheţa orice putere a crivǎţului hǎmesit din iarna ce pǎrea nesfârşitǎ…

Sufletul trǎieşte în orice anotimp. Sufletul POEZIEI, s-a mai însingurat, iatǎ, cu încǎ un anotimp… Sǎ ne aducem aminte cǎ, aidoma copacilor deloc veşnici, cu viaţa scrijelitǎ în lutul crǎpat de vreme al amintirii, lumea nu este decât Marele Poem nedescifrat, încǎ, al Creatorului sǎu neştiut, care ţine în Taina Sa  nepatrunsǎ  închis unicul şi, de cele mai multe ori, prea tristul nostru destin pamântesc…

 ____________

Tatiana STEPA, (21 apr 1963 – 07 aug 2009), celebră cântăreaţă română de folk originară din Lupeni, judeţul Hunedoara.  S-a lansat în septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, la Cenaclul Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, cu cântecul intitulat „Şi-am să-mi fac o doină”. A fost componentă permanentă a cenaclului până interzicerea acesuia (şi a cântăreţei deasemenea) în anul 1985. Dupâ această dată a lucrat timp de 10 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti. După revoluţie a început din nou să aibă apariţii pe scenă şi la televiziune. În 1992 la reluarea Cenaclului Flacăra sub titlul „Totuşi iubirea” a devenit din nou membru activ al acestuia, participând la peste 2000 de spectacole. La un concert aniversar la Galaţi, ţinut pe un stadion, a avut o audienţă maximă de peste 50.000 de spectatori. Din anul 1996 şi până în prezent, cântăreţa a susţinut nenumărate spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia şi Republica Moldova. A compus muzică atât pe versuri proprii, cât şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română precum: Adrian Păunescu, Elena Farago, Lucian Blaga, Federico García Lorca, Serghei Esenin…
Discografie: două albume şi un dublu album („Copaci fără pădure”, CD aniversar lansat cu ocazia împliniri a 25 de ani de carieră).  A participat şi la realizarea mai multor albume comune de muzică folk. A participat frecvent la evenimente majore de muzică folk, printre care festivalul Om Bun, Folk You, Sighişioara şi Folkfest. A fost foarte iubită de public. (George Roca)