Tomaso Albinoni

Zilele trecute mă gândeam la marii compozitorii. Oamenii aceia care şi-au lăsat liberă imaginaţia şi au compus cu sufletul. Nu aveam nici o idee despre cine să scriu. Am încercat cu romanticii, dar deja mi se părea o listă prea mare, aşa că am renunţat. Întâmplător, cu o săptămână sau două în urmă, un prieten îmi cere să-l ascult pe Albinoni. Pe You Tube existând una din înregistrările vechi cu orhestră. Nu numai că mi s-a părut divin, dar am considerat că şi merită readus în amintirea iubitorilor de muzică clasică. Nu e un nume sonor. Poate că nu a fost la fel de cunoscut ca alţii, dar muzica lui este mai mult decât frumoasă. Parcă a fost pictată pe instrumentele muzicale.

Tomaso Albinoni a fost fiul lui Antonio Albinoni, un prosper comerciant de hârtie şi nobil Veneţian. A studiat vioara şi canto. Despre viaţa sa se cunosc destul de puţine, luând în seamă statutul de compozitor printre contemporanii săi. S-a născut în anul 1634 şi, se spune, că ar fi început să compună la zece ani.

În 1694 şi-a dedicat opera „Opus 1” concetăţeanului său veneţian Pietro, Cardinal Ottoboni; Ottoboni a fost un important susţinător al compozitorilor din Roma, cum ar fi Arcangelo Corelli. Albinoni a fost angajat în 1700 ca violonist la Fernardo Carlo, Duce de Mantua, căruia i-a dedicat opera sa „Opus 2”, colecţie de piese instrumentale. În 1701 a scris extrem de popularele suite  „Opus 3”, şi a dedicat această colecţie Marelui Duce Ferdinand III al Toscaniei.

S-a căsătorit în 1705.

Albinoni se pare că nu a avut o altă legătură cu aşezământul muzical de bază din Veneţia, oricum, a atins timpuriu faima de compozitor de operă în multe oraşe din Italia. În acea perioadă a fost de asemenea un compozitor de muzică instrumentală profilic: înainte de 1705, a scris în special trio sonate şi concerte de vioară, dar între 1705-1719 şi după a scris solo sonate şi concerte pentru oboi.

Spre deosebire de cei mai mulţi dintre compozitorii din vremea sa, nu pare să fi văzut în vreun post nici în cadrul bisericii nici la curte, fiind un om independent, care a preferat să compună o muzică fără influenţe.

În 1722, Maximilian II Emanuel, Principe al Bavariei, căruia Albioni i-a dedicat un set de doisprezece concerte, l-a invitat să conducă Opera princiară.

În 1742 o colecţie de sonate pentru vioară ale lui Albioni au fost publicate în Franţa ca operă postumă, şi cercetătorii au presupus multă vreme că aceasta însemna că Albioni a decedat în această perioadă. Totuşi se pare că a continuat să trăiască în Veneţia, în anonimat; o înregistrare din parohia San Barnaba, unde s-a născut, indică că un anume Tomaso Albinioni a murit în anul 1751, la vârsta de 84 ani, de diabiet.

Muzica:

A scris circa cinzeci de opere dintre care douăzeci şi opt au fost scrie în Veneţia între 1723 şi 1740, dar în prezent este cunoscut în principal pentru muzica instrumentală, în special pentru concertele de oboi.

Muzica sa instrumentală a atras atenţia în mod deosebit lui Bach, care a scris cel puţin două dintre fugile sale pe teme de Albioni şi a folosit în mod constant basul la exerciţiile de armonie pentru elevii săi. Mare parte a operei lui Albioni s-a pierdut în cel de-al doilea război mondial, prin distrugerea Bibliotecii de stat din Dresda, astfel încât se cunoaşte foarte puţin din viaţa şi opera de după mijlocul anilor 1720.

Faimosul „Adagio în Sol Minor” a fost reconstituit de Remo Giazotto după un fragment al părţii lente din trio sonata, ce s-a descoperit printre ruinele Bibliotecii de stat.

Lucrările sale publicate au fost:

Op. Sonata a tre

Op. Sinfonias & 6 Concerti a 5.

Op. 12 Baletti de Camera a tre.

Op. 6 Sonates da chiesa for violini.

Op. 12 Concertos pour violin.

Op. Sonata da camera.

Cu acestea fiind spuse, nu pot decât să vă urez să-l descoperiţi şi dumneavoastră.