Nicolae Jiga – un deschizător de drumuri în lupta pentru emanciparea românilor bihoreni
La Biserica cu Lună din Oradea, a avut loc lansarea lucrării monografice „Nicolae Jiga – Un deschizător de drumuri în lupta pentru emanciparea românilor bihoreni", de Titus Livius 
Roşu. Manifestarea a debutat cu un parastas dedicat memoriei celor doi oameni de cultură bihoreni. Moderator a fost Crăciun Parasca, consilier superior în cadrul DJCCPCN Bihor.
Cartea a apărut, post-mortem, la Editura Cogito, din Oradea, redactor de carte fiind David Voicu. Printre cei prezenţi la această manifestare, s-au aflat şi peste 100 de foşti elevi şi studenţi care au fost găzduiţi de internatului de băieţi "Fundaţia Sfântul Nicolae". Acesta a funcţionat la Oradea în perioada 1860 – 1950.
Despre carte şi autorul ei, au vorbit: prof. Lucia Cornea, omul de cultură Voicu David, Ioan Ţepelea, directorul Editurii Cogito, precum şi preotul Liviu Ungur. Nicolae Jiga a fost un devotat credincios al Bisericii, remarcându-se prin consistentele donaţii făcute bisericilor din Oradea, cât şi celor din judeţ. Nu numai Biserica i-a fost apropiată sufletului, ci şi şcoala, între anii 1839-1868, fiind director de şcoală însărcinat cu supravegherea activităţii şcolilor confesionale ortodoxe din Oradea şi din satul său natal, Sânnicolaul Român. În anul 1860, a pus bazele internatului de băieţi numit „Fundaţia Sfântul Nicolae”, pentru tinerii ortodocşi care frecventau şcolile din Oradea, iar în anul 1869, la Beiuş, înfiinţează un fond de pâine în valoare de 3.000 de florini, pentru elevii săraci de rit ortodox de la liceul de acolo.
Filantropismul său a fost cu atât mai valoros cu cât – în loc să-şi lase întreaga avere celor trei copii – a destinat-o, în cea mai mare parte, întemeierii fundaţiei amintite. Pentru aceasta, a fost şi este considerat un mare mecenat al Bihorului, alături de un alt bihorean, contemporan cu el, Emanuil Gojdu.
Întâlnirea de joi, de la Biserica cu Lună, s-a finalizat cu câteva propuneri importante: mutarea osemintelor lui Nicolae Jiga şi ale soţiei acestuia într-un spaţiu potrivit cu meritele sale, reînfiinţarea fundaţiei care i-a purtat numele, precum şi iniţierea de către fundaţia respectivă a unor acţiuni de recuperare a imobilelor care au aparţinut cândva familiei lui Nicolae Jiga. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor (DJCCPCN), Parohia Ortodoxă Centrală şi Editura Cogito Oradea.
Prof. Iosif POPA
——————————————————————————————————————————————-
Ligia CORNEA: CUVÂNT ÎNAINTE
Cu competenţa pe care i-au conferit-o atât pregătirea sa profesională cât şi cariera sa de dascăl de prestigiu într-o şcoală prestigioasă, profesorul Titus Roşu a desfăşurat o activitate ştiinţifică şi didactică meritorie. Pasiunea sa pentru cercetarea istorică a fost molipsitoare. Mulţi dintre foştii săi 
elevi de la Liceul „Emanuil Gojdu" figurează astăzi printre personalităţile vieţii academice, ale cercetării istorice şi arheologice şi ale istoriografiei româneşti.
Recunoaşterea meritelor profesorului Titus Roşu, a faptului că a fost o adevărată personalitate a oraşului Oradea, o atestă şi conferirea, de către Primărie, a calităţii de cetăţean de onoare al municipiului Oradea.
Titus Roşu s-a făcut cunoscut şi datorită preocupărilor sale în domeniul istoriei culturale, cu aplecare specială asupra istoriei bisericii ortodoxe locale şi a implicării acesteia în faptul de cultură, fie acesta carte veche românească şi circulaţia cărţii vechi, fie mecenat cultural. Indiferent de tema abordată, în centrul preocupărilor sale s-a aflat întotdeauna noţiunea de emancipare naţională românilor ardeleni.
Cartea aceasta apare postum. Ea atestă continuitatea preocupărilor sale ştiinţifice şi constituie finalizarea editorială a unei mai vechi intenţii şi dorinţe a autorului. Am putea spune că ea face parte din aşa numita „literatură de sertar”, fiind pregătită de multă vreme şi aşteptând condiţii propice pentru publicare.
Lucrarea a fost întocmită în mai multe etape, pe măsura acumulării materialului documentar. Din această cauză anumite teme se reiau în mai multe capitole. Cuprinsul e încă destul de stufos, căci nu a mai putut beneficia de sistematizare din partea autorului.
Ca profesor la Liceul „Emanuil Gojdu" în anii imediat postbelici, Titus Roşu a „girat" la un moment dat şi funcţia de pedagog la Internatul Fundaţiei Nicolae Jiga, unde, în mod tradiţional erau găzduiţi şi elevii de la „Gojdu". În acest context a avut acces în 1946 la documente din vechea arhivă a Fundaţiei Jiga, documente care ulterior au dispărut, distruse la începutul epocii staliniste. Cea mai mare parte a dosarelor studiate de Titus Roşu a fost distrusă chiar de conducerea Internatului imediat după reforma stalinistă a învăţământului din 1948.
Cartea aceasta este într-un fel o lucrare antologică, căci o parte din documentele studiate şi copiate în acea epocă au fost parţial valorificate deja, unele în paginile revistei Episcopiei Ortodoxe de Oradea – Legea Românească, altele în volumul colectiv aniversar publicat la Oradea în anii '70 ai secolului trecut. Reluarea după 1989 a temelor abordate în anii '70 are avantajul eliberării de orice constrângere ideologică şi implicit al posibilităţii publicării integrale a textului.
Cartea de faţă impresionează prin proporţii. Motivul ei central este desigur figura lui Nicolae Jiga, negustorul luminat care şi-a încununat viaţa printr-o remarcabilă operă culturală. Documentele şi informaţia valorificată completează datele cunoscute despre viaţa şi activitatea lui, despre opera sa de mecenat cultural, care a culminat cu întemeierea şi punerea în funcţiune a Fundaţiei. Cartea se înscrie însă şi într-un efort de continuă reconsiderare a societăţii româneşti locale din secolele 19 şi prima jumătate a secolului 20, îndreptând atenţia cititorului asupra mecanismelor de funcţionare a Fundaţiei prin urmărirea activităţii acesteia până la moartea lui Jiga, dar şi după aceea, cu tot ce a însemnat ea de-a lungul anilor: noua clădire a Internatului, activitatea lui Nicolae Zigre şi a lui Gheorghe Tulbure, întemeierea fundaţiilor similare de la Beiuş şi Tinca etc. Este de fapt viaţa Fundaţiei văzută din interior, aşa cum ne-o propune acest amplu volum şi cum n-a fost încă reflectată în bibliografia existentă până la ora aceasta. Dând in extenso şi pe perioade lungi listele beneficiarilor Fundaţiei, Titus Roşu realizează implicit şi o istorie socială a culturii.
Volumul nu se circumscrie structural titlului, căci titlul ales de autor este depăşit de conţinutul cărţii. Astfel, aceasta este completată în ultima parte cu Alte documente ale culturii româneşti, aici găsindu-şi locul teme ca: mişcarea pentru întemeierea unei şcoli pentru fete, date din activitatea ASTREI orădene, Oradea şi momentul Memorandumului, cazul Lucian Bolcaş etc.
Un cuprinzător indice de nume, adăugat de editorii şi îngrijitorii cărţii, însoţeşte această lucrare, lărgindu-i astfel sfera de interes şi prin acest util instrument de lucru. Studiul profesorului Titus Roşu are, aşa cum aminteam, ca punct de plecare biografia lui Jiga. Cartea doreşte să ne restituie această personalitate în toată complexitatea sa, dar depăşeşte de fapt această primă intenţie, sugerând, prin forţa evocatoare a documentului de epocă reprodus, impactul social remarcabil şi pe termen lung al Fundaţiei, rolul jucat de aceasta în formarea elitelor româneşti locale de-a lungul a mai mult de un secol. Din acest punct de vedere, Titus Roşu îl aşează pe bună dreptate pe Nicolae Jiga într-o galerie a celor mai "eficienţi" reprezentanţi ai comunităţii româneşti orădene, alături de Emanuil Gojdu şi de Iosif Vulcan.
Cu siguranţă că parcurgerea paginilor acestei cărţi va oferi cititorului nu numai introducerea în atmosfera unor vremuri revolute, dar şi numeroase prilejuri de meditaţie asupra unei importante epoci formatoare din existenţa intelectualităţii române locale şi nu în ultimă instanţă asupra importanţei cercetării arhivelor, dar şi a păstrării acestora.
Lucia CORNEA
Muzeograf
——————————————————————————————————————————————-
Voicu DAVID: NOTA ASUPRA EDIŢIEI
Nu vrem prin această notă să înlocuim sau să facem acel studiu introductiv pe care şi l-a dorit autorul şi care spre regretul nostru nu s-a materializat fiind prea mult refuzaţi.
Deci, faptul că nu s-a făcut nu a depins de noi deşi l-am dorit neapărat. Am încercat să suplinim această lipsă prin truda de a înlesni, de a uşura studierea subiectului acestei monografii – fiindcă credem sau mai bine zis suntem convinşi că este o monografie-document – prin introducerea unor elemente ajutătoare ca:
– Micul glosar de cuvinte mai puţin cunoscute întocmit şi cu sprijinul d-lui prof. univ. Blaga Mihoc, glosar ce se referă direct la text fără a-l vrea şi neapărat gramatical
– Indicele de nume şi, în parte, tematic
– Arborele genealogic al familiei Jiga-Judeu întocmit de regretatul prof. univ. dr. Teodor Savu – strănepot al lui Nicolae Jiga – întocmit la cererea autorului înaintea decesului său. Acest arbore genealogic nu este cuprins în Indicele de nume fiind terminat mult prea târziu pentru a mai putea fi introdus.
Este cazul să o spunem, cum de altfel o şi face în prefaţă stimata d-nă Lucia Cornea, că această carte-document este o carte de sertar finalizată de autor cu mulţi ani în urmă, dar pe care el (ca de altfel şi celelalte cărţi ale sale) nu le-a putut publica din varii motive, autorul fiind adeseori lăudat, omagiat, chiar decorat cu mari distincţii ale statului, dar din păcate nu şi le-a publicat, majoritatea scrierilor sale rămânând în manuscris. Abia după 1989 găseşte înţelegerea deplină şi sprijinul îndeosebi din partea foştilor săi elevi ing. Alexandru Pop cu ajutorul căruia va reuşi să-şi publice în 1992 „Oradea – Cetatea Bihor, străveche vatră voivodală…", în 1993 „Beiuşul – centru politic şi de cultură românească", în 1999 „Însemnări şi inscripţii bihorene" (vol I-II), prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar în 1998, „Mănăstirea ortodoxă de maici din Voivozi – Bihor", colaborând şi la tipărirea ca sponsor a Însemnărilor şi inscripţiilor bihorene, d-na Amalia Ţâmpău în 1997 „Legea românească – ortodoxia…” chiar şi pe noi nu întâmplarea ne-a plasat în postura cu ghilimelele de rigoare de „executori testamentari" ai voinţei autorului privind această carte, ci însăşi voinţa sa: „vino şi mă ajută" vom face aşa cum am făcut cu cartea Mănăstirea Voivozi… vei merge la tipografie şi vei scoate manuscrisul să-l pun în rând şi-l vei duce pe capitole la tipar fiindcă Sandu Pop nu mă mai poate ajuta (regret profund faptul că ing. Alexandru Pop nu-l mai putea ajuta).
Am păstrat şi folosit textul din manuscrisul original fără a ne permite imixtiuni în text folosindu-le în ediţia de faţă „ad literam" şi nu „ad libitrum". Am comasat însă patru capitole folosind prin intercalare textul autorului, patru capitole care se refereau la acelaşi subiect, repetându-se, fiind de fapt articole publicate în diferite reviste şi ziare cu ocazii aniversare şi inserate în manuscris de autor prin compactare pentru a nu le pierde din vedere când va finaliza cartea. Două priveau viaţa şi activitatea lui N. Jiga şi două îl priveau pe Iustin Ardelean. Am exclus un capitol de circa o pagină privind viaţa lui N. Jiga, repetare a celorlalte două mai sus pomenite.
Am păstrat textul din manuscrisul original fără a-l corecta chiar şi atunci când maşina de scris a autorului veche şi cu defecţiuni a cauzat aşa-zise greşeli sau nu a marcat anumite semne de punctuaţie: ghilimele îndeosebi, pentru a nu modifica din manuscris decât ce am arătat mai sus.
Toate aceste mai sus pomenite urmau să fie făcute de autor, depunerea manuscrisului la solicitarea rectorului prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar făcându-se în grabă, rectorul spunându-i unui colaborator al autorului „…adă-mi tot ce a scris … că totul public", din respect pentru cel ce i-a fost şi domniei sale profesor la Liceul Emanuil Gojdu în primii ani de liceu. Din această colaborare s-a născut cum am arătat deja două din cărţile autorului, îndeosebi „Însemnări şi inscripţii bihorene" gest al prof. T. Maghiar care îl veşniceşte pe T. L. Roşu prin cea mai citată operă a sa – operă de referinţă ce însumează ani grei de trudă prin vizitarea a nu mai puţin de 208 biserici şi cimitire din "Ţara Bihării", copiind însemnări de pe cruci din cimitire, de pe ancadramente de uşi şi din adnotări sau note făcute pe paginile sau spaţiile libere din cărţile vechi de cult găsite în biserici, date istorice inedite proving trăirea noastră pe aceste locuri, mărturii ce multe azi sunt pierdute.
Tipărirea şi publicarea cărţii a durat atât de mult de la decesul autorului cu profund regret o spunem şi datorită refuzurilor celor solicitaţi de familia autorului cât şi de noi a unor persoane categoric mai îndrituite din toate punctele de vedere decât noi, de a se ocupa de carte, de studiul introductiv dorit chiar de autor. După decesul său, cartea ajungând la tipografie, familia sa a fost nevoită să scoată manuscrisul spre a-l pune la punct pentru a fi gata de tipar.
Mulţumim în mod deosebit d-lui prof. univ. dr. Ioan Ţepelea pentru acceptul de a edita cartea. Micul colectiv constituit sub autoritatea sa s-a străduit să se ridice la nivelul dorinţei şi exigenţelor autorului (oare am reuşit?).
Textul corespondenţei solicitatorilor adresat Senatului fundaţional greoi şi plin de arhaisme, regionalisme şi latinisme – multe inventate de elevii ce nu-şi cunoşteau limba maternă – progresul în limbă văzându-se pregnant de la an la an în cererile lor – a dat mult de furcă tânărului culegător al textului Cristian Alb care a cules multe pagini fiind nevoit a silabisi, a culege, literă cu literă textul. Fapt ce a dus la întocmirea Glosarului prin care încercăm explicarea fără pretenţii gramaticale a cuvintelor.
Deosebita pricepere a d-lui ing. Adrian Abrudan, tehnoredactorul cărţii, ne-a salvat pe toţi de bâjbâieli şi incertitudini. Corectorii: Mr. (R) Daniel Ştefănuţii şi Sorin Indrieş, ne-am străduit să ne ridicăm pe cât posibil măcar în apropierea celorlalţi din colectiv, adevăraţi profesionişti.
Un scurt cuvânt merită spus şi despre personalitatea celor doi eroi ai cărţii: – autorul prof. T. L. Roşu şi subiectul N. Jiga şi legătura spirituală dintre cei doi. Prof. T. L. Roşu a fost un spirit neliniştit, „fire vulcanică – uneori colţoasă – de adevărat luptător" – cum singur spunea: pentru aducerea la lumină a adevărurilor trăirii noastre pe aceste meleaguri. Acest spirit bătăios şi tenace uneori caustic dar totdeauna prob, totdeauna sincer, totdeauna cinstit în afirmarea dragostei de neam, de trecutul şi viitorul său, de legea sa strămoşească şi păstrarea vie şi nealterată a acestei legi transpare nemijlocit din întreaga sa operă. A fost omul care a rămas de-a lungul întregii sale vieţi ataşat nemijlocit ideii de patriotism – un adevărat patriot militant, fără a avea însă resentimente faţă de alţii. Înainte de moartea sa, cu trei săptămâni, în iunie 1999, se confesa: „În cărţile mele nu vei găsi ură ci doar luptă, luptă pentru aducerea la lumină a adevărului trăirii noastre pe aceste locuri". A mai fost şi a rămas până la final un dascăl, de excepţie, profund dăruit chemării sale spunând mereu că tot ce a realizat a realizat numai cu ajutorul elevilor săi din Cercul de istorie al Liceului Em. Gojdu pe care el însuşi l-a înfiinţat.
Şi cum să nu-l fi impresionat pe acest om de spirit personalitatea lui N. Jiga cu atât mai mult cu cât după cum singur o mărturiseşte în carte i-a cunoscut pe viu activitatea nu numai din mărturiile scrise găsite în arhiva fundaţiunii sale azi regretabil dispărută, ci chiar fiind îndrumător al internatului, alături de prof. Ioan Cotruş – fratele poetului Aron Cotruş şi tatăl eseistului şi criticului Ovidiu Cotruş – şi alături de cunoscutul profesor de fizică Nistor Gal, toţi trei profesori ai Liceului Emanuil Gojdu.
L-a impresionat îndeosebi omul deosebit care a fost N. Jiga şi despre care – fapt regretabil – s-a vorbit şi scris în vremile din urmă că a fost doar un modest comerciant, fără studii şi fără activitate politică încercându-se minimalizarea personalităţii sale cu zelul demolator ce caracterizează epoca noastră.
Nicolae Jiga, acest martir postmortem fiindcă chiar şi după moarte memoria sa trebuie să îndure martirajul nerecunoştinţei noastre, a moştenitorilor testamentului său, a celor pentru care a gândit, trudit şi făptuit, a celor pentru care se poate spune şi-a dezmoştenit urmaşii direcţi pentru a-şi face naţiunea, neamul, urmaş. I-am dat numele unei străzi, oare ce-şi mai putea dori, nu? Nu-i ajunge? Dar cine ştie sau mai ştie citindu-i numele la capăt de stradă cine a fost şi ce înseamnă cuvântul – şi în cazul său – de mecena sau mecenat!
Ce studii a avut şi câte? Atâtea câte generaţii sau chiar elevi interni a avut aşezământul său! Atâtea a avut! Câte sute de intelectuali români deosebit; din familii sărace şi-au făcut studiile liceale şi universitare datorită lui nu numai din Bihor sau „Ţara Crişanei", ci şi din Banat, Ardeal şi părţile ungurene, din toată Transilvania şi chiar dincolo de ea. Mulţi intelectuali de azi îşi au obârşia studiilor lor în aşezământul său fiindcă mare parte din părinţii lor, a dascălilor lor – învăţători sau profesori – a preoţilor lor au făcut parte sau au avut legătură cu aşezământul său: Roman Ciorogariu, Nicolae Zigre, Moise Popovici, Iustin Ardelean, Emil Petrovici, Ovidiu Drimba, Teodor Savu, Emil Roşescu şi atâţia alţii.
Acest atât de modest comerciant lipsit de studii într-atât încât a fost 29 de ani inspector al şcoalelor româneşti din Oradea şi împrejurimi, cel ce conştient de precaritatea învăţământului în limba română din Imperiul habsburgic a făptuit Fundaţia sa şcolară pentru care însuşi împăratul îl decorează: în grad de cavaler cu Crucea de aur pentru merite!
Ce activitate politică a avut el, modestul comerciant fără studii? Dar acei zeci de ani în care a fost senator orăşenesc, şi chiar viceprimar al Orăzii, dar activitatea sa alături de Gojdu pentru emanciparea românilor ortodocşi de sub epitropia – conducerea – Patriarhiei sârbeşti de la Carlovitz – paşi mărunţi – care au dus la înscăunarea unui episcop şi pe urmă mitropolit român în Transilvania şi apoi deputăţiile primite şi făcute alături de Gojdu la Episcopia Aradului – Timişoarei – Patriarhia de la Carlovitz şi Guvernul de la Pesta! Şi nu a avut activitate politică?
Este necesară, aşa cum propune însuşi autorul, plasarea unei statui a lui N. Jiga alături de Iosif Vulcan şi Emanuil Gojdu – care l-au preţuit – în centrul oraşului al cărui viceprimar, senator şi nu numai a fost, într-un adevărat panteon. Pentru ortodocşi a fost şi „prim curator”, „epitrop primar” al bisericii, un post însemnat şi de mare cinste pe vremea aceea.
Venim şi noi cu modesta, umila, dar ferma propunere ca osemintele familiei Jiga din Cimitirul Municipal să fie cu toată pioşenia strămutate din actualul lăcaş de veci în cavoul familiei Nicolae Zigra cu care prin nepoata sa de fiică s-a şi înrudit, loc fiind suficient. În actuala locaţie nu se poate oficia nicio slujbă de pomenire, mormintele fiind atât de apropiate încât nici preoţii n-ar avea loc pentru oficiere. Strămutarea osemintelor lui N. Jiga, a soţiei sale şi a familiei ginerelui său N. Diamandi ar face posibilă oficierea aşa după cum singur N. Jiga a stipulat prin testamentul său: de parastase de ziua onomastică în fiecare an, şi ne-ar da şi nouă, „moştenitorilor săi", posibilitatea unui pelerinaj cu toată simţirea şi pioşenia pe care biserica noastră şi noi i-o datorăm şi nu numai lui.
Această carte, adevărat document, alcătuită de regretatul profesor şi istoric Titus L. Roşu, se vrea şi reuşeşte să fie o reparaţie prin readucerea în memoria noastră a acestui mare spirit care a fost Nicolae Jiga, azi pe nedrept uitat. Mulţumim tuturor celor ce în mod nemijlocit şi dezinteresat ne-au ajutat:
– Consiliului judeţean al judeţului Bihor
– Familiei profesorului T. L. Roşu pentru încrederea mai mult decât onorantă şi fără rezerve pe care ne-a arătat-o,
– Prof. univ. dr. ing. Teodor Maghiar cel ce, ca un adevărat mecena, a acceptat publicarea operelor profesorului T. L. Roşu şi fără aportul şi încurajarea căruia nu ar fi apărut această carte.
– Un pios omagiu regretatului prof. univ. arh. Diacon dr. Teodor Savu pentru contribuţia efectivă prin întocmirea arborelui genealogic al familiei Jiga-Judeu şi pentru încrederea, sfaturile şi îndrumările date.
– Prof. univ. dr. Ioan Ţepelea pentru acceptarea editării cărţii, încrederea şi răbdarea avută de-a lungul întregului parcurs al editării.
– Prof. Crăciun Parasca, consilier al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor pentru sugestiile şi sprijinul efectiv acordat
– D-nei muzeograf Lucia Cornea pentru efectiva participare, cât şi d-lor Adrian Buzaş şi Szabo Alexandru de la Muzeul Ţării Crişurilor
– D-lui Director Dulgău de la Arhivele Naţionale – Oradea pentru calda înţelegere şi sprijinul pe care ni l-a dat
– D-nei Laura Stanciu-Derecichei pentru solicitudinea cu care ne-a pus la dispoziţie bibliografia privind viaţa şi activitatea profesorului T. L. Roşu
– D-lui prof. Cristian Ţoţa, de la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş pentru informaţiile trimise
– D-lui prof. univ. dr. Blaga Mihoc pentru participare la întocmirea Glosarului
– D-lui prof. Laviniu Ţepelea, "naşul" colaborării cu Editura "Cogito"
– Micului colectiv redacţional: tehnoredactare ing. Adrian Abrudan, culegere Cristian Alb, corectură Mr. (R.) Daniel Ştefănuţii şi Sorin Indrieş pentru fructuoasa colaborar
Îngrijitorul ediţiei
Voicu DAVID
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.