Georgea Cristea si regii suedezi

George Cristea este orădean, născut în anul 1929, 17 ianuarie. După mamă, este nepot al preotului ortodox Cosma din Berechiu. A fost elev al liceului „Emanuil Gojdu", din Oradea, pe care l-a finalizat în 1948. A terminat apoi Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca. Soţia este profesoară de engleză şi au împreună un băiat, care a terminat Politehnica din Stockholm.

După absolvirea facultăţii este repartizat la Institutul Pedagogic din Oradea, apoi a lucrat la Universitatea din Bucureşti, unde urcă şi primele trepte ale carierei de cadru universitar. În 1971 s-a ivit ocazia să încheie un contract cu Universitatea Costantine din Algeria, ca profesor de specialitate, numai că, în 1976, acest contract nu a mai fost prelungit de către autorităţile române, aşa că a ales drumul pribegiei…

S-a stabilit în Suedia. I-a fost greu la început, mai ales până a învăţat limba. A început să lucreze ca profesor şi cercetător la Institutul de Teatru Dramatic, Film şi Televiziune ce aparţine Universităţii din Stockholm (comparabil cu IATC-ul de la noi), care pregătea personalul tehnic, regizori, cameramani, producători în domeniul scenografiei etc.

„În Algeria am creat un centru de tehnici audio-vizuale, am predat la început fizica, iar treptat, materii din acest domeniu. De aici m-am deplasat în diferite zone ale Algeriei, inclusiv în Sahara", de unde i-a rămas, după cum amintea, o bună parte din inimă. Aici a dat de picturile rupestre, pe stâncile din Tassili. Le-a văzut, s-a ataşat lor, apoi a revenit să le vadă. A realizat o colecţie ce numără mii de diapozitive, pe care le-a arătat celor de la institut care s-au arătat deosebit de interesaţi, astfel că au înfiinţat un departament de cercetare prioritară, prin gesturi, măşti dansuri, ca elemente de pre teatru. Existau aici elemente pre teatrale, înainte de înfiinţarea teatrului (cu 500 de ani înainte de Cristos).

După o activitate de 15 ani i-a fost publicată şi cartea, în suedeză, cu un rezumat în limba engleză, care cuprinde observaţiile sale de cercetător şi multe imagini, însoţite de concluzii, că, întradevăr, aceste elemente pot fi socotite ca preteatru, acestea s-au perpetuat şi s-au utilizat în teatrul propriu-zis de mai târziu.

Pe George Cristea l-a interesat îndeaproape evoluţia civilizaţiei sahariene, deoarece odată cu venirea deşertului populaţia s-a disipat, a plecat, dar unde a plecat? S-a stabilit că în Tassili există o succesiune de mii de ani de pictură pe pereţi a tuturor populaţiilor care au trecut pe aici, iar cele mai vechi, după câte susţine acest cercetător, sunt de o vechime de 7.500-8.000 de ani înainte de Cristos, şi reprezintă animalele care trăiau în perioada respectivă, care au dispărut cum ar fi elefanţi, rinoceri, care se mai găsesc azi doar spre Ecuator. „În Mali, am văzut reprezentat pe aceste picturi un fel de bumerang, pe care îl folosesc şi în prezent. Femeile frumoase robuste, pictate în Tassili, le-am regăsit în Mali, în grupul de locuitori numiţi fulami". Autorul stabileşte că populaţia a mers spre Egipt, dar şi spre Răsărit. A căutat similitudini între cele mai vechi reprezentări şi se pare că există…, motiv pentru care George Cristea şi-a continuat cercetările, fiind de mai multe ori în Egipt.

Volumul „Elementele pre teatrale în picturile şi gravurile rupestre din Sahara” a fost publicat în limba suedeză, fiind solicitat să fie tradus în limba arabă, autorul se gândeşte să fie tradus şi în româneşte. Despre Maramureş, rămas tot la inimă, George Cristea are mai multe publicaţii, o carte apărută în 1989, la Sibiu, iar alta, împreună cu Mihai Dânsuş, directorul Muzeului de la Sighetul Marmaţiei, apărută în 2000, prin grija Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti. Întregul tiraj s-a epuizat în 3-4 luni, deci se impune, fireşte, reeditarea acesteia.

Amintim alte două lucrări care-l reprezintă pe George Cristea: „Unde este centrul Europei?" şi am aflat şi răspunsul, este mitul centrului, simbolistica lui şi pe care o explică cu toată filozofia lui, în primele pagini ale cărţii. „Totul depinde de cum sunt luate graniţele Europei. Iar cea de-a doua  carte”.  Documente sudeze despre „Răscoala lui Horea”, sunt tratate pe larg rapoartele lui Lasch Von Engelstrong, pe atunci ambasadorul Suediei la Viena, care  a  urmarit, in mod  special acest fapt.

Noua s-a vizită „acasă" are un prilej fericit şi cu această ocazie lansează cartea „Regii şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc. Secolele VII-XX”, editată de Academia Română. Cartea, după cum precizează dl. George Cristea, relatează trecerile prin spaţiul românesc a unor diplomaţi şi regi suedezi, mai multe decât cele ce se ştiam până acum. Am cercetat documente care sunt în arhivele de la Stokholm, dar şi pe cele româneşti. Cercetarea a durat timp de 8 ani. Repere i-au fost şi scrierile lui Nicolae Iorga, care s-a ocupat în special de regele Carol al XII-lea, după înfrângerea la Oltava, în 1709, care s-a refugiat spre Vest cu restul armatei peste Nistru, la Tighina. Tot la Iorga am găsit însemnări despre un ofiţer român care a luptat în armata regelui Carol al XII-lea. Am relatat pe larg în carte despre un diplomat suedez, Klaus Roland, şi care în 1657 a fost trimis de Carol al X-lea la Constantinopol pentru a lega o alianţă între Suedia şi Imperiul Roman împotriva Rusiei, Poloniei şi Germaniei. Diplomatul cu caleaşca şi cei 30 de călăreţi a trecut prin Europa, intrând chiar pe la Oradea, unde a stat 2-3 zile, şi a luat legătura cu cei care se aflau în conducerea primăriei, a fost găzduit bine, iar apoi au plecat spre Ciucea şi Cluj, unde au stat 2-3 zile, apoi au plecat la Braşov, trecând spre Ţara Românească. Este deosebit de interesant episodul care arată primirea călduroasă a populaţiei din satele româneşti.

În 1885, regele Oscar al II-lea a călătorit pe la noi prin ţară, în drum spre Constantinopol, unde era bolnav băiatul său. La întoarcere s-a oprit la Bucureşti fiind oaspetele regelui României, Carol I, căsătorit cu Elisabeta (Pauline Elisabeth Ottilie Luise zu Wied), sau Carmen Sylva, care era nepoata soţiei lui Oscar al II-lea, Sofia. Familia regală română l-au primit cu mare fast şi vizita lui particulară s-a transformat într-una oficială. În onoarea acestuia s-au rostit toasturi, s-a dat un banchet, s-au făcut aprecieri la adresa regelui Carol I, dar şi la armata română care a avut o contribuţie esenţială la câştigarea războiolui de independenţei a României.

Cartea „Regii şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc. Secolele VII-XX" editata de Academia Română, a fost lansată la Bucureşti, la Ministerul Afacerilor Externe, în prezenţa unor academicieni, oameni de cultură, şi reprezentanţi ai societăţii civile.