Confesiuni la o lansare de carte

Acolo, departe de ţara sa, acolo în ţara în care trăieşte de ani mulţi, Paul Goma continuă să scrie, scrisul îi face bine, să vorbescă cu el însuşi, e ca un tratament. De ce simte Paul Goma nevoia tot mai mult să călătorescă în propriul său trecut? O face pentru a lăsa ceva sincer pentru atunci când nu va mai fi, iar dacă-i citiţi cărţile veţi vedea că ceea ce scrie este exact viaţa! Şi nu alta decât propria sa viaţă! În esenţă este o demonstraţie de felul în care eşecul poate să semnifice o victorie şi izbânda o înfrângere. Depinde de la ce distanţă priveşti lucrurile şi, mai ales, cu ce inimă.

Nu sunt membru în nici un partid, nu mă interesează politica, dar îmi place literatura, adică formă de creaţie artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; adevărata artă a cuvântului. Îmi place să scriu şi să editez carte şi consider că merită mai ales cei tineri să afle cine este acest minunat scriitor. Poporul român, mai ales tânara generaţie, trebuie să cunoască experienţa prin care a trecut copilul-omul Paul Goma. Eu sunt licenţiată în ştiinţe juridice, un om căruia îi place adevărul şi dreptatea. E o onoare pentru mine să editez cărţile domnului Paul Goma, al cărui mare merit este că spune adevărul. Cu aceste cărţi Paul Goma a fost cunoscut în străinatate, securitatea însă nu l-a iertat. A fost mereu arestat, anchetat şi bătut. Confruntarea a devenit şi mai puternică o dată cu apariţia „Mişcării 77” când au fost arestaţi mai mulţi. Totuşi, notorietatea lui Paul Goma, citit şi recunoscut în apus, îl apără. Este prea periculos de a fi acceptat în ţară şi, la 20 noienmbrie 1977, Paul Goma este expulzat împreună cu soţia şi copilul. De atunci, Paul Goma devine un exilat şi nici după 1989 nu revine în ţară refuzând invitaţiile ce i se fac, declarând că va reveni doar atunci când comuniştii nu mai sunt la conducerea ţării.

Paul Goma este unul dintre cei mai mari scriitori ai vremurilor noastre. Poate cel mai curajos, refuzând să urmeze noile canoane impuse mai mult sau mai puţin de critici şi mai ales de comunişti… Scrie romane, eseuri pamflete, jurnale, continuând să denunţe ticaloşia şi barbaria comunismului, a securităţii, dar şi ipocrizia, mincuna şi înşelătoria ori de câte ori i se iveşte ocazia. El este un cronicar al vieţii şi opresiunii sub comunism, cum nu a făcut-o nici un alt scriitor român. Cărţile lui Paul Goma au valoare şi vor dăinui pentru că reflectă cu onestitate o realitate trăita cu tot dramatismul şi suferinţele ei. El rămâne un scriitor cinstit şi onest, care caută adevărul, dezvăluind situaţiile şi evenimentele aşa cum s-au petrecut. Da, numai că, dintre nenumăratele diversiuni din ultimii ani îndreptate împotriva culturii româneşti, cea mai obraznică este atacul la opera lui Paul Goma. Am mai spus-o şi o spun: la noi ca la nimenea. Adică vreau să spun că noi nu ştim să ne apreciem valorile decât după moarte şi asta pentru că profitorii de ieri şi de azi iar au ajuns primii şi la binefacerile democraţiei şi-i hăituiesc pe cei care au într-adevăr talent. Puteţi sa butonaţi mult şi bine canalele televiziunilor, care har Domnului acum nu le mai poţi număra pe degetele de la mâini, butonaţi-le că nu o sa-i vedeti pe ecrane decât pe cei care ne-au îmbrobodit şi pe vremea comuniştilor, cei care l-au slăvit şi apoi l-au împuşcat pe „prea iubit” chiar în ziua de Crăciun. De ce, îi întreb pe aceşti „artişti ai neamului”, de ce în „dezbaterile" lor, ei nu acceptă şi alte puncte de vedere, nu dau citate din opera lui Goma, nu pun în evidenţă aprecierile critice europene sau pe cele naţionale – de pildă, ce a spus Eugen Ionescu sau Eugen Simion despre opera lui Goma?

Publicul românesc are parte de teatru, pe marile sau pe micile ecrane apar tot felul de bazaconii, dar nu nu se joacă mai deloc Lucian Blaga şi Camil Petrescu, „Geniu pustiu” a lui Eminescu şi nici prin gând nu i-a trecut unuia dintre marii noştri regizori să facă un spectacol de teatru sau un film după „Arta refugii”, de exemplu, a lui Paul Goma. Vreţi să ştiţi adevărul? Paul Goma este un scriitor angajat în lupta împotriva tiraniei şi barbariei comuniste pe care a cunoscut-o încă din copilărie. Intransigenţa neiertatoare a lui Paul Goma îi creează mulţi duşmani. Nu-şi iartă nici prietenii pe care îi prinde cu minciuna şi ipocrizia. În special cei care conduc astăzi Uniunea Scriitorilor din România, ca şi unele publicaţii literare, îi sunt duşmani declaraţi. Cred că este obligatoriu să ne apreciem valorile şi domnul Paul Goma trebuie repus în drepturi, trebuie sa vină acasă. Ţinându-ne valorile acasă vom avea doar de câştigat. Politicienii noştri se mândresc că am intrat în Europa. Vreau să le spun că, înainte de a fi români europeni să fim oameni. Viitorul se construieşte cu oameni, pentru oameni. Consiliului Mondial Roman s-a alăturat demersurilor făcute în ultimul timp de mai multe asociaţii şi persoane fizice care-l susţin pe scriitorul Paul Goma din partea României pentru Premiul Nobel pentru literatură. Printr-o scrisoare deschisă adresată Preşedintiei României, Academiei Romăne, Uniunii Scriitorilor şi Pen-Clubului Român, Consiliul Mondial Român îşi manifestă în mod clar sprijinul în cursa pentru Premiul Nobel a acestui important nume al literaturii române contemporane, care a scris într-o manieră extrem de prolifică atât din ţară, cât şi din exil.

Dacă veţi citi „BONIFACIA”, veţi afla, la finalul ei, care este întrebarea obsedantă la care însăşi autorul a căutat răspunsul cu febrilitate. Îl veţi descoperi trist, înfăşurat în pânza albă a singurătăţii, vorbindu-şi sau interpelând oglinda goală într-o cameră fără ecou. Ar fi greu să ţi-l imaginezi născut din carnea unei femei pentru că autorul trăieşte izolat într-o lume mai degrabă vegetală în care singurul contact uman este cel cu familia şi trecătorii reci şi fără chipuri. Paul Goma iubeşte adevărul, a visat şi a aşteptat dragostea, luna plină i-a păzit şi luminat cărarea spre aceasta, i-a adus frământări şi linişte deopotrivă. E nevoie de curaj să rămâi romantic şi să scrii frumos despre adevăr şi despre dragoste, fie într-un octombrie friguros, fie la o ceaşcă de cafea ninsă cu fulgi negri… Acest roman se vrea invitaţia autoarului la o pauză de respiraţie, la o fugă din infernul citadin, la regăsirea plăcerii simple a unei plimbări într-o pădure foşnitoare, frunzele, ah frunzele şi secretele pe care i le şoptesc autorului meu preferat…

Uneori rândurile sunt încărunţite, bătrâne, alteori sunt doar „cumsecade” sau cum se cade, aş accentua eu. Au trecut secundele, minutele şi orele, zilele şi nopţile, s-au împlinit aproape treizeci  de ani de când Paul Goma duce dorul pământului românesc, acolo unde ar vrea din tot sufletul să-şi poarte paşii cât mai are de trăit. Dacă există ochi care văd şi urechi care aud, măcar acum în al doisprezecelea ceas Paul Goma trebuie repus în drepturi şi merită pe deplin nominalizarea pentru Premiul Nobel.

O seară deosebită pentru toţi cei prezenţi la lansarea cărţii „BONIFACIA” a lui Paul Goma, singura carte din câte le-am prezentat până acum ca editor şi la care autorul nu este prezent. Nu pentru că nu ar fi vrut, dar cred că aţi înţeles din rândurile mele că nu este în ţară, că trăieşte undeva departe, în exil. Gândul lui Paul Goma sunt sigură că este la noi. Aceasta este o seară încununată de lacrimi de fericire şi îmbrăţişări calde oferite celor veniţi în număr atât de mare să-l susţină pe domnul Paul Goma. Daţi-mi voie să-l reprezint eu pe acest scriitor deosebit, pe scriitorul meu preferat şi ca mine ştiu că sunt mulţi, daţi-mi voie să spun ceea ce sunt sigură că ar fi spus şi domnul Paul Goma dacă ar fi fost în mijlocul nostru: „Când aţi citit ceea ce eu am scris în această carte aţi fost mai aproape de sufletul meu ca niciodată…! Vă mulţumesc tuturor că existaţi! Altfel spus, eu n-aş fi avut pentru cine scrie…”

 Dacă există ochi care văd şi urechi care aud, măcar acum în al doisprezecelea ceas, Paul Goma trebuie repus în drepturi şi merită pe deplin Premiul Nobel pentru literatură!