Interviu cu Daniela Sontica

Presupun că poezia e una din marile dumneavoastră iubiri, cum a fost debutul?

Poezia este, în privinţa scrisului, marea mea iubire, aşa este. Debutul meu literar s-a produs în noiembrie 1989, o dată cu publicarea unei poeme în revista "Convorbiri literare". După un timp în care nu am mai publicat decât foarte puţin, deşi am scris, a urmat publicarea volumului de debut, "Arlechini într-o pădure sălbatică", la Editura Vinea, în 1995. A fost publicat ca premiu în urma unui concurs de manuscrie al editurii.

Ce impact ati avut la publicul tânăr?

Nu mi-am putut da seama niciodată dacă scrisul meu a avut sau nu vreun impact asupra cuiva din moment ce nu mi-am promovat acea carte de debut aşa cum ar fi trebuit, nu m-am alăturat nici unei grupări, prietenii, sau găşti literare, iar ceea ce critica a scris despre carte a fost prea puţin şi nerelevant. Să zicem că volumul nu a fost de impact. Dar peste toate acestea nici nu te poţi aştepta la vreo receptare când cartea nu se află în librării. Aceasta este o hibă a editurilor de poezie din ţara noastră pe care nu şi-o pot încă vindeca. Este şi un cerc vicios: librăriile nu iau cărţi de poezie pe motiv că nu se vinde poezia, iar cititorii nu cumpără pentru că n-au de unde. Mai multă receptare aştept de la publicul cititor – fie tânăr, fie nu – în ceea ce priveşte proaspătul meu de volum de poezie, "Uitaţi-vă prin mine", publicat la Editura Brumar.

Sunteţi redactor la un cotidian central important, "Jurnalul Naţional". Cum se împacă poezia cu activitatea de jurnalist?  

Profesia de jurnalist mi se potriveşte foarte bine. Îmi place enorm ce fac, mai ales că sunt redactor la un departament cu totul special, din punctul meu de vedere, Ediţia de Colecţie. Temele sunt totdeauna altele, am privilegiul să intru în contact cu oameni din toate domeniile, sunt nevoită să învăţ mereu alte lucruri, nu mă pot plictisi niciodată. Trebuie să caut cărţi în biblioteci, să mă documentez pe teren, să vorbesc cu oameni deosebiţi. Mereu altceva. În plus, scriu şi pe teme religioase la ziar, fapt care îmi aduce şi altfel de împlinire sufletească. Şi, în general, scrisul, indiferent cum ar fi el, îl consider o plăcere. Pentru poezie nu-mi mai rămân totdeauna rezerve suficiente. Dar poezia poate veni pe neaşteptate sau poate fi căutată, şlefuită îndelung. 

Considerati obositoare activitatea de jurnalist? Lucraţi de 14 ani în presă, cum a fost începutul?

Când mă gândesc la primele mele articole publicate în ziarele locale din Buzău, "Muntenia" şi "Informaţia Buzăului", nu pot să nu zâmbesc cu indulgenţă. Însă aşa sunt probabil toate începuturile. Sunt la fel de importante şi talentul, dar şi perseverenţa şi credinţa că meseria aleasă este cea care ţi se potriveşte. Am lucrat mulţi ani ca secretar de redacţie şi, în paralel, am scrias şi articole. Mai mult în domeniul cultural, reportaje şi interviuri. De câţiva ani, sunt doar redactor. Este suficient. Dacă este obositor? Nu mai mult decât m-ar obosi o profesie care nu mi-ar plăcea.  

Care vă este starea civilă? Cu siguranţă familia e pe primul loc, dar nici "prima dragoste", poezia,  nu o neglijaţi! Sunt alături de dvs. în tot ce înterprindeţi?  

Sunt căsătorită de curând cu poetul Dan Cârlea. Nu se pune problema să fie cineva sau ceva pe primul loc. Poate şi pentru că suntem o familie de poeţi, lucrurile vin de la sine. 

Pe când un viitor volum de poezii?

Nu ştiu cât de repede o să public un alt volum de poezii, deocamdată mă bucur de cel abia ieşit de sub tipar, "Uitaţi-vă prin mine". Şi sper să se găsească destui ochi care să privească prin cartea aceasta a mea, pentru că sunt în ea cele mai bune poeme ale mele de până acum. Mă reprezintă la acest moment.