Interviu cu Laurian Stănchescu, autorul volumului “Râsu’ plânsu’ lui Nichita”, membru al Uniunii Scriitorilor din România
Flueraşu Petre: Pentru început, v-aş ruga să vă prezentaţi cititorilor.
Laurian Stănchescu: Încep cu numele. Mă numesc Laurian Stănchescu, am început să scriu ca orice copil care vrea să descopere revelaţia cuvântului şi după ce am descoperit-o, am început să scriu din nou ca orice copil care vrea să găsească firescul cuvântului. Cred că asta este singura prezentare a fiinţei mele.
F.P.: Aţi publicat recent o carte despre Nichita Stănescu. Care sunt motivele pentru care l-aţi ales pe acesta?
L.S.: L-am cunoscut pe Nichita Stănescu prin poezia lui. A doua oară l-am cunoscut pe Nichita Stănescu cel viu şi asta m-a determinat să încep acest proiect foarte mare despre scriitorul Nichita Stănescu. În continuarea ideii, pot să spun că Nichita Stănescu este unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Părerea mea este că mai uşor ajungi la creaţia unui scriitor cunoscându-l pe om. E foarte uşor, pentru că omul este de fapt fereastra propriei lui creaţii. Nichita m-a fascinat, dar m-a fascinat într-un mod lucid. Proiectul meu a început cu 10 ani în urmă, într-o formă înfiorătoare, o nouă naştere a fiinţei mele, gândul de a nu fi cunoscut şi perceput Nichita aşa cum a fost el şi cum l-au cunoscut cei care i-au fost aproape m-a îngrozit. Acesta a fost punctul de plecare al acestui proiect de care m-aţi întrebat.
F.P.: Ştiu că aţi prezentat volumele la Paris, în cadrul unui salon internaţional de carte. Care au fost reacţiile imediate ale celor prezenţi acolo?
L.S.: Am fost invitat la Salonul Internaţional de Carte de la Paris în perioada 23-27 martie 2007 de către Ministerul Culturii. Reacţiile au fost minunate, pentru că l-am prezentat pe Nichita înveşmântat în afişele pe care le-aţi văzut şi dumneavoastră la Festivalul Naţional de Poezie Nichita Stănescu de la Ploieşti. Eu l-am prezentat pe Nichita în limba română, iar Dinu Flămând, concomitent, îl prezenta în franceză. Acolo au fost foarte mulţi trăitori de limbă franceză, foarte mulţi străini şi români.
F.P.: Cercetarea a fost foarte minuţioasă. Colaboratorii, oamenii apropiaţi de Nichita, au vrut să ofere informaţii despre poet, au fost entuziasmaţi de acest proiect?
L.S.: E un lucru extrem de dureros. Prima dată, m-am dus la cei apropiaţi. Acum nu mai cred că au fost atât de apropiaţi, pentru că în clipa când le-am spus ideea mea, dorinţa mea, visul meu de a-l descrie pe Nichita cel adevărat, au spus că nu au rost aceste cărţi, pentru că Nichita s-a dus. Şi nu este adevărat, pentru că Nichita s-a dus, şi am rămas fără imaginile lui, fără Nichita acela mai puţin cunoscut. Atunci mi-am dat seama că am rămas singur şi a trebuit să urmez alte viziuni.
F.P.: Care sunt planurile de viitor, cum plănuiţi să continuaţi această colecţie închinată poetului Nichita Stănescu?
L.S.: Planurile de viitor decurg din planurile pe care le-am făcut în urmă cu 10 ani. Au apărut primele trei volume de evocări şi primul volum de interviuri, urmează încă vreo două sau trei volume de interviuri, după care mai urmează încă şapte sau opt volume. Nu aş vrea să le precizez deocamdată pentru că în timpul lucrului la aceste cărţi s-ar putea să-mi schimb viziunea şi nu ştiu exact ce urmează. Cert este că au apărut, în urma drumurilor mele prin ţară, aproape o mie de poezii risipite de Nichita prin diverse locuri: Dobrogea, Moldova, Oltenia, Banat, Ardeal. Poezii pe care vreau să le adun cred că în două volume.
F.P. Credeţi că Nichita Stănescu mai este citit astăzi, credeţi că poezia lui mai are impact asupra generaţiilor tinere?
L.S.: Nichita Stănescu este un poet care poate fi acceptat la prima lectură. Eu am mers şi merg foarte des prin ţară, am întâlniri publice cu elevi, cu studenţi. Prima dată am câteva filme despre Nichita care vorbeşte despre poezie, mai am câteva cd-uri cu Nichita recitând. Prima dată am pus câteva filme cu el, la care oamenii au rămas puţin miraţi şi uimiţi. Era contactul cu un element nou. După ce l-au auzit pe Nichita, parcă s-au relaxat, au intrat în interiorul fenomenului. Şi în clipa în care am început să vorbesc despre Nichita Stănescu, oameni care nu-l citiseră pe Nichita niciodată mi-au spus că îl înţeleg. Nichita Stănescu este iubit ca poet şi respectat şi nu ştiu ce ar trebui făcut în ţara asta ca să existe ediţii de masă, populare, ale lui Nichita Stănescu. El şi-ar fi dorit foarte mult lucrul acesta.
F.P.: În final, transmiteţi un mesaj celor se gândesc dacă să citească aceste cărţi. Ce-ar putea găsi în ele?
L.S.: N-aş vrea să existe un final, ci tot o continuare. Fiecare purtăm în noi acea scânteie a cuvântului, fiecare purtăm în noi starea primordială a stării cuvântului. Omul posedă acea stare de graţie a cuvântului şi fiecare la rândul lui din cuvinte ne desluşim şi creăm o poezie a cuvântului vorbit. Fiecare om ar trebui să se întoarcă asupra acestei stări care de fapt îi întregeşte fiinţa fără ca el să realizeze acest lucru.