Cele mai bune idei de voluntariat în cultură sunt premiate!
Reprezinţi o organizaţie culturală din Bucureşti? În organizaţia ta lucrezi cu voluntari? Sau eşti interesat/ă să implici voluntari în activităţile şi proiectele voastre, dar nu ai îndrăznit până acum să faci acest pas?
Ai fost, eşti sau îţi doreşti să fii voluntar pentru o activitate sau un proiect cultural? Ai energie, disponibilitate, iniţiativă şi idei, dar nu ştii de unde să porneşti?
Este cel mai potrivit moment să încercaţi să vă puneţi ideile în practică, căci 2011 este Anul European al Voluntariatului. Iar cele mai bune propuneri de activităţi şi proiecte care să implice voluntari vor fi premiate de către Centrul de Pregătire Profesională în Cultură!
Perioada în care se derulează acest concurs: 21 februarie – 30 aprilie 2011
Pentru organizaţii:
– vă înscrieţi pe site-ul www.ascensorul-cultural.ro prin crearea unui cont
– publicaţi prin intermediul contului creat propunerea voastră de proiect sau/şi activitate în care aveţi nevoie de implicarea voluntarilor
– comunicaţi cu voluntarii care se oferă să contribuie
– îi selectaţi pe cei care sunt cei mai potriviţi pentru activităţile propuse
Pentru voluntari:
– te înscrii pe site-ul www.ascensorul-cultural.ro prin crearea unui cont
– ai grijă ca în descrierea pe care o furnizezi să îţi prezinţi cât mai clar obiectivul tău în calitate de voluntar
– urmăreşti propunerile de proiecte şi activităţi venite din partea organizaţiilor culturale
– te înscrii la cele care ţi se par interesante şi comunici cu organizaţia
– intri pe blogul Ascensorului cultural şi îţi prezinţi propriile idei de activităţi şi proiecte culturale pe care ţi-ar plăcea să le pui în practică
Premiile constau în posibilitatea de a participa, cu titlu gratuit, la programele de formare şi de educaţie permanentă organizate de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură. Prezentarea programelor se găseşte pe site-ul www.cppc.ro
Oferim:
– pentru organizaţii, 2 premii în valoare de câte 1500 lei fiecare
– pentru voluntari, 3 premii în valoare de câte 1000 lei fiecare
Acordarea premiilor este condiţionată de derularea efectivă a activităţilor cu voluntari, în cazul organizaţiilor, sau de participarea ca voluntar, în celălalt caz.
Criteriile de acordare a premiilor pentru organizaţii:
– contribuţia adusă de proiect/activitate în cadrul comunităţii locale
– modul de realizare a activităţilor de voluntariat (contracte, beneficii etc.)
– numărul de voluntari care solicită să participe
Criteriile de acordare a premiilor pentru voluntari:
– calitatea obiectivului participării ca voluntar în cadrul unei activităţi sau unui proiect
– justificarea propunerii de activitate sau proiect de voluntariat în raport cu nevoile reale din cadrul comunităţii
Un premiu se acordă unei singure organizaţii sau persoane.
Jurizarea se face în perioada 1-8 mai, iar rezultatele vor fi anunţate în intervalul 9 – 15 mai, cu ocazia Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.
Pentru informaţii suplimentare: ascensor@cppc.ro
Ascensorul cultural este un instrument de comunicare online dezvoltat în cadrul proiectului Volunteers for culture iniţiat de Fundaţia Culturală Artex şi coordonat în prezent de Centrul de Pregătire Profesională în Cultură. Proiectul se derulează cu sprijinul CEE Trust.