Aşa cum am promis celor mai mulţi dintre cititorii mei revin cu o cronică despre SUPER-SHOWUL susţinut de legendara trupă AC/DC duminică 16 mai 2010 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
Aşa cum scria pe biletul achiziţionat, la orele 15.00 eram pregătiţi să intrăm în Piaţa Constituţiei pentru concert, însă fiind în România intrarea s-a făcut la ora patru fără 25. 3 (TREI) filtre de control au făcut ca în Piaţa Constituţiei să intre DOAR aceia ce aveau bilete şi fără obiecte contondente, alcool, mâncare, umbrele. Chiar dacă în ultimele două zile fusese cod galben de ploi şi vijelii astăzi eram DOAR sub ameninţarea ploii. La orele 18.00 a început showul, în deschidere au cântat cei de la Down, (un proiect muzical ce includea mai mulţi muzicieni celebri) care timp de aproximativ o oră a încercat să încălzească publicul pentru ceea ce avea să urmeze. A urmat în jurul orei 19.30 Iris care a sunat (pe instalaţia de sonorizare a celor de la AC/DC) mai bine ca niciodată mai ales că au fost alese piese ale căror versuri le cunoşteau aproape toţi cei din Piaţa Constituţiei, spun „aproape” deoarece foarte mulţi bulgari, nemţi, spanioli, unguri erau prezenţi la acest mega show. Aproximativ o oră mai târziu s-a încheiat şi recitalul Iris urma splendoarea.
Ora 21.00 ! Cu o exactitate, de să-ţi potriveşti ceasul nu alta, începe ceea ce toată România a aşteptat de peste 30 de ani şi anume ca AC/DC să cânte pe pământ românesc! Şi a fos show TOTAL fără nici un menajament fără conservare de energie, exact cum văzusem toţi în reclame şi promouri. Locomotiva de la „Rock ‚N Roll Train” tunurile de la „For Those About To Rock” flăcările de la „Highway To Hell”, cele câteva zeci de mii de waţi din boxe şi toate celelalte efecte speciale utilizate fără niciun fel de rabat au făcut ca cei peste 50.000 de spectatori din Piaţa Constituţiei să intre în transă şi în exaltare totală fredonând la unison versurile pe care le ştiam la perfecţie cu toţii de acolo. Puteai să juri că nun este doar primul dar şi ultimul concert AC/DC în România aşa de mult s-au „întrebuinţat” cei 5 componenţi.
Cu un Brian Johnson care la cei 62 de ani ai săi nu dă niciun semn de oboseală după 2 ore de show, un Angus Young care nici nu zici că are 51 de ani, peste 200.000.000 (DA două sute de milioane) de albume vândute fac din AC/DC dacă nu cea mai mare una din cele mai mari trupe din istoria modială a muzicii. Sunt ferm convins că atunci când AC/DC îşi va înceta existanţa foarte mulţi ani va începe să existe legenda celor ce au fost trupa AC/DC şi voi fi mândru că am fost contemporan cu această legendă şi am luat parte la unul din cele mai mari concerte ale lor, singurul (de până acum) din România !