In 28 februarie 2009 a fost inaugurată în Dallas o şezătoare culturală ce doreşte a fi prima dintr-un şir lung de astfel de evenimente de comuniune spirituală în rândul românilor din această metropolă americană.
În program au fost prezentate momente de muzică live, poezie, proză şi o expoziţie colectivă de pictură. Oameni de cultură ai comunităţii româneşti din Dallas, Fort Worth, precum Ana Maria Ciur, Stella Marghitan, Romaniţa Cupcea, Livia Omota, Adina Cicort, Mircea Voloşen, Dan Drâmbăreanu, Dan Colcer şi însuşi Consulul Onorific al Românilor din Dallas, domnul Nelu Prodan, au susţinut momente artistice de înaltă simţire românească şi încărcătură emoţională.
Ne-am bucurat să avem printre noi şi un talentat vlăstar românesc, domnişoara Antonia Dinulescu, care deşi are numai 12 ani, este deja o virtuoasă pianistă.
Ceea ce se doreşte în mod special, prin initiaţiva acestor şezători, este păstrarea şi cultivarea limbii şi culturii noastre, aceasta fiind una din problemele de bază ale comunităţilor româneşti din lume. Nu în ultimul rând, dorim restabilirea contactului cu valorile tradiţionale, strămoşeşti; promovarea tinerelor talente şi a oamenilor de creaţie din cadrul comunităţii noastre; încurajarea copiilor şi tinerilor de a îmbrăţişa aceste valori şi limba română.
Următoarea şezătoare va marca începutul verii.
A consemnat,
Adina CICORT
Editor ROMANIAN VIP
http://www.romanianvip.com/