Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” va participa, ca în fiecare an, în perioada 18 – 21 octombrie la Târgul Internaţional de Turism al României, care se va desfăşura la Bucureşti, în pavilionul ROMEXPO…
Considerăm că prezenţa Muzeului “ASTRA” la standul Sibiului reprezintă o recunoaştere unanimă atât din partea autorităţilor locale, cât şi din partea publicului sibian a rolului nostru de promovare şi valorificare a culturii tradiţionale româneşti şi universale, atât la nivel local şi regional, cât şi la nivel internaţional.
În cadrul standului Complexului Naţional Muzeal “ASTRA” se va prezenta în faţa potenţialilor turişti din ţară şi din străinătate, oferta de turism cultural, care include, descrierea tuturor departamentelor muzeale: Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul Civilizaţiei Transilvane “Astra”, Muzeul de Etnografie Săsească “Emil Sigerus”, Galeriile de Artă Populară, Studioul de Film “ASTRA” şi Casa Memorială Dr. Gheorghe Telea – Bologa din Noul Român, serviciile cultural – turistice ale muzeului, accentul punându-se pe programul manifestărilor culturale organizate de instituţia noastră în anul următor – 2008, an în care Sibiul şi Muzeul „ASTRA” trebuie să rămână în topul destinaţiilor cultural turistice. Se va realiza o promovare amplă a programului Tezaure Umane Vii, atât prin material publicistic, cât şi prin intermediul filmelor documentare realizate de Studioul de Film Astra: Târgul în Muzeu, Tradiţii în Festival, Călătoria unei biserici şi Sibiu/Hermannstadt, Oraş al Culturii, Oraş al Culturilor, care vor putea fi vizualizate atât la standul alocat judeţului Sibiu, cât şi la standul revistei „Vacanţe şi călătorii”, care în cadrul Salonului Naţional de Fotografie Turistică, va avea o secţiune specială, dedicată Programului Sibiu, Capitală Culturală Europeană.
Totodată, în cadrul târgului, un loc aparte îşi va găsi şi noua hartă a Sibiului Verde, Sibiu Extra Muros, concepută de Centrul de Informare Turistică din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, în data de 27 septembrie a.c. şi care cuprinde arealul principalelor zone verzi ale municipului, Parcul Astra, Parcul Sub Arini şi Pădurea Dumbrava, cu toate obiectivele cultural-turistice aferente zonei. Nu ne vom opri aici şi Harta Sibiu Extra Muros, alături de materialele de promovare ale CNM „ASTRA” vor fi prezentate şi la Târgurile de Turism de la Budapesta, în luna noiembrie; de la Bergamo, între 1 – 5 noiembrie, de la Londra, între 12 – 15 noiembrie a.c., târguri, la care muzeul nostru va fi prezent şi va reprezenta cu onoare Sibiul, împreună cu Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu.
Aşadar, suntem mândri să contribuim, şi prin această participare la Târgul Internaţional de Turism al României, alături de Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, la promovarea imaginii cultural – turistice a regiunii sibiene, în scopul de a fi cu un pas înainte pe drumul pe care oraşul de pe Cibin va continua să păşească, în direcţia menţinerii şi perpetuării statutului de simbol cultural al Europei.
Eliza Penciu
Coordonator programe turism cultural
CNM “Astra” Sibiu