Manifestări Emanuil Gojdu
Săptămâna trecută v-am vorbit pe larg despre programul manifestărilor iniţiate în judeţul Bihor, care marchează aniversarea celui mai mare mecena român din toate timpurile programate pe lunile februarie şi martie. Astăzi ne vom opri cu precădere pentru a detaila programul de manifestări pe care şi l-au propus profesorii şi elevii Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, pentru a elogia patronul spiritual al şcolii.
Aceste manifestări au debutat cu depuneri de coroane la mormântul parinţilor lui Emanuil Gojdu, iar într-o manifestare distinctă au fost depuse jerdbe de flori la statuia marelui bărbat care străjuieşte centrul Oradiei. În amfiteatrul colegiului s-au desfăşurat un amplu simpozion în memoria lui Emanuil Gojdu. Deschizând această manifestare, prof. Dorel Tifor, directorul colegiului, a vorbit pe larg despre mândria de a fi "gojdist", şi totodată a făcut cunoscut faptul că această şcoală orădeană a primit de curând cel de-al treilea titlu de "Excelenţă", pentru al treilea an consecutiv din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, însoţit de un premiu de o sută milioane lei destinat dezvoltării bazei materiale a şcolii.
Au urmat apoi comunicările ce ni le-au prezentat pe Emanuil Gojdu şi activitatea sa multilaterală: prof.Emerit Emil I. Roşescu, la cei 90 de ani împliniţi, decanul de vârstă al profesrilor prestigioasei scooli, prof. Nicolae Moldovan, prof. Radu Birta, prof. Adrian Cuc sunt autorii unor astfel de comuniccări care, studiind fenomenul Gojdu, şi-au adus o contribuţie importantă la cunoaşterea acestuia.
Au fost prezentate apoi o suită de medalioane ale unor importante personalităţi ale vieţii spirituale, o parte din sutele de absolvenţi ai acestei prestigioase şcoli. Astfel, prof. Maricia Petrila, ni l-a prezentat pe scriitorul D.R. Popescu, prof. Daniela Iederan pe Titus Popovici, prof. Liana Bako pe Pop D. Popa, iar prof. Dorel Tifor ne-a prezentat pe un alt "fost gojdist" care face deasemenea cinste şcolii pe care a terminat-o, respectiv dl. prof dr. Dorin Poenaru, un reputat specialist de talie mondială în domeniul fizicii nucleare.
Un moment cu totul deosebit a fost rezervat în cadrul simpozionului acordării de diplome de onoare şi a medaliei omagiale a Colegiului Emanuil Gojdu din Oradea, ca semn de preţuire a cntribuţiei la perpetuarea spirtului gojist de care au beneficiat doi foşti gojdişti: conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, autorul cărţii "Bicentenarul aniversării naşterii lui Emanuil Gojdu" , a nuumeroase studii şi article despre acesta, dar şi pentru activitatea ca scriitor şi prof. Iosif Popa, autorul a aproape o sută de reportaje, interviuri, recenzii şi alte genuri gazetăreşti, care împreună cu alţi gojdişti, a strâns 55 mii semnături pentru ca testamentul lui Gojdu să fie înfăptuit aşa cum l-a găndit acesta, şi totodată, a monitorizat aproape tot ce a apărut în presa românescă şi în revistele electronice ale românilor din Diaspora în ultimii doi ani, în legătură cu viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu.
S-au acordat deasemenea, diploma de onoare şi medalia omagială prof. Ignat Cristina pentru că a călăuzit un elev spre medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică din 2002, prof. Aniţa Luncan deasemenea cu un elev câştigător al medaliei de bronz a Olimpiadei Internaţionale de Chimie din 2005, prof. Ecaterina Şchiop care a îndrumat pregătirea unui elev medaliat cu argint la Olimpiada Balcanică de Matematică din 2006, dar şi câştigătoare a titlului de "Excelnţă" 2006, acordat de către Primăria Municipiului Oradea, la categoria profesori preuniversitari. Diploma de onooare şi medalia amintită a fost acordată şi dl. Dorel Tifor, absolvent al acestui liceu, profesor şi director al şcolii pe o perioadă îndelungată, aflat în pragul pensionării.
Acestui eveniment, i-au fost dedicate mai multe expoziţii în care au fost prezentate desene şi fotografii realizate de către elevii colegiului, dar şi concursuri la diferite ramuri sportive.