m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea
spintecată de triluri şi bâzâit de albină
când am deschis robinetul din baie
şi a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i
un şuvoi de lumină
m-am spălat pe faţă cu scursura aceea
lăptoasă care curgea în chiuvetă
era rece de-mi lăcrimau ochii
şi se lipea cu asprime de pleoape
ca praful de cretă
femeia din baie care-mi cântase la flaut
din Mozart şi Bizet toată sara
se scălda râzând în lumina din cadă
şi părea o statuie cioplită în marmură
de Carrara
am ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz
din casa aceea bântuită în grădină
dar, vai, nu mai puteam merge pe
tălpi şi pe vârfuri ca altădată –
devenisem lumină
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.