Detinuti romani in lagarele de concentrare staliniste

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

"În memoriam celor peste 900 de prizonieri români morţi în lagărele staliniste din centrul Kayahstanului în anii 1941-1950"

Prizonierii militari şi civili români

deţinuţi în lagărele de concentrare staliniste

de pe teritoriul regiunii Karaganda, Kazahstan, în perioada 1941-1950

    În timpul unor cercetări de peste doi ani (2003-2005) efectuate după ce am fost numit ambasador al României în Kazahstan la Direcţia Arhivelor şi Documentaţiei de pe lângă primăria regiunii Karaganda, Kazahstan, am identificat date potrivit cărora în timpul celui de-al II – lea război mondial, în perioada 1941-1945, pe teritoriul regiunii Karaganda au fost amplasate 3 lagăre de concentrare sovietice pentru prizonieri militari şi civili străini: SPASSK nr. 99, Balhash nr. 37 şi Jeskazgan nr. 39.

    Lagărele Balhash şi Jezkazgan au fost înfiinţate în 1945 şi au funcţionat până în primăvara anului 1948 când au fost lichidate, ca urmare a repatrierii prizonierilor militari. În arhive nu s-au păstrat date despre prezenţa unor prizonieri de naţionalitate română în aceste doua lagăre, majoritatea fiind japonezi şi nemţi.

Cel mai mare lagăr de concentrare pentru prizonierii militari străini a fost “Spassk nr. 99”, înfiinţat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a “Karlag”-ului  NKVD, situat la 45 km de oraşul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extracţie a cuprului “Spassk”. Pe tot timpul funcţionarii, prin acest lagăr au trecut 66.160 de prizonieri (66.746 după alte date), dintre care: 29.777 au fost nemţi, 22.225 japonezi, 1633 austrieci, 1208 polonezi, 1088 italieni, 1139 unguri, 195 finlandezi, etc.  Din totalul exprimat mai sus, 6.740 de prizonieri au fost de naţionalitate romana. La aceştia se adaugă un număr de peste o mie de prizonieri de alta naţionalitate, care au luptat in Armata Romana, având probabil cetăţenia română la acea vreme (evrei, ucraineni, armeni, “moldoveni”). In documentele lagărului, prizonierii de război străini au fost înregistraţi pe naţionalităţi.

    Pana in 1944, lagărul SPASSK 99 pentru prizonieri militari si civili era constituit dintr-o singura Diviziune. Începând cu 1944, lagărul s-a extins si s-au format noi “Diviziuni de producţie”, numeroase contingente fiind folosite la munci in întreprinderi industriale situate pe întreg teritoriul regiunii Karaganda – oraşul Temirtau, satele Spassk, Saran, Dubovka, Kok-Uzen, Zapadnyi, Fedorovka, la minele de cărbune Kostenko, Kirov, numerele 20,26 bis, 31, 42/43, etc. Astfel, in anii 1947 – 1948, lagărul Spassk era constituit din 24 de Divizii si concentra cca. 30.000 de prizonieri militari si civili străini.

    Prizonierii militari erau organizaţi in diviziile lagărului pe naţionalităţi, separaţi de prizonierii civili. Toţi civilii (bărbaţi, femei şi copii)  erau concentraţi intr-o singura divizie, situata in satul Kok – Uzen. Din totalul de 1808 prizonieri civili, 92 persoane erau de naţionalitate romana.    

    Din 1948, odată cu începerea repatrierii prizonierilor militari străini, diviziile lagărului Spassk nr. 99 au fost reduse. In vara anului 1950, in conformitate cu dispoziţia MVD (Ministerul de Interne al URSS), lagărul Spassk pentru prizonieri militari  străini din Karaganda a fost lichidat. Conducerea si diviziile au fost predate lagărului Pescianyi al MVD al URSS (se afla  tot in cadrul fostului lagăr Spassk nr. 99). In realitate, in pavilioanele lagărului pentru prizonieri de război care a fost închis au fost amenajate unităţi militare speciale, birouri ale conducerii obiectivelor industriale strategice, iar barăcile si celelalte anexe au fost transformate in ferme si unităţi agricole, unde, ulterior, au fost aduşi la munca forţată alte sute de mii de “duşmani ai poporului”, “chiaburi”, “elemente periculoase” etc. din regiunile de vest ale URSS (Ucraina, Basarabia, Belarus, tarile baltice).

    Potrivit documentelor de arhiva, din totalul de peste 66.000 de prizonieri străini care s-au aflat in detenţie in lagărul Spassk 99, “in perioada 1941-1950, 42.427 de prizonieri militari si civili străini au fost repatriaţi/eliberaţi”. Cei rămaşi nerepatriaţi au fost reorganizaţi astfel: 5805 – trimişi in alte lagăre, 5966 in spitale speciale, 1090 – in închisori ale MVD al URSS, 5 au dezertat.

    7765 prizonieri de război străini din cei aflaţi in detenţie in lagărul Spassk nr. 99, in perioada 1941-1950, au murit si au fost înmormântaţi pe teritoriul regiunii Karaganda. De menţionat ca, in divizia lagărului din satul cu acelaşi nume, Spassk, in general in ultimii ani erau aduşi de la celelalte divizi de producţie prizonierii slăbiţi, care nu mai dădeau randamentul scontat la muncile grele, pentru a îndeplini si depăşi norma). Din totalul prizonierilor de război străini morţi in acest lagăr, 827 au fost de naţionalitate romana. La aceştia se adaugă alţi cca.200 de prizonieri de alte naţionalităţi, care au luptat in Armata Romana: unguri, ucraineni, evrei, armeni (probabil, tot cetăţeni români).  Mai mulţi prizonieri “moldoveni”  sunt înregistraţi separat de cei romani.

    Prizonierii morţi au fost înmormântaţi fie pe teritoriul Diviziilor lagărului, fie in apropierea acestora, a minelor sau a obiectivelor industriale unde munceau, astăzi neexistând practic, cu o singura excepţie, o inventariere clara in acest sens. Pana in prezent, in regiunea Karaganda s-a identificat un singur perimetru (împrejmuit) unde in acea perioada au fost înhumaţi prizonieri de război străini morţi in lagărul de concentrare Spassk nr. 99. Potrivit unor surse, zilnic, mureau câteva zeci de prizonieri, care erau “aruncaţi” in gropi comune – perimetre pătrate in care erau săpate tranşee paralele pentru cate 25 de trupuri. Peste ei se turna var si un strat subţire de pământ de 30-50 cm.

    Acest “cimitir” se afla la 45 km de oraşul Karaganda, pe teritoriul punctului Spassk, peste drum de locul fostului lagăr, pe un perimetru de 1 km/500 m, deşi in realitate acesta ar fi fost mult mai mare, respectiv 1km/1,5 km. Astăzi, pe tot acest perimetru încă se observa valuri de pământ perfect paralele, ce reprezintă tranşeele /gropile in care prizonierii care mureau in lagăr erau înhumaţi. Potrivit unor martori, pana prin anii ’90, pe alocuri, pe acest perimetru se puteau vedea însemne din lemn sau metal, fără nume, probabil puse “pe furiş” la căpătâiul celor dispăruţi de camarazii de suferinţa care rămâneau in viata. După datele din Arhiva, aici se afla înmormântaţi 5152 de prizonieri militari si civili, determinarea lor pe naţionalităţi fiind imposibilă.

    De notat ca pana la înfiinţarea lagărului Spassk nr. 99 pentru prizonieri de război si civili străini, in acest cimitir au fost înhumaţi detinuţi sovietici din Divizia Spassk a “Karlag”-ului NKVD al URSS care au murit in anii ‘30. După lichidarea lagărului in anul 1950, potrivit relatărilor unor localnici, pe acest perimetru a fost amenajat un tancodrom de instrucţie pentru unitatea militară de tancuri organizata pe scheletul fostului lagăr Spassk nr.99, cel mai probabil “pentru ascunderea adevărului si mascarea locului de înhumare a prizonierilor străini”.

    După destrămarea URSS, in anii ’90, la Karaganda au sosit delegaţii oficiale din Japonia si Germania, cu supravieţuitori ai detenţiei in lagărele din aceasta regiune (foşti prizonieri japonezi si  nemţi care au fost repatriaţi), care au recunoscut si identificat perimetrul locurilor de înhumare a prizonierilor de război străini in anii ‘40-’50.

    Ca urmare, au fost sensibilizate autorităţile locale in vederea obţinerii aprobărilor pentru păstrarea memoriei celor dispăruţi in lagărele staliniste din aceasta regiune. Perimetrul, cu aproximaţie, a fost împrejmuit cu gard de fier, cu sprijinul financiar din partea Germaniei. Astfel, pana in prezent, in cimitirul de la Spassk, toate tarile care au avut prizonieri de război morţi si înhumaţi in Karaganda au ridicat monumente/pietre funerare: Germania, Japonia, Finlanda, Italia, Franţa, Polonia, Ungaria. Germania chiar a semnat cu Kazahstan in anul 1996 un Acord Interguvernamental privind îngrijirea mormintelor militare (partea germana s-a angajat sa îngrijească mormintele pe cheltuiala proprie). In ultimii ani, tari precum Ucraina, Lituania, Armenia, Rusia, Kazahstan au ridicat in acelaşi perimetru pietre funerare in memoria victimelor represaliilor staliniste din Kazahstan din anii ’30, când sute de mii de persoane din URSS (in special, din zonele vestice Ucraina, Belarus, Caucaz, Rusia, Kazahstan) au fost exterminate de regimul lui Stalin.

    La începutul anului 2003, subsemnatul a contactat autorităţile regiunii Karaganda, Direcţia Arhivelor Naţionale din aceasta regiune, si a făcut nenumărate demersuri pentru obţinerea aprobărilor privind păstrarea memoriei prizonierilor romani morţi in lagărele staliniste din Karaganda in anii ‘40-’50 prin amplasarea unui monument in cimitirul de la Spassk. Iniţiativa noasta de încheiere intre Romania si Kazahstan a unui Acord Interguvernamental privind îngrijirea reciproca a mormintelor militare nu s-a materializat, datorita refuzului părţii kazahstaneze.

In consecinţă, pe plan local, am realizat o piatra funerara din granit care a fost amplasata in cimitirul lagărului Spassk nr.99, alături de monumentele si pietrele funerare ale altor state, cu următoarea inscripţie: “IN MEMORIAM, CELOR PESTE 900 DE PRIZONIERI ROMANI MORTI IN LAGARELE STALINISTE DIN CENTRUL KAZAHSTANULUI IN ANII 1941-1950”. La 9 septembrie 2003, aceasta piatra funerara a fost dezvelita de  preşedintele României de atunci, Ion Iliescu, aflat in vizita oficiala in Kazahstan. Preotul roman Irineu Dogaru a oficiat o slujba de pomenire a  prizonierilor romani in prezenta delegaţiei preşedintelui României, a autorităţilor locale, reprezentanţilor bisericilor ortodoxa, catolica si musulmana din Karaganda, mass-mediei româneşti si kazahstaneze (cca.300 de persoane). Evenimentul a fost de o înaltă încărcătură sufleteasca pentru cei peste 70 de romani prezenţi si a fost intens mediatizat in Kazahstan. TVR a reflectat, de asemenea, in Romania momentul dezvelirii monumentului si slujba de pomenire (sept.2003).   

Ca urmare, Ambasada României la Alma-Ata primeşte periodic scrisori, telefoane din Romania de la cetăţeni ale căror rude au căzut prizonieri in timpul celui de-al doilea război mondial in URSS si nu s-au mai întors acasă. Aceştia se interesează daca rudele lor se regăsesc in rândul prizonierilor care s-au aflat in detenţie in lagărele din Kazahstan.

    In prezent, placa funerara a prizonierilor romani de la Spassk este un adevărat “loc de pelerinaj” pentru membrii comunităţii etnicilor romani din regiunea Karaganda, identificaţi si organizaţi de subsemnatul in Societatea Culturala Romana “DACIA”, care a fost înregistrată juridic la 28 aprilie 2005. Societatea se îngrijeşte permanent de aceasta piatra funerara.

    

Vasile SOARE

Ambasadorul României în Kazahstan

Alma-Ata, 14 martie 2006